Publicul Red Bull Dance Your Style
© Bogdan Zop / Red Bull Content Pool
Dans

5 motive să fii în primul rând la Red Bull Dance Your Style 2025

16 dansatori de all-styles street dance din țară sunt pregătiți să dea totul în Finala Națională. Cel mai bun dintre ei va reprezenta România în Finala Mondială din Los Angeles, California, SUA.
Scris de Andreea Vasile
5 minute de cititPublished on
În 2025, Red Bull Dance Your Style se reîntoarce la București cu Finala Națională și cu unii dintre cei mai buni dansatori de street dance din România. Așa că ai din nou șansa să asiști live la confruntările unu-la-unu care vor avea loc pe 23 august, în Piața George Enescu din București, de la ora 19.00. Ba mai mult, tu decizi cine va pleca în Finala Mondială din Los Angeles, SUA, de pe 11 - 12 octombrie. Ești pregătit de show?
Finaliștii Red Bull Dance Your Style 2025

Finaliștii Red Bull Dance Your Style 2025

© Bogdan Zop / Red Bull Content Pool

Înainte să afli de ce merită să participi la Finala Națională Red Bull Dance Your Style 2025, descoperă cum au fost selectați cei 16 dansatori pe care-i vei vedea pe scenă. Trei dintre ei - Impulse, Adam Chițu, Sătănel - sunt wildcards, adică au intrat automat în Finala Națională, fiindcă sunt cei care au câștigat-o în anii trecuți și au reprezentat România în Finalele Mondiale.

Băutura energizantă originală Red Bull

Red Bull Energy Drink

Red Bull Energy Drink
Restul de 13 dansatori selectați au participat la o sesiune de calificări la care s-au înscris peste 60 de pasionați de dans din toată țara. Calificările au avut loc în cadrul Linoleum Battle, un eveniment de dans dedicat hip-hop-ului, iar dansatorii finaliști au fost aleși de DeyDey, dansatoare, coregrafă și purtătoare de multe alte pălării asociate dansului, care a ținut și un workshop pentru toți cei înscriși.
DeyDey la Red Bull Dance Your Style 2024 Weekender Mumbai

DeyDey conduce un atelier de popping

© Focus Sports

„A fost o adevărată plăcere să fiu pentru prima dată în România și să aleg finaliștii Red Bull Dance Your Style 2025. M-am simțit cu adevărat bine aici — oamenii m-au primit cu căldură, iar energia dansatorilor m-a impresionat.
Înainte de calificări am susținut și un workshop pentru toți cei înscriși și mi-a plăcut foarte tare să văd cât de dornici erau toți să învețe, să se conecteze, să evolueze, și câtă energie bună au transmis. La calificări am văzut nu doar talent, ci și pasiune reală, determinare și bucuria momentului.
Le transmit finaliștilor Red Bull Dance Your Style să fie autentici, să nu se teamă să arate cine sunt cu adevărat pe scenă și, mai ales, să fie liberi în dansul lor. Asta e cheia”, a spus DeyDey.
Sătănel câștigă Red Bull Dance Your Style 2024

Sătănel câștigă Red Bull Dance Your Style 2024

© Bogdan Zop / Red Bull Content Pool

01

Vezi cele mai tari mișcări de street dance

Dacă îți place dansul, atunci Red Bull Dance Your Style este locul unde îi vei putea vedea în acțiune pe unii dintre cei mai talentați dansatori de street dance din țară, care transformă fiecare mișcare în artă pură. De la hip hop, waacking și vogue până la dancehall, afro, electro și popping, toate stilurile de dans vor fi reprezentate pe scena Red Bull Dance Your Style și-i vor provoca pe dansatori la dueluri nemiloase. Ce vei vedea în Finala Națională o să te încânte și-o să-ți rămână în minte mult timp după ce luminile s-au stins. Și, cine știe, poate vei fi inspirat să începi propriul drum în lumea street dance-ului.
Robert la Red Bull Dance Your Style 2024

Robert la Red Bull Dance Your Style 2024

© Attila Szabo / Red Bull Content Pool

Cei 16 dansatori care promit să dea cele mai bune mișcări ale lor ca să te convingă că merită să meargă în Finala Mondială sunt: Aura - hip hop, Waana - waacking, Funky T - popping, JJ - house dance, Irene - waacking, Kama - hip hop, Adam - hip hop, Impulse - hip hop, Oxi - electro, Mambo - hip hop, Iulia - dans contemporan, Geanovu Florian - Bonebreaking, Elya - dancehall, Iustina - experimental, Beatrice - waacking, Sătănel - hip hop.
02

Asculți cele mai neașteptate piese și te lași purtat de ritm

Niciun eveniment Red Bull nu este complet fără o coloană sonoră epică. Așteaptă-te la hituri consacrate, melodii inedite și mixuri incendiare care te vor face să simți ritmul până în măduva oaselor. Muzica este esența fiecărui battle, iar DJ Cypher va menține energia la cote maxime. Atmosfera va fi electrizantă, iar tu vei fi parte dintr-un spectacol total, unde muzica și dansul se îmbină perfect pentru a crea o experiență memorabilă.
Sătănel la Red Bull Dance Your Style

Sătănel la Red Bull Dance Your Style

© Bodgdan Zop / Red Bull Content Pool

03

Faci parte dintr-un eveniment global

Red Bull Dance Your Style are peste 160 de evenimente în toată lumea, în fiecare an. Practic, ești parte dintr-o mișcare globală dedicată dansului și bunei dispoziții. Și poți să vezi potențiali viitori campioni internaționali chiar înainte ca aceștia să fie recunoscuți la nivel global.
In 2024, MT Pop of Vietnam performs at the Red Bull Dance Your Style World Final event in Mumbai, India, showcasing dynamic dance moves on stage amidst vibrant lighting and an energetic crowd.

MT Pop feeds off the energy of the Mumbai crowd

© Little Shao/Red Bull Content Pool

04

Pui România pe harta internațională a street dance-ului

Red Bull Dance Your Style nu este un concurs obișnuit de dans, iar tu nu vei fi un spectator pasiv. Aici, publicul are ultimul cuvânt! În fiecare battle, dansatorii dau tot ce au mai bun pentru a câștiga voturile tale, așa că pregătește-te să intri în rolul de arbitru și să decizi cine merită să cucerească ringul. Fiecare mișcare, fiecare gest contează, iar tu ai puterea să faci diferența. În această competiție, vocea ta contează cu adevărat! Finalistul care câștigă competiția va reprezenta România în Los Angeles, California SUA, pe 11-12 octombrie.
Mulțimea energică Red Bull Dance Your Style

Mulțimea energică Red Bull Dance Your Style

© Bogdan Zop / Red Bull Content Pool

05

Intrarea este liberă

Te așteptăm în inima Bucureștiului, în Piața George Enescu, intrarea fiind liberă. Da, ai citit bine! Tot ce ai de făcut este să vii însoțit de cei mai buni prieteni și-o să ai pur și simplu acces la un show de top, unde îi poți vedea în acțiune pe unii dintre cei mai buni dansatori de street dance din România. Adu-ți energia și entuziasmul, fiindcă de restul ne ocupăm noi!