Povestea romanilor care au escaladat ”The Nose”

Drumul de la idee la reusita.
de Andreea Vasile

In urma cu aproape doua saptamani aflam ca romanii Mihnea Prundeanu, Alex Prigoana si Vasile Dumitrica au reusit sa urce traseul ”The Nose” din Parcul National Yosemite (lantul montan Sierra Nevada, California, SUA). Recent, am vorbit cu doi dintre ei, Mihnea si Alex, despre ce au insemnat cele 30 de ore de escalada pe unul dintre cele mai dificile trasee de ”big wall” din lume.

De unde pana unde ideea de a strabate The Nose?
Mihnea Prundeanu: Nu-mi dau seama ce este mai faimos in lumea cataratorilor - traseul The Nose sau Parcul National Yosemite. Este insa clar ca pe The Nose s-a scris istorie in escalada la nivel mondial si este in continuare un traseu emblematic, dificil si pe care nu poti sa nu-l iei in calcul pentru o prima ascensiune majora in Yosemite. Este ca si cum ai vizita Parisul fara sa vezi Tour Eiffel (rade). Si a fost si o provocare interesanta pentru ca nu am mai urcat un perete atat de inalt, complex si dificil pana acum.

Alex Prigoana: Ideea nu este atat de nastrusnica precum pare. The Nose este un traseu emblematic care a scris istorie in alpinism, are 1000m, o linie foarte frumoasa, acces si retragere usoare astfel incat e greu sa nu-ti treaca prin cap sa-l urci. Totusi, e o catarare serioasa asa ca adevarata problema este sa aduni suficienta experienta si abilitate in materie de catarare incat chiar sa te iei in serios atunci cand, inevitabil, iti vine aceasta idee.

O echipa formata din 3 romani a escaladat traseul The Nose in Parcul Yosemite din SUA.
Escaladarea traseului The Nose © Alex Prigoana

Cum a aratat drumul de la idee la escalada propiu-zisa?
Mihnea Prundeanu: Cred ca mintea unui alpinist sau catarator nu ramane niciodata in pana de astfel de idei. Imi aduc aminte ca prima discutie depre The Nose am avut-o cu Alex in urma cu un an, dupa ce am reusit trecerea unei alte „pietre de hotar” pentru noi, traseul Barakka 7b, 690m, din Maroc. Cautam cred o noua provocare care sa ne tina motivati, iar The Nose era mai mare, mai complex, mai dificil. Nu stiam la inceput de alti romani care sa fi parcurs acest traseu, iar acest lucru mi-a sporit curiozitatea. Apoi am aflat de ascensiunea lui Sorin Nechiforiuc si Alex Koncz in 2009 (doi romani stabiliti in Belgia), dar cu toate acestea dorinta parcurgerii acestui traseu a ramas foarte mare, practic ne cataram pentru propria placere si nu sa bifam premiera pe o lista. Apoi, planul a inceput sa prinda forma, mai tarziu am luat biletele de avion si din acel moment era destul de evident ca vom ajunge cel putin pana la baza peretelui (rade).

Alex Prigoana: A fost un drum lung si greu, dar care, in final, asa cum se intampla mereu, ne-a adus satisfactii pe masura dificultatilor. Daca ar fi fost mai usor, n-as fi fost multumit cu mine insumi. Cand am stat prima oara sub perete mi se parea inaccesibil, intimidant si parca infinit. In relatia dintre noi doi, prima intalnire a fost cea care a stabilit raportul de dominare, eu mic si dominat, el mare si dominant. El Capitan e un perete atat de mare si de tehnic, incat noi am avut nevoie de tehnici de Big Wall ca sa-l urcam. Eu nu mai urcasem asa pereti si nici nu exersasem tehnici de Big Wall asa ca frica mea era oarecum explicabila, dar Mihnea si Vasile se simteau mai increzatori. Am petrecut o saptamana in “The Valley” ca sa ne acomodam cu stanca si cataratul din zon, dar nici pe departe nu m-am simtit sigur pe mine la sfarsitul sesiunii. Cu toate astea, timpul se scurgea si incepeam sa simtim ca e singura noastra sansa de a-l urca asa ca am decis sa incercam, fie ce-o fi. Indoielile ne-au insotit de la inceput, la planificare, la intrarea in traseu, prin bivuacuri si prin regrupari. In niciun punct nu cred ca mi-a fost clar ca o sa reusim pe sus. L-am catarat din aproape in aproape si ne surprindea fiecare lungime de coarda cu care inaintam. Abia cand am ajuns la copacul somital, in a 3 a noapte, am stiut ca s-a terminat.

