#Performantain2: Laura Baban si Andrei Melinte

Insa nu-l putem uita nici pe cainele lor, Tic.
Catelul Tic, Laura Baban si Andrei Melinte in aventuri pe tandem.
Tic, Laura si Andrei © Andrei Melinte
de Andreea Vasile

O noapte. De atat a fost nevoie pentru ca Laura Baban si Andrei Melinte sa zica hotarat „de data asta nu mai visam, de data asta o facem.” Au luat catelul, pe Tic, si-au ponit toti 3 in aventura vietii lor, o luna pe bicicleta tandem, prin Romania. Au adunat povesti, fotografii si, mai ales, amintiri. Am vorbit cu ei despre experienta asta, Pe Tandem, si despre cum se va transforma ea intr-o noua carte scrisa de Laura. De data asta asta e vorba de o performanta-n 3, caci, la ea, cainele Tic a participat, de asemenea, cu varf si indesat.

Cum a inceput povestea Pe Tandem?
Laura: Intr-o noapte ne-a venit ideea. Era 10 spre 11 aprilie, imi amintesc cum stateam amandoi cocotati in cucul patului, cu fundul pe perne, deruland cu voce tare visul de-a calatori prin Romania cu un tandem. N-am pus geana pe geana toata noaptea, desi a doua zi, de dimineata, aveam amandoi servicii. De cativa ani cochetam cu ideea de-a calatori cu bicicletele, de-a vedea lumea, de-a aduna aventuri in povesti si fotografii. Insa, cum era de asteptat, niciodata n-am avut curajul sa luam o decizie. Ne-am luat cu viata si n-am facut ceva cu adevarat in sensul asta, visul ramanea in sertarul lui ”candva”.
Insa in noaptea aceea ne-am entuziasmat atat de mult incat toate ideile astea au prins contur si-au primit un nume: PeTandem. Adica o scriitoare, un fotograf si un catel care vor pedala pe o bicicleta timp de o luna de zile, prin Romania. La final, toata isprava asta va lua forma unei carti despre biciclit, despre romani, despre calatoritul cu catel, despre bucurii si probleme, despre fericirea de-a avea toata averea impachetata in cinci bagaje, despre prieteni vechi si noi, despre descoperiri in doi si puterile nebanuite ale corpului si-ale inimii. O carte despre fiecare din cele 33 de zile de aventura pe meleagurile noastre, o carte despre Romania.

Catelul Tic, Laura Baban si Andrei Melinte in aventuri pe bicicleta tandem.
Tic © Andrei Melinte

De ce ati ales sa promovati Romania si care sunt calatoriile pe care le-ati facut pana acum?
Laura: De sase ani am calatorit impreuna in Germania, Elvetia, Franta, Islanda, Spania si Austria. Insa decizia sa ne intoarcem acasa pe tandem a venit mai natural ”ca si grija”, vorba reclamei. De parca am fi stiut raspunsul la intrebarea ”unde?” dintotdeauna.

Normal ca Romania! Pentru ca e tara noastra, pentru ca o cunoastem cel mai bine, pentru ca-i vorbim limba si-i intelegem oamenii. Nu-i prima tara care ne vine in minte cand ne gandim la siguranta biciclistilor, stiam asta, dar, pentru noi, e ”acasa” si merita o sansa. Chiar daca de vreo cinci ori am fost in pericol din cauza masinilor, de o suta de ori am fost in siguranta datorita oamenilor. Iar asta nu stiu daca gaseam in alta parte.

