5 pentru Atlantic Challenge: #2 Alex Dumbrava

5.000 de kilometri de dat la vasle.
Alex Dumbrava la probele de foc din Sulina, pentru selectia echipei Atlantic4+, pentru Atlantic Challenege.
Alex Dumbrava © Horia Stan
de Andreea Vasile

Vlad Grigore, Alexandru Dumbrava, Ionut Olteanu, Marius Alexe si Marian Tonea sunt cei cinci finalisti selectati care, in urmatorul an, vor incerca sa ajunga in echipa Atlantic 4 si care, alaturi de Andrei Rosu si Vasile Osean, vor incerca sa traverseze Oceanul Atlantic intr-o barca cu vasle in cadrul evenimentului Atlantic Challenge. Cursa, care exista din anul 1997 si care are o distanta de 5.000 de kilometri, aduna echipaje din toata lumea. Fiecare dintre ele strange fonduri pentru mediu, sanatate ori copii defavorizati. Efortul echipei romanesti se va duce catre HOSPICE Casa Sperantei si campusul socio-medical pe care il vor construi la Adunatii Copaceni, destinat copiilor cu boli rare sau limitatoare de viata. Suma necesara pentru construirea acestui campus e de 1,5 milioane de dolari. Deocamdata s-au strans 500 de mii de dolari.

In episodul al doilea din seria in care facem cunostinta cu fiecare finalist, am vorbit cu Alex Dumbrava, de 39 de ani, casatorit, tata a doua fete si owner al unui centru de inchiriere si vanzare de echipament sportiv si solutii de transport bagaje, Aventuria.ro. De ce s-a inscris in aventura asta si care crede ca sunt atuurile pentru care merita sa fie ales si trimis in valurile oceanului Atlantic, citesti in interviul urmator.

De cat timp esti intr-o relatie cu sportul?
Intr-o relatie cu sportul am fost de mic copil, tatal meu fiind antrenor de judo. Am fost copil de trupa, in sensul ca, dupa gradinita, tata ma aducea la sala, unde faceam partea de pregatire fizica cu elevii sai, de cele mai multe ori mai mari ca mine; taberele erau cantonamente in care nu ii spuneam „tata” ci „dom’ profesor” asa cum ii spuneau sportivii. Nu m-a incurajat sa fac judo, spunand ca e suficient un nebun in familie care sa-si rupa oasele pe tatami (in realitate, judo este un sport de contact prea putin periculos in raport cu spectaculozitatea executiilor). Asa se face ca, de prin clasa I, am inceput sa joc tenis, apoi (in gimnaziu) am fost selectionat in echipa de handbal a scolii, sport pe care l-am practicat pana in liceu.

La sfarsitul liceului am renuntat la handbal, intrerupsesem antrenamentele ca sa invat pentru admitere, si echipa de juniori se destramase, eu pierzand etapa de selectie. Pentru ca la Relatii Economice Internationale sportul era obligatoriu in primii doi ani, am ales sa fac in sfarsit judo in cadrul ASE, drept pentru care pot sa spun ca abia atunci am inceput sa fac sportul asta cu adevarat.

Alex Dumbrava la probele de foc din Sulina, pentru selectia echipei Atlantic4+, pentru Atlantic Challenege.
Alex Dumbrava la probele din Sulina © Horia Stan

Si dupa facultate?
Activitatea sportiva s-a redus dupa facultate, rezumandu-se la iesiri pe munte sau baschet si tenis cu prietenii in timpul liber, sau schi in concedii. Prin natura activitatii Aventuria insa, am intrat in contact cu tot mai multi oameni care practicau sport la nivel de amatori sau doreau sa vasleasca pe lacuri sau in Delta, iar momentul care m-a readus in activitate a fost participarea, ca expozant, la una din primele editii ale Trichallenge Mamaia, organizata de Smart Atletic. La prima editie, la care am asistat, am decis ca este un sport adecvat pentru fetita mea cea mare, care pe atunci avea vreo 5 ani. Am inscris-o pe ea la TriKids, dupa care am realizat ca eu as sta pe margine sa o incurajez, in loc sa fiu alaturi de ea, ca exemplu. Si m-am inscris si eu la primul triatlon, apoi am incercat sa particip la cat mai multe astfel de evenimente, inclusiv la curse de bicicleta de sosea sau la curse de alergare.

In prezent, particip la semi-maratoane si triatloane, pentru care ma pregatesc cu 3-4 antrenamente pe saptamana, in principal de alergare; am reluat anul trecut judo in cadrul Kybu Judo Club, dar acum incerc sa urmez sfatul tatalui meu si sa ma protejez pentru antrenamentele de vaslit, renuntand la intrarile pe tatami.

Copiii mei practica tenis si atletism, schiaza in vacante si petrec cat mai mult timp in tabere active – le place sa calareasca, sa mearga cu bicicleta sau sa faca drumetii.

