Viața într-o comunitate experimentală

Desiree Halaseh îți povestește experiența ei.
Desiree Halaseh, despre experienta in Auroville
Desiree Halaseh © Arhiva personală
de RedBull.ro

Dacă societățile în care trăim, așa cum le cunoaștem noi azi, nu mai sunt de ajuns și oamenii au, de fapt, nevoie de noi forme în care să conviețuiască împreună? Sunt scriitori și gânditori care și-au pus astfel de probleme și și-au imaginat astfel de locuri în cărțile lor. Și mai sunt cei care au creat, cu adevărat, astfel de spații, în toată lumea. Auroville din India este un astfel de loc, iar Desiree Halaseh, de profesie călătoare și autoare a cărții Spațiul dintre nori. Cu rucsacul în India, locuiește acolo de nouă luni de zile. Am vorbit cu ea despre ce înseamnă să trăiești într-o comunitate experimentală sau, cum misterios sunt denumite asemenea spații, utopică.

Ce este o comunitate experimentală?
Oamenii ar trebui să experimenteze tot timpul: mai ales cu felul în care trăiesc. N-am spus-o eu, a zis-o Gandhi, cel care avea de îndrumat și reorganizat un subcontinent întreg în urmă cu aproape un secol. Ideea de comunitate nu e tocmai nouă. De la latini până hăt încoace la CDR-urile (Comités de Defensa de la Revolución) Cubei lui Fidel sau la departamentele specifice ale unei anume companii, putem întâlni comunități. Fie că este religie, scop, valori, aspirații sau identitate - vorbim despre un grup de oameni care trăiesc împreună, la comun datorită acestor elemente de legătură.

Desiree Halaseh, despre experienta in Auroville
Aniversarea de 49 de ani de Auroville © Arhiva personală

Și cum se aplică treaba asta în Auroville?
În Auroville se experimentează încontinuu. De 49 de ani. Fie că te referi la metode alternative de educație, construcție, agricultură, ecologie, conservarea apei, scopul principal al acestei comunități este inovația continuă. Timp în care aproape 3.000 de rezidenți cu acte în regulă, aparținând a 53 de naționalități diferite lucrează în comun pentru acest ideal.

Tu de ce ai vrut să locuiești acolo?
Locuiesc aici pentru că e primul loc dintre toate cele prin care m-au adus călătoriile ultimilor 7 ani – unde simt mai mult decât niciodată feelingul ăsta de apartenență. Că aparțin unui grup, unui trib, unei adunări cu interese comune care mă primește cu brațele deschise. În diversitatea etniilor, ocupațiilor profesionale, claselor sociale, orientărilor sexuale, preocupărilor spirituale sau artistice am găsit un loc care era liber. Care mă aștepta să-l ocup.

Desigur, de la Paradisul absolut din care am fost izgoniți cu mult timp în urmă, Auroville, ca orice alt loc de pe pământ, are bune și mai puțin bune, la fel cum după zi urmează noapte and repeat. Din cauza locației geografice în care Auroville a început să existe, momentan ne confruntăm cu secetă, scăderea nivelului pânzei freatice și risipa de apă potabilă. Se lucrează la diverse soluții precum desalinizarea, însă din pricina modului democratic slab organizat și oarecum haotic în care se iau deciziile aici, procesul este îngreunat peste măsură. O altă dilemă constantă este relația pe care Auroville, ca organizație, o are în raport cu locuitorii din imediata apropiere, în contextul în care sate întregi se promovează sub umbrela Auroville și desfășoară activități comerciale, neplătind nicio taxă Fundației. De reținut este că bugetul comunității e format din taxe pe care fiecare aurovillian sau afacere din Auroville le varsă lunar, pe lângă donații strânse de Auroville International, de granturi oferite de Guvernul Indiei și de alte entități internaționale (Ambasada Franței, companii, finațatori privați etc).

Desiree Halaseh, despre experienta in Auroville
Cu mopedul în sat © Arhiva personală

Ce ai învățat în Auroville?
În 9 luni de când stau aici am învățat să accept că e posibil să-mi mai pierd ochelarii roz de soare, că e posibil să dau cu capul de propriile limitări, că e în regulă să greșesc, că mi se acordă a doua și a noua șansă de a face ceva dacă chiar vreau să reușesc. Am mai învățat să mă dau cu mopedul și un pic cu motorul, să dansez, poziția Dragonului la orele de hatha yoga, să intru sub valurile Oceanului Indian (chestie care mă terifia de când mă știu, mai ales că era să mă înec de vreo 2 ori în copilărie), să nu mai fiu competitivă din motivele greșite, să-mi celebrez feminitatea și vulnerabilitățile aferente, să nu mă mai dau vitează când am nevoie de ajutor, să primesc ajutor, ce e aia empatie adevărată sau a fi umil nedisimulat.