De ce v-ati dorit sa ajugeti pe The Nose?
Mihnea Prundeanu: Probabil si din curiozitate. Dupa ce vezi cataratori celebri, documentare, filme despre tot felul de recorduri pe acest traseu, te intrebi la un moment dat daca este posibil si pentru tine, un alpinist care provine dintr-un mediu si o cultura montana mult mai putin dezvoltate, o astfel de ascensiune. Cu totii ne dorim o evolutie in domeniul pe care ni l-am ales, pentru mine ascensiunea traseului The Nose reprezenta o realizare personala importanta si o evolutie. Mi-am demonstrat ca se poate.

Alex Prigoana: N-as sti sa raspund perfect la aceasta intrebare. Imi doream si punct. Intr-o anumita masura, e explicabil sa-ti doresti mai mult indiferent de ceea ce faci, sa simti ca cresti, te dezvolti, inveti lucruri noi si accepti provocari necunoscute pentru tine. The Nose a fost acel pas urmator pentru mine.

O echipa formata din 3 romani a escaladat traseul The Nose in Parcul Yosemite din SUA.
Escaladarea traseului The Nose © Alex Prigoana

Cati ani de escalada si cat timp de pregatire sta in spatele unei astfel de performante? Concret, de cand practicati escalada si de ce va place acest sport?
Mihnea Prundeanu: Merg pe munte de multi ani, dar cataratul l-am inceput mai serios in 2006. Acum ma consider mai mult alpinist pentru ca nu ma rezum doar la catarat pe stanca, ci imi place foarte mult si sezonul rece, catararea pe gheata sau ascensiunea muntilor de mare altitudine. Sunt toate activitati sportive intense pe care le facem in natura, intr-un mediu pe care nu il putem controla si care ne cere de fapt mult mai mult control si cunoastere de sine. Acest lucru ma atrage cel mai tare, apoi, bineinteles, faptul ca esti mereu inconjurat de peisaje montane.

Stiam ca pentru The Nose trebuia sa fiu in forma mea cea mai buna din punct de vedere fizic. Nu m-am antrenat prea mult in sala, dar am incercat sa ies cat mai mult la stanca, sa parcurg cat mai multi km pe verticala pentru ca prin acest lucru puteam pregati doua lucruri importante: anduranta si starea mentala, sa cresc nivelul de comfort pe stanca. Nu poti trece direct din sala pe un perete de aproape 1000 m, pur si simplu diferentele sunt covarsitoare.

Alex Prigoana: As vrea sa dezvolt putin sensul cuvantului “performanta”. Parcurgerea acestui traseu reprezinta o performanta intr-adevar, dar numai pentru mine insumi (si probabil la fel pentru colegii mei). As rezerva sensul larg al cuvantului pentru vedetele locale (Alex Honnold, Hans Florine) care au parcurs traseul intr-un timp uimitor de 2 ore si 23 minute, Lyn Hill care l-a parcurs pentru prima oara rotpunkt si multi altii care au redefinit stilul in care acest traseu poate fi catarat. Eu ma catar de la 21 de ani, iar intalnirea cu alpinismul a fost pentru mine unul din punctele de cotitura in viata. De cand am facut prima tura de alpinism in Cheile Bicazului, am cautat sa fac asta cu aproape orice ocazie si in orice farama de timp liber. Imi place sa o fac pentru atat de multe motive! Pentru calatorii, pentru ca ma provoaca si-mi ofera spatiu sa cresc, pentru oamenii pe care ii aduce in viata mea, pentru ca imi permite, dar ma si obliga sa raman cu trupul in forma si cu mintea limpede.

Ce a insemnat din punctul de vedere al efortului si, ulterior, al reusitei sa duceti planul la capat?
Mihnea Prundeanu: Am incercat sa abordam traseul intr-un stil cat mai apropiat de cel cu care eram cel mai familiarizati, pentru ca esti cel mai eficient atunci cand faci ceea ce cunosti cel mai bine. Am carat putin bagaj (aproximativ 15 l de apa pentru 3 persoane, pentru 3 zile), nu am carat portaledge (cort de perete), am incercat sa gasim loc de dormit pe lespezi de stanca si am incercat sa evitam, pe cat posibil, sa ne intersectam sau sa asteptam in regrupari alte echipe. S-a dovedit ca toate aceste lucruri au fost benefice, chiar daca am renuntat la un anume comfort (alimentar si de odihna). Efortul poate a fost mai mare fizic, dar cred ca acest aspect a fost unul din atuurile pe care le-am avut.