Alex Dumbrava la probele de foc din Sulina, pentru selectia echipei Atlantic4+, pentru Atlantic Challenege.
Alex Dumbrava la probele din Sulina © Horia Stan

De ce te-ai inscris la Atlantic Challenge ?
In anii trecuti am mai sustinut evenimente sportive caritabile in care Andrei Rosu a fost implicat, deci ne cunosteam de ceva vreme. Cand a venit la sfarsitul primaverii sa imi ceara cateva sfaturi legate de transportul unei barci pe un peridoc venit din Anglia, am devenit curios si am aflat astfel in ce consta proiectul Atlantic Challenge. Cand Andrei mi-a zis ca, daca nu am probleme de intimitate si sa ma inham la programul de pregatire, as putea fi unul dintre cei 4 care sa traverseze Atlanticul, am inceput imediat sa ma gandesc cum sa-mi conving sotia sa-mi dea voie.

La momentul acela, noi stabileam detaliile unei vacante pe motocicleta in Franta, impreuna cu alti prieteni. Ea ar fi trebuit sa zboare pana la Paris, eu sa merg pe motocicleta pana acolo, sa o preiau si sa ne alaturam grupului, care in mare parte avea sa vina cu avionul si sa-si transporte motocicletele pe camion. Am incercat o analogie si i-am propus sa petrecem Valentine’s Day 2018 in Caraibe. A fost foarte dubios pentru ea sa ma auda vorbind de 2018, in conditiile in care eu nu ma agitam sa planific vreun weekend cu 2-3 saptamani inainte daca nu era vorba de un eveniment sportiv. I-am explicat ca am putea sa facem cum procedam si cu plecarea in Franta, ea sa ia avionul si eu sa plec cu... o barca cu vasle, cu 2 luni mai devreme. A urmat, binenteles, o discutie de vreo doua ore, in care a trebuit sa am toate argumentele la indemana pentru a primi acceptul de a participa la selectie.

Cateva lucruri m-au atras in acest proiect: primul a fost ca aveam ocazia sa particip efectiv la un eveniment sportiv caritabil, nu doar logistic si material, cum se intamplase la celelalte. Si nu era orice fel de eveniment, aveam impresia ca il asteptasem pe cel mai complex dintre toate.

Al doilea motiv a fost ca, in perioada in care faceam handbal, am refuzat invitatia la o selectie pentru canotaj, deoarece eram in pregatiri pentru un turneu in Spania. Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca participam la acea selectie, dar ideea de a ma pregati si de a vasli peste Atlantic mi s-a parut ca vine sa completeze un capitol „sarit” din viata mea sportiva.

Al treilea este legat de exemplul pe care am ocazia sa-l dau, in primul rand mie si familiei, dar si celor ce amana implicarea intr-un proiect important sau intr-o schimbare ce i-ar scoate din zona de confort si i-ar pune sa gandeasca, sa planifice, sa sacrifice din micile placeri zilnice pentru a realiza o schimbare semnificativa, pentru ei sau pentru cei din jur.

Alex Dumbrava la probele de foc din Sulina, pentru selectia echipei Atlantic4+, pentru Atlantic Challenege.
Alex Dumbrava in Sulina © Horia Stan

Ai mai luat parte la provocari asemanatoare?
Am facut antrenamente de lunga durata ca sportiv, precum si efort sustinut in expeditii montane de 10-14 zile, dar probabil ca toate acestea sunt departe de ce ne asteapta pe ocean. Traversarea in sine este o provocare complexa, vorbim de conditie fizica, de pregatire psihica, de cunostinte de navigatie asimilate in timp scurt, de lucru in echipa, de comportament in situatii de criza si de creativitate si perspicacitate in rezolvarea eventualelor probleme tehnice.

In preselectii ai avut parte de probe in care s-a testat, in primul rand, rezistenta psihica la un program instabil. Cum ti s-a parut?
Privind in urma, trebuie sa recunosc ca, desi nu stiam ce avea sa ni se intample in cadrul etapei de selectie, ma asteptam la un program mai dur. Aici ma refer la o combinatie de efort fizic (care nu a fost unul deosebit – nu la nivelul unei competitii de triatlon sau al unui semi-maraton) cu privare de somn, stari de disconfort si stres, de umezeala. Pe de alta parte, am inteles in cadrul feedback-ului ce a urmat evenimentului, ca obiectivele proiectului au fost bine urmarite prin exercitiile pe care le-am parcurs.

Este totodata adevarat ca ni s-a promis somn si nu ni s-a dat (premeditat), dar daca in momentul sosirii pe acea plaja eram putin preocupat sa fur cateva minute de somn cand aveam ocazia, prin prisma asteptarilor mele la un regim dur, in zilele urmatoare presiunea nu a fost atat de mare, m-am obisnuit destul de rapid cu dormitul pe intervale scurte – in fond mai facusem asta, am doi copii si mi-am amintit la un moment dat, amuzat, de noptile albe petrecute cu acestia.