Pe langa peisajele care pot concura cu orice colt din lumea asta larga, pe langa belsugul traditiilor si obiceiurilor romanesti, pe langa traiul pestrit al romanilor, de la la sat la oras, de la munte la campie, din Moldova in Transilvania si pana la Delta si Marea Neagra, cea mai frumoasa descoperire a fost bunatatea si ospitalitatea oamenilor, care e pe cat de legendara, pe atat de adevarata. Cand mergi din om in om prin Romania, ai bucuria de-a trai pe pielea ta firea primitoare a romanului, care se baga repede in vorba cu tine, te invita la masa, iti asterne patul, imparte cu tine veselie, povesti, tuica si prietenie. Ca la noi la nimenea, asa s-a simtit. Romanii isi dezleaga repede barierele limbii si-ale sufletului, da cu drag si cu ambele maini, e bucuros de oaspeti si, la plecare, le strecoara in bagaj niste merinde pentru drum. Mai ales despre asta vreau sa le povestesc in cartea noastra ”Trei pe un tandem” strainilor care ne vor citi peripetiile (cartea o vom traduce si in engleza, si in spaniola).

Care a fost tura pe care ati ales s-o faceti vara asta?
Laura: Am reusit sa pedalam 1.111 km in 33 de zile. Am plecat din Falticeni si-am ajuns in Targu Neamt, Vatra Dornei, Bistrita, Cluj, Alba Iulia, Aiud, Medias, Sighisoara, Predeal, Medgidia, Tulcea, Partizani ( in Delta Dunarii), Constanta si Vama Veche. Pentru ca nu puteam face atata cale in doar o luna, pe o bucata de traseu am taiat tara cu trenul, dar in rest, am pedalat, si-am pedalat, si-am pedalat pana ne-au iesit ochii. Haha. Dar a fost frumos. Cea mai frumoasa calatorie din viata noastra!

Sa traiesti pe bicicleta am aflat ca nu e atat de greu, mai ales cand ai alaturi cei mai faini tovarasi de drum. Am trecut prin foarte multe, dar nu ne-am gandit nicio secunda sa renuntam. Eram flamanzi de drum, de locuri, de oameni, de aventura. Nu ne-a oprit nimic. Nici ploaia, nici frigul, nici problemele ori singura noastra cearta de la jumatatea calatoriei. In fiecare dimineata impachetam din nou totul si plecam mai departe. Nu ne simteam rupti din viata reala si aruncati pe un tandem in mijlocul Romaniei, calatoria asta a devenit repede viata noastra, chiar daca n-am facut pentru asta nicio repetitie. Cumva, totul a venit natural. Desi aveam din toate cate putin, trei perechi de sosete, doua cani, o pereche de pantaloni, un aparat de fotografiat, un cort si tot asa, ne simteam cei mai bogati oameni din lume.

Ce inseamna sa mergi cu bicicleta prin tara?
Andrei: Cand pleci la drum lung iti trebuie minimul de echipament (imbracaminte sportiva, cort, saci de dormit, scule de reparat), o bicicleta fiabila (care nu trebuie sa fie neaparat cea mai scumpa) si un pic de curaj sa nu stai sa cumpanesti prea mult. Pentru noi, ultima parte cumva a fost cea mai usoara.

Pedalatul prin Romania nu e cu mult diferit fata de alte tari, logistic este la fel, singura diferenta e ca pe soselele noastre e un pic mai stresant pentru ca soferii sunt mai agresivi. Starea drumurilor noastre nu ne-au facut probleme, insa trebuie sa recunoastem ca ne-au lipsit pistele de biciclete cu care eram obisnuiti in strainatate.

La cort am dormit zece nopti din care numai trei au fost legale, in camping-uri amenajate, insa in rest n-am avut deloc probleme pentru ca ne-am ascuns bine. Restul de nopti le-am dormit prin casele prietenilor de pe Facebook sau pe la oamenii pe care i-am intalnit in drum. Tot ei ne-au ajutat sa ne spalam hainele si sa ne reparam tandemul cand una, alta a cedat.