Chiar, unde se află Auroville?
În Cercul de Foc al Indiei, în sud, prin deșertul statului Tamil (Nadu), de lângă malul Oceanului Indian. În urmă cu 3 ani, mă plimbam prin cafenelele organice ale Bali-ului, mai exact în Ubud, unde, într-o dimineață, s-a oprit un austriac să-mi povestească despre etimologia cuvântului iubire în sanskrită: știi că sunt 96 de cuvinte care înseamnă iubire în sanskrită, 80 în persană, 3 în greacă și unul în engleză? La voi cum se spune? La plecare mi-a dat o carte de vizită, unde am văzut că omul locuia de fapt în India. În Auroville.

Așa că anul trecut, la început de 2016, pe când lucram la ultimele și cele mai emoțional epuizante capitole ale jurnalului de călătorie de un an jumate prin India, am ajuns aici. Și pentru că nu am găsit niciun motiv solid să rămân în altă parte, de îndată ce mi-am încheiat socotelile cu umblatul prin țară și vorbitul despre cartea mea, Spațiul dintre Nori. Cu rucsacul prin India – m-am întors în Auroville pentru o perioadă nedeterminată. Nouă luni mai târziu încă nu simt că sunt pregătită să plec de aici.

Desiree Halaseh, despre experienta in Auroville
O zi la malul oceanului © Arhiva personală

De ce crezi că unii oameni caută aceste comunități experimentale?
Nu de puține ori am fost întrebată: și tu stai în satul ăla de hipioți, unde nu sunt bani și cade mâncarea din copaci, locuiți în colibe de bambus și vă petreceți timpul cântând la ukulele? Glumesc. Dar nu în totalitate. După cum bine ai spus unii oameni caută aceste alternative de a trăi.Traiul într-o asemenea comunitate e o variantă la care poți ajunge în urma unor procese de conștiință. Atunci când te trezești într-o dimineață și primul lucru pe care nu îl mai găsești la îndemână este motivația de a face lucrurile așa cum ai făcut-o până atunci. Când începi să-ți pui întrebări și te oprești din a consuma tot ce ți se pune în față drept a fi corect, indiscutabil, unic – atunci când realizezi că poți mânca, vorbi, lucra și altfel decât ai făcut-o până atunci.

O comunitate depinde în totalitate de membrii ei. Este sustenabilă sau nu în funcție de cum aceștia au decis să se organizeze. De exemplu, pentru a deveni rezident în Auroville trebuie să treci printr-un proces de selecție și integrare destul de complex, pe durata unui an și mai bine de zile. Timp în care oferi voluntar energia, timpul și abilitățile profesionale și interpersonale de care dispui. La final decizia se ia în trei: tu ești convins că vrei să rămâi, Comitetul de primire e mulțumit cu munca pe care ai depus-o ca să te aliniezi la principiile de bază ale comunității, comunitatea în sine e de acord ca tu să le fii vecin de acum încolo.

E drept, comunitatea îți poate oferi toate privilegiile de a locui aici (acces gratuit la sistemul de sănătate, educație, artă și cultură, integrarea într-un colectiv de muncă, facilitatea și counselling-ul din timpul pornirii unei mici afaceri), dar tu ce ai de oferit la schimb? Care e plus valoarea pe care o aduci?

Câtă vreme un loc precum Auroville încă există, cu o creștere anuală de 200+ rezidenți, există o speranță. Provocările sunt și vor fi pe măsură, însă comunitatea este reală, deși în urmă cu 49 de ani, fondatoarea Mira Alfassa (The Mother) era de părere că umanitatea încă nu e pregătită pentru un asemenea loc, numind Auroville – A dream, o utopie posibilă a unei societăți ideale.

Aici moneda principală de schimb nu mai este reprezentată de bani, ci de valoarea pe care fiecare individ o poate oferi celor din jur. Munca nu e modul în care se câștigă existența, ci o modalitate de a se exprima și de a contribui la dezvoltarea comunității ca întreg. Auroville este un loc în care relațiile interumane, care se bazează în mod normal pe competiție, devin legături puternice de unitate umană și colaborare.

Fiecare om care călătorește atât de mult ca tine caută câte ceva. Ce cauți tu?
O vreme m-am căutat pe mine. Când am crezut că m-am găsit, am început să caut un om ca mine. După ce l-am găsit, am căutat oameni ca noi. Apoi am pierdut și omul, și oamenii și pe mine și am luat-o de la capăt. Azi nu mai caut. Azi primesc tot omul, fiecare loc și tot ce are el de oferit, fiecare noapte și ce are ea să mă învețe.