Alex Prigoana: Pentru psihicul meu aceasta a fost cea mai dificila si mai indrazneata catarare de pana acum. Cred ca fizicul meu ar fi putut duce mai mult, dar din punct de vedere mental am fost epuizat cand am iesit sus.

Care au fost momentele dificile? Dar cele de care v-ati bucurat la maxim?
Mihnea Prundeanu: Pentru mine, poate cel mai dificil moment a fost sa catar portiunea cu Marele Tavan (Great Roof) pe intuneric. Apoi, sa-mi mentin rabdarea pe intreaga durata a traseului a fost o provocare mentala. Era greu de multe ori sa astept atarnat in regrupari incomode ca partenerii sa termine de catarat lungimea de deasupra mea. Dupa 3 zile petrecute suspendat in perete doream ca totul sa se termine cat mai repede. Evident ca bucuria cea mai mare a fost pe ultimii metri inainte de iesire, cand stiam deja ca am reusit.

Alex Prigoana: Cum spuneam, indoilile ne-au insotit pana sus, am fost mereu obligati sa cantarim decizia: a ne intoarce sau a continua? Pentru mine indecizia este cea mai grea. Odata ce m-am hotarat, mi-e destul de usor sa ma dedic si sa muncesc in directia pe care am stabilit-o. Cel mai mult m-am bucurat atunci cand am primit o sticla mare de 5 litri de apa pe varf din partea unei echipe de lituanieni. Eram foarte insetat.

O echipa formata din 3 romani a escaladat traseul The Nose in Parcul Yosemite din SUA.
Escaladarea traseului The Nose © Mihnea Prundeanu

Ce inseamna aceasta performanta pentru escalada romaneasca?
Mihnea Prundeanu: Cred ca poate reprezenta un simplu exemplu ca „se poate”. In Romania, escalada marilor pereti este mai putin reprezentata, desi, pe vremuri, era principala ramura alpina, chiar daca era practicata cu preponderenta pe teritoriul tarii. Acum, desi accesul catre marii pereti de pe glob nu ne mai este ingradit, practicarea acestei ramuri tehnice este mult mai rar intalnita. Fiecare astfel de realizare de catre alpinisti romani cred ca reprezinta deschiderea de noi orizonturi in alpinism, poate atrage dupa sine si alte performante, chiar mai valoroase, si de ce nu, si alti noi practicanti.

Alex Prigoana: Sper ca aceasta isprava (ca sa nu-i spun performanta) ii va inspira si motiva pe colegii mei de breasla sa exploreze granitul din Yosemite si sa incerce mai multi pereti de amploarea lui El Capitan si, bineinteles, mai mari, mai dificili si mai frumosi!

Cine e fiecare dintre voi in viata de zi cu zi?
Mihnea Prundeanu: Cand lumea ma intreaba cu ce ma ocup spun ca sunt alpinist , geograf si ghid montan. Imi doresc si caut cai pentru a fi alpinist „full time”. Este o provocare grea si presupune un stil de viata nou si prea putin cunoscut in Romania, dar cred ca acest lucru il face cu adevarat interesant. „Cand mediul propice nu exista, te apuci si il construiesti”, de aceea imi place sa ma implic in comunitate cat pot, incerc sa transmit mai departe din pasiunea mea pentru munte si ii ajut pe cei care sunt la inceput de drum. Organizez cursuri de initiere si pregatire pentru diferite ramuri si activitati montane, deoarece cred ca practicarea corecta si in siguranta a lor necesita o minima baza de cunostinte. Practic, cam tot ceea ce fac in ultimii ani se invarte in jurul muntelui si alpinismului.

Alex Prigoana: Sunt jumatate alpinist, jumatate muzician si jumatate programator. Am 28 de ani si am inceput scoala de ghizi montani UIAGM. Imi petrec cat de mult timp pot la munte, fie ca este pe stanci in tara, pe pereti in Alpi sau in expeditii pe o alta parte a Globlui. Incerc sa-mi impart timpul in doua categorii: 1. calatorind, 2. planificand urmatoarea calatorie. Pentru cei curiosi, va invit sa dati o ascultare proiectelor muzicale Alternativ Quartet, Fluturi pe Asflat si Nava Mama.

Mihnea Prundeanu: In plus, alaturi de mine si de Alex, din echipa a mai facut parte si Vasile, coleg din Clubul Alpin Roman si vechi partener de escalada si expeditii.

Vrei sa ramai la curent cu cel mai tare continut de pe RedBull.ro? Aboneaza-te la singurul newsletter care iti da aripi!

citeste mai multe despre
Urmatorul articol