Cum este sa calatoresti in 3, cu un Tic vesel si nelinistit, care, la randul sau, e personaj pe pagina lui de Facebook si-n cartile scrise de tine?
Laura: Tic e o minune de catel, dintre noi trei el se pliaza cel mai repede pe orice situatie. Se adapteaza imediat, a stat ore in sir in cosul tandemului, l-a plouat, i-a fost frig, i-a fost sete, a dormit la cort, a dormit in grajd, a dormit intr-o cutie de carton in holul unei manastiri, a urcat Raraul pe jos, a mancat mancare de pisici cand nu gaseam la magazinul din sat mancare pentru caini, si-a facut zeci de prieteni printre cainii vagabonzi, a inotat in Dunare, in lacul Razim si-n Marea Neagra, s-a plimbat cu trenul, cu barca si cu masina. E un catel bun la toate, dragul de el. A trait din plin, cred ca a fost luna lui preferata, pentru ca... locuiam afara. De cand visa el asa ceva?

Are un munte de energie si de buna dispozitie, ne iarta repede, se bucura de trei ori si inca o data in plus fata de noi, toata lumea il iubeste intr-o secunda si el, la randul lui, intoarce iubirea asta inzecit. Cum sa-l lasi acasa cand e atat de fain cu el? Nici nu ma mir ca-i iubit de mii de oameni pe Facebook, e usor sa-l iubesti pe Tic.

Catelul Tic, Laura Baban si Andrei Melinte in aventuri pe bicicleta tandem.
Aventurile lui Tic, Laura si Andrei © Andrei Melinte

Apropo de Tic, care e povestea lui si de ce ti s-a parut interesant sa scrii despre el?
Laura: Prima mea carte, ”Domnul Tic”, volumul intai, in care el e printre personajele principale incepe cu ”Nu mi-am dorit un catel.” Si asta este adevarul. Primul meu catel, Mica, a murit la numai trei luni intr-un accident de masina si de atunci mi-am promis ca nu ma voi mai lasa niciodata sa am un catel pentru ca nu sunt in stare sa am grija de el. Apoi l-am gasit intampaltor pe Tic si l-am cumparat sa-l dau cadou verisoarei mele de ziua ei. Insa dupa jumatate de ora in care s-a plimbat dupa mine prin casa am decis ca-i deja prea al meu.

Cand avea un an, pentru ca nu era castrat, a fugit de acasa. Dupa zece zile, mii de share-uri pe Facebook, anunturi la radio si-n ziare, l-am gasit, la 30 de km departare. A fost un noroc chior si, din momentul cand l-am regasit, mi-am facut a doua promisiune: nu voi mai lasa niciun moment de fericire nescris.

Asa au inceput aventurile lui Tic. M-am apucat sa colectionez momentele cu cele mai multe batai de inima din viata noastra. Nu imi propusesem sa scriu o carte, voiam doar sa nu-mi dau voie sa uit. Fericiri, lectii de viata, lectii de iubire si alte treburi de-ale inimii.

Pentru ca atunci cand a fugit de acasa noi eram in Norvegia, plecati fara el, dupa marea noastra reintalnire mi-am facut a treia promisiune: il voi lua mereu-mereu-mereu cu mine. Si, desigur, aventurile au inceput sa se inghesuie in viata noastra. Caci, sa calatoresti cu catelul pe tren, pe avion, pe bicicleta, pe vapor, pe motocicleta si tot asa este, desigur, o chestie pentru oamenii carora le lipsesc cateva tigle la mansarda. Noua ne lipseste uneori tot acoperisul. Asa ca-i pacat sa nu ramana undeva toate astea scrise.

Revenind la Romania, ce le spuneti prietenilor din Germania despre tara asta?
Andrei: Sunt cat se poate de sincer, mereu. E clar ca exista diferente intre romani si germani si nu am incercat niciodata sa le ascund. Nu mi-ar placea ca intr-o zi prietenii nostri de aici sa ajunga in Romania si sa isi dea seama c-am inflorit cateva lucruri. Ori de cate ori am avut ocazia le-am povestit ca suntem prietenosi, ca suntem genul de oameni care-si dau repede cu parerea si-s cam rare situatiile cand nu avem o parere, avem un temperament sangvin si ne pierdem cumpatul mai usor, suntem un popor conservatorist, iar mancarea noastra este mai gustoasa decat a lor.