Ce ți-ai dori să aduci din India acasă, în România? Și ce ai duce din România în India?
Pe mine. Hahaha. Zău, că nu-mi dă pace să mai plec. În momentul când mă decid că nu mai pot, nu mai am răbdare, că mi-e dor și mă doare, fix atunci mă mângâie pe obraz și-mi dă una după cap: unde crezi tu că pleci? Și uite nu plec și tot mă amăgește să mai stau un pic. În afară de asta, aș aduce la Iași cercurile de femei la care particip bilunar, în sezon, în Auroville, unde învățăm să mâncăm una din farfuria alteia și nu una pe alta, aș aduce lejeritatea cu care indienii tratează orice dilemă birocratică sau legală, aș pune pe fața românilor mai mult zâmbet și mai multă încredere în forțele proprii oricât de nebune ar fi visele lor, un dram de inocență și desigur cocotierii fără de care nu pot trăi mai mult de 48 de ore și 15 secunde.

De acasă de la mine, din Iași, aș aduce poligamia anotimpurilor, florile de cireș, pe maică-mea (că tot am visat aseară că venise la mine și mă întrebam – ei cum o învăț eu acum să meargă pe moped ca să nu-mi stea prea mult pe cap), pe Anca de la Let’s do it Romania și pe Iulica de la Black Glue din TimeOut.

Oriunde rezidă un membru al familiei mele – e acasă. E familie mare, mon cher! Iași, Rishikesh, Havana, Schenzen, București, Lome, Cluj, Roma, Londra, Bangalore, Moscova, Jaipur, Mumbai, Ulm, Kabul și tot așa.

Desiree Halaseh, despre experienta in Auroville
Mini templu hindus descoperit din întâmplare © Arhiva personală

Ai călătorit mult pe cont propriu și ideea asta umblă prin capul multora dintre noi. Ce înseamnă, de fapt, o astfel de experiență?
Hai să facem un mic exercițiu de imaginație: ești pe un bulevard lung și spart dintr-o țară grav afectată de instabilitate politică din Africa de Vest, ai un aparat foto în mână, mâna îți tremură, din dreapta zboară bolovani, din stânga gaze lacrimogene, vrei să fugi și o femeie te trage disperat de mână: tell them what they are doing to us. They are killing us inside our own country.

De ce mi-ai dat exemplul ăsta?
În 2013, am luat parte alături de un grup de jurnaliști locali la o demonstrație civilă împotriva unei noi legi electorale ce permitea președintelui aflat deja la putere de ani buni să aibă mandate nelimitate. După două ore în care lucrurile au degenerat vertiginos de repede am ajuns la concluzia că aia e limita mea. Că nu e lupta mea și că fotografiile pe care le făcusem până atunci erau îndeajuns încât să arăt lumii ce se petrece în Togo. Știrea a ajuns astfel în România și pe BBC.

Dacă aș mai face vreodata același lucru? Nu știu. Dar știu că am avut ocazia să mă testez. Să-mi văd limitele. Să știu când e vremea să plec. Ca și atunci când stau prea mult și nemotivat pe vreo plajă sau insulă cu șlapii la soare de dimineața și până seara.

După amar de vreme de călătorii fără un sens anume, un obiectiv stabilit - am ajuns la concluzia că e timpul să schimb macazul. Să mă intereseze un fir, o poveste anume. Astfel, fiecare călătorie devine o ucenicie. Învăț, aplic, greșesc și de la capăt. Acum sunt la capitolul comunități auto-sustenabile.

De sfaturi m-am lăsat demult. Tot ce pot să-ți recomand e să-ți aduci mereu aminte că tu ești musafirul. Tu ești cel primit, cel invitat, cel căruia i se oferă. Poartă-te ca atare.

În rest, să poți uita adevărurile, să ai atâta viață în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida (M.Eliade).

Am încetat să mă consider altfel decât restul lumii. Uneori m-am regăsit în exclusivismul ăsta stupid cum că eu aș fi altfel decât restul lumii. Nu sunt. Nu suntem.

Cum îți vezi viitorul, să zicem, în următorul an?
Momentan mă documentez în ceea ce privește practicile din comunitățile indigene ale Americii de Sud, unde vreau să ajung spre sfârșitul anului și să scriu un nou jurnal de călătorii.

Rezultatele uceniciei din Auroville încă se negociază sub forma unui nucleu pentru comunitatea din Iași. Un spațiu de co-working, conviețuire și art performance deschis tuturor.

Care e cea mai utilă învățătură pentru tine?
Am încetat să mă consider altfel decât restul lumii. Uneori m-am regăsit în exclusivismul ăsta stupid cum că eu aș fi altfel decât restul lumii. Nu sunt. Nu suntem.

De fapt, în momente de nefericire aparent nejustificată, mi-am dat seamă că aparțin unei conștiințe mai largi, care e acum în procesul ăsta, la etapa asta, de a găsi semnificație, sens existenței.

Cine ești tu și unde te pot urmări oamenii?
Sunt într-o continuă definire, fără etichete, epitete, atribuții și așteptări. Mă găsești pe Facebook, că na, este conexiune la internet de mare viteză și în India, iar poveștile, călătoriile, necazurile și izbândele pe site.

Vrei să rămâi la curent cu cel mai tare conținut de pe RedBull.ro? Abonează-te la singurul newsletter care îți dă aripi!

citeste mai multe despre
Urmatorul articol