Cultură Urbană
Adrian Vilău: Cum a ajuns un băiat din România în topul mondial al kendamei
La doar câțiva ani după ce a pus pentru prima dată mâna pe o kendama la școală, el a ajuns unul dintre cei mai buni jucători din lume, reprezentând România pe cele mai mari scene internaționale.
Pentru Adrian Vilău, azi în top trei cei mai buni jucători cu kendama din lume, totul a început în curtea școlii, când un coleg a venit cu o kendama – un obiect pe care Adrian nu-l mai văzuse niciodată. A fost suficientă o singură încercare ca să știe că își dorește una. De-atunci, kendama a rămas constant în viața lui, deși au existat perioade mai intense și perioade în care antrenamentele se mutau discret prin casă, „just for fun”. Cu adevărat decisiv a fost anul 2024: câștigarea Campionatului European i-a reaprins complet ambiția și l-a împins direct pe scena mondială.
Astăzi, după un sezon competițional de excepție, două mondiale bifate în Japonia - Kendama World Cup 2025 (locul al treilea) și Freestyle Kendama World Cup 2025 (locul al doilea), Adrian este vocea unei noi generații în kendama. O generație care nu mai vede kendama ca pe o jucărie, ci ca pe un accesoriu, un stil de viață și un sport complet, în care perseverența, încrederea și originalitatea fac diferența.
Am vorbit cu Adrian și am aflat mai multe despre cum a devenit unul dintre cei mai buni jucători de kendama din lume.
Cum ai descoperit kendama și ce te-a făcut să te implici atât de serios în sportul acesta?
Prima dată când am descoperit-o a fost în 2017, eram în gimnaziu și venise un coleg cu ea la școală. Nu mai văzusem așa ceva până atunci, a fost o chestie nouă. Ne-a lăsat pe toți să ne jucăm, a ajuns și la mine... După aia, când am ajuns acasă, i-am zis mamei mele: „Trebuie să-mi cumperi și mie neapărat, vreau și eu, îmi place super mult!”. De-atunci, din 2017, m-am tot ținut. Din 2021 până anul trecut, în 2024, mă cam lăsasem și nu mai postam despre asta, nu mai eram activ, dar tot o luam și mă învârteam cu ea prin casă. Mereu a fost o activitate pe care am făcut-o.
Ce m-a făcut să mă implic așa de tare acum a fost, cumva, scânteia de la Campionatul European de anul trecut, când am câștigat. Atunci a reizbucnit totul.
Ce te atrage la jocul cu kendama?
Comunitatea. Suntem foarte uniți cu toții, ne bucurăm unul pentru altul, e foarte primitoare toată comunitatea. E ca o mare familie – cel puțin în România, suntem toți prieteni, ieșim, ne distrăm... Prin kendama ne-am întâlnit, kendama ne-a unit.
Ce presupune jocul cu kendama la nivel profesionist?
Este cam ca la toate sporturile, adică trebuie să ai și-un pic de răbdare (necesită timp să ajungi la un anumit nivel), concentrare foarte mare. Din punct de vedere mental, sunt foarte încrezător în mine; de fiecare dată când intru pe scenă, mă gândesc că sunt cel mai bun și că nimeni nu mă poate bate. Asta apreciază toți oamenii la mine când intru pe scenă, se vede treaba asta.
Apoi contează foarte mult perseverența. Până la urmă, e un sport care necesită timp și foarte mult antrenament, ca orice alt sport, și e bine să înveți și de la alții.
Adrian Vilău este unul dintre cei mai buni jucători de kendama din lume
© Arhivă personală
De la cine ai învățat tu și care sunt elementele pe care le poți „fura” de la alții într-un astfel de sport?
Jucătorul meu favorit este Dylan Westmoreland, din America, acum sunt în echipă cu el, în KROM Kendama. M-am inspirat foarte mult de la el în stilul meu de joc, se și vede. Poți să iei de la stilul de joc, până la anumite trick-uri pe care poți să le dai, până la prezența scenică pe care o ai. În sportul ăsta, aș zice că nu e bine să copiezi mot-a-mot, adică fiecare trebuie să aibă o chestie care îl diferențiază de alții.
De ce este important elementul de individualitate?
Pentru că, până la urmă, concurăm unu la unu; dacă eu fac aceleași lucruri pe care le face celălalt, dar eu îl copiez pe el, asta înseamnă că eu sunt mai slab decât el, pentru că eu cumva îl idolatrizez pe el în așa fel încât să-i copiez stilul de joc.
Ce poți să-mi spui despre echipa din care faci parte, KROM Kendama? Cât de importantă este echipa și cum ai intrat în ea?
Este una dintre cele mai importante chestii pe care-ai putea să le faci ca jucător de kendama: să-ți alegi o echipă bună care să te sprijine în tot ceea ce faci, să te ducă la campionate, să ai jucători la fel de buni sau poate chiar mai buni decât tine, care să te împingă de la spate și să ajungi unde trebuie să fii.
Eu am intrat în echipa asta anul trecut, după ce am câștigat Campionatul European. Am mai fost în aceeași echipă și în 2021, iar acum, când m-am reapucat, am intrat tot în aceeași echipă. KROM mi se pare că are o imagine a brandului foarte diferită de alte branduri, noi ne asociem și cu comunitățile de skate, și de fashion. Facem multe chestii care ne diferențiază de alții, suntem cumva „rebelii” comunității de kendama. (râde)
Ca parte dintr-o echipă profesionistă, cum arată o zi obișnuită de antrenament pentru tine?
La freestyle, facem ce vrem: avem un anumit timp, 45 de secunde, un minut la calificări. Eu stau acasă, îmi pun niște muzică și, pur și simplu, mă joc just for fun. Dar când avem un trick list gen Open Division sau, ca la Kendama World Cup, un set de trick-uri pe care ni l-am putut alege, iau fiecare trick în parte și mă antrenez pe el până când știu că sunt destul de confortabil, dup-aia trec la următorul și tot așa. Nu am o rutină neapărat, cam asta fac eu ca să mă mențin la nivelul ăla și să avansez în dificultate.
Câte astfel de trick-uri pot exista într-o listă?
Acum, în toată lista, au fost 120 de trick-uri, dintre care noi puteam să ne alegem pentru finală minim 10, maxim 30, ca să facem cât de multe puncte putem cu ele.
Și din aceste 120 de trick-uri, cam câte ai spune că stăpânești?
Nu știu... 115, 117. (râde)
Pentru cineva din afară, toate kendamele par la fel. Cum diferă o kendama de competiție de una obișnuită?
Lemnul, în primul rând – este cel mai important factor al unei kendame și cel care diferențiază kendamele de top față de kendamele mai low level. Cel mai bun lemn pe care poți să-l folosești pentru kendama este cel de arțar. Este foarte durabil și este bun all-around, iar pentru bilă, tot la fel: arțar sau fag. Sunt cam cele mai bune.
Ce mai diferențiază este lungimea aței. Kendamele mai bune vin cu o ață un pic mai lungă, cele mai ieftine, nu. Alea scumpe vin cu rulment, ca să nu se încurce ața în timp ce te joci, cele mai ieftine vin doar cu o mărgea de plastic, care nu ajută așa de bine.
Apoi, vopseaua care este pe bilă. Sunt două tipuri de vopsele: una lipicioasă, care în timp se duce și nu mai este așa de bună cum a fost la început, și una mată, care rezistă foarte mult. Pe lângă treaba asta, alea mai ieftine au o formă un pic mai învechită: cupe un pic mai mici, ken-ul un pic mai scund. În schimb, kendamele noi au cupe mai mari, margini un pic mai late, înălțimea ken-ului este mai mare, adică e mult mai confortabilă în mână, și poți să dai trick-uri un pic mai grele ca să avansezi în nivel mult mai ușor.
Adrian a ajutat la crearea unei noi kendame de la KROM
© Arhivă personală
Cu ce kendama concurezi tu?
Acum a apărut un nou shape de la KROM, la care am ajutat și eu un pic pe partea de design. Cu ea o să mă joc, este modelul meu preferat, și acum o să-mi lansez și un pro model, care sper să iasă curând. Cu el am participat la ambele mondiale și mi-a adus noroc.
Vreau să fiu campion mondial anul viitor
Ești unul dintre cei mai buni jucători din lume. Cum se simte asta pentru tine: e o presiune sau o motivație să mergi înainte cu zâmbetul pe buze?
Niciodată nu o să fie o presiune pentru mine. Sunt de părere că trebuie să ne uităm pozitiv la orice lucru pe care îl facem și trebuie să avem încredere în noi. Pe mine, treaba asta mă împinge mai mult și vreau să fac mai bine; vreau s-ajung și mai sus, vreau să fiu campion mondial anul viitor.
Nu o să fie niciodată o presiune pentru mine, ba din contră: este un privilegiu să fiu aici, să reprezint și România, să reprezint toată comunitatea din Europa, care nu a mai avut o reprezentare atât de mare la un campionat mondial niciodată.
Eu simt cum toți jucătorii din Europa contează pe mine să ne ținem acolo și este un privilegiu pentru mine că au atât de mare încredere încât să mă trimită la toate evenimentele astea să-i reprezint.
Adrian e mândru să reprezinte comunitatea de kendama în lume
© Arhivă personală
Spune-mi despre experiența unei competiții de kendama. Cum a fost atmosfera în Japonia?
Sunt diferite feluri de competiție. Freestyle-ul e cam același la toate, dar la Campionatul Mondial e un format un pic diferit. Se simte tensiunea între jucători, pentru că nu ne luptăm unul cu altul, ne luptăm cu noi înșine. Dar la final, după ce eu îmi termin runda și știu că am dat tot ce-am putut, îi aștept și pe ceilalți să termine, să văd dacă eu câștig sau ei câștigă. (râde)
Tensiunea se simte, nivelul jucătorilor este foarte mare: sunt cei mai buni jucători din toată lumea care se adună la Campionatul Mondial în fiecare an. Nivelul crește constant, nu e timp de plafonare; trebuie să continui să-ți crești nivelul. Anul trecut am fost la Campionatul Mondial, am luat locul 18, și anul ăsta am luat locul trei. A fost o creștere substanțială din partea mea.
Cam asta e: nivelul crește constant, presiunea este acolo. Însă nu am emoții cum au alții. Cum am zis, văd kendama ca pe un privilegiu de a arăta lumii ce pot eu să fac mai bine. Simt, pur și simplu, doar o bucurie de a fi pe scenă și de a face ce-mi place pentru a arăta că-s cel mai bun.
Văd kendama ca pe un privilegiu de a arăta lumii ce pot eu să fac mai bine
Cum percepi revenirea interesului pentru kendama în rândul copiilor și adolescenților din România?
Este foarte interesant că ce s-a întâmplat acum s-a întâmplat și în 2017. Ce încerc eu să fac este să nu mai promovez kendama ca pe o jucărie pentru copii; când m-am apucat, asta era, de fapt, și de-aia s-a dus valul. Oamenii cresc și nu mai vor să se joace cu jucării pentru copii.