Catelul Tic, Laura Baban si Andrei Melinte in aventuri pe bicicleta tandem.
Prieteni noi © Andrei Melinte

Chiar, voi de ce sunteti in Germania, ce face fiecare dintre voi acolo?
Andrei: Am ajuns in Germania, in orasul Konstanz, cu studiile. Acum doi ani eram la master la Psihologie si-am venit aici un semestru cu bursa Erasmus. Mi-am prelungit sederea cu inca un semestru pentru ca m-a fascinat modalitatea de predare aici si posibilitatile pe care ni le-a oferit Germania. La scurt timp m-am angajat ca fotograf, asa ca atunci cand am terminat masterul, am decis sa raman aici.

Laura: Mie mi-a fost simplu sa-l urmez in Germania. Cu trei luni inainte de-a ne muta aici, am plecat in Islanda impreuna, ca voluntari. Ca sa pot pleca, mi-am dat demisia din Romania. Asa ca, atunci cand bursa lui Andrei a inceput, nu ma mai tinea nimic sa raman in tara. Ca scriitoare pot sa scriu de oriunde. Insa nu puteam trai din carti aici, asa ca mi-am cautat un job care nu-mi cerea limba germana. Mi-a venit ideea sa devin bona de catel pentru oamenii ai caror patrupezi stau singuri acasa cand ei sunt la serviciu. Asa i-am cunoscut pe Janosch si pe Toby, doi catei frumosi, unul din Germania, celalalt din Elvetia, carora le tin de urat cand stapanii lor nu sunt acasa. In plus, ma duc la serviciu cu tot cu Tic, ceea ce e cel mai fain lucru la job-ul asta!

Ce ne-ati recomanda sa vizitam in Romania vara viitoare, o destinatie poate mai putin cunoscuta?
Andrei: Eu v-as recomanda sa vizitati satul Crucea din judetul Suceava, mi-a placut pentru ca imi aminteste de acasa, doar cu un pic mai mult munte. Acolo am innoptat la domnul Benone, fost miner, care ne-a lasat sa ne punem cortul in grajdul lui, ne-a facut focul si ne-a adus o sticla de vin, pe care am impartit-o in timp ce ne-a povestit amintiri din mina de uraniu, unde a lucrat 15 ani, ca toti minerii, dupa care a fost pensionat.

Laura: Musai trebuie sa mergeti in Pasul Tihuta, la Fata cu Dosul Zambroaiei, in judetul Bistrita. Alte destinatii dragi mie care vi le recomand ar fi Herghelia de cai din Beclean, comuna Borca, Cheile Turzii si Capul Dolosman din Jurilovca.

In final, ce anume din Romania va lipseste cand sunteti departe de ea?
Andrei: Prietenii, mancarea facuta de bunica si usurinta cu care ma exprim.

Laura: Mie imi lipsesc cel mai mult mama si tata, bunica mea si bunica lui Andrei. Mi-e dor, de asemenea, de toti prietenii. Cand pleci din tara ta, din pacate, nu-i poti impacheta pe toti sa-i iei cu tine. ”Acasa” devine o tara in care o iei de la 0, reinvatand felul oamenilor de-a fi, birocratia, limba, ora cand vine postasul si locurile unde gasesti pungi ca sa strangi dupa catelul tau. Nu vrem sa ramanem pentru totdeauna in Germania, e doar o etapa. Ne vom intoarce cu siguranta in Romania, cat de curand.

Vrei sa ramai la curent cu cel mai tare continut de pe RedBull.ro? Aboneaza-te la singurul newsletter care iti da aripi!

citeste mai multe despre
Urmatorul articol