Exercitiile in sine nu au fost la randul lor foarte dure, ci doar sofisticate, conform scopului stabilit. Ceea ce mi se pare insa deosebit este ca acest program a reusit un lucru paradoxal: a luat 10 indivizi care nu se cunosteau si care concurau pentru (la vremea aceea) trei locuri in finala selectiei pentru locul de pe barca si i-a transformat intr-o echipa care ar fi fost gata a doua zi, in orice configuratie, sa plece pe Atlantic sau intr-o alta astfel de aventura.

De ce pregatirea psihica e mai importanta, cateodata, decat cea fizica?
Orice individ cu un anumit nivel de pregatire fizica poate sa duca pregatirea mai departe si sa realizeze lucruri extreme. Dar daca e vorba de a petrece timp indelungat si a infrunta situatii neprevazute alaturi de alti trei, fara confortul si siguranta date de resursele disponibile de obicei pe uscat, peste care adaugi privare de somn, miscarea permanenta a barcii, lipsa de optiuni in alimentatie, rutina zilinca, lipsa de spatiu si de intimitate, ideea de a arde 6.000 - 8.000 calorii zilnic vaslind devine o mica parte a ecuatiei, restul necesitand o motivatie si o disciplina interioara care sa dea tuturor increderea ca vor duce la bun sfarsit provocarea.

Probabil cel mai riscant moment prin care am trecut a fost cand, plimbandu-ne pe langa o epava in caiac impreuna cu sotia, am reusit sa ne rasturnam. Oceanul fiind agitat, ne-a luat ceva timp sa revenim pe caiac, timp in care am primit si o lovitura destul de puternica in nas. Momentul loviturii m-a pus insa sub un stres puternic de a iesi din apa, deoarece omisesem sa-i spun sotiei ca in zona epavei scafandrii au vazut si rechini – n-am indraznit sa verific daca imi curge sange din nas insa, din acel moment, m-am concentrat sa o ajut sa urce in caiac si m-am urcat si eu in cel mai scurt timp.

Care crezi ca vor fi cele mai mari provocari din cursa asta daca vei ajunge s-o faci si cum ai de gand sa le faci fata?
Odata ajuns pe barca, cea mai mare provocare mi se pare mentinerea echipamentelor in functiune, deoarece majoritatea abandonurilor in astfel de curse sunt urmarea defectiunilor, nu a ranirilor, epuizarii sau imbolnavirilor si ar fi pacat sa abandonam dintr-un motiv de ordin tehnic. Trebuie sa recunosc ca aici ma bazez putin si pe experienta si pasiunea mea pentru bricolaj, pe preocuparea catre lucruri tehnice cum ar fi repararea aparatelor electro-mecanice.

Ce anume iti place cel mai mult din ceea ce se intampla, acum, in perioada de pregatire si ce stii sigur ca ai de imbunatatit pana la anul?
Un plan de antrenament cu un obiectiv clar este ceea ce, in acest moment, reprezinta o schimbare in stilul de viata. Este totodata o provocare sa integrez planul de antrenament cu activitatile zilnice – copiii si activitatile lor, viata sociala si munca. Sunt, de asemenea, multe lucruri de invatat despre navigatie, despre vaslit, despre echipamentele de bord; m-am apucat, de exemplu, sa citesc in avans despre meteorologie maritima din pura curiozitate, ca sa incerc sa ma transpun in ceea ce ar putea fi conditii extreme pe ocean. In paralel, nu vom neglija obiectivul social al proiectului si anume strangerea de fonduri pentru construirea de catre Hospice a centrului de ingrijire paleativa de la Adunatii Copaceni. Dar inainte de toate, pentru a fi selectat, in aceasta perioada am nevoie de pregatirea fizica, in mod evident.

Care sunt atuurile tale in aceasta finala si de ce crezi ca tu ar trebui sa fii unul dintre cei alesi?
In primul rand cred ca am o baza fizica si psihica foarte buna, o conditie fizica si o obisnuinta cu antrenamente regulate, cu starea de oboseala, cu ideea de a o lua a doua zi de la capat cu alte doua antrenamente pe zi, dupa ce abia ai ajuns acasa si poti sa te odihnesti. In al doilea rand, asa cum au relevat si testarile, lucrez bine in echipa, ma implic sa gasesc solutii, sa utilizez resursele si sa motivez pe cei din jur. Si nu in ultimul rand, aptitudinile tehnice (pe care le-am mai mentionat) si care sper sa nu fie necesare prea des totusi pe durata cursei.

Vrei sa ramai la curent cu cel mai tare continut de pe RedBull.ro? Aboneaza-te la singurul newsletter care iti da aripi!

citeste mai multe despre
Urmatorul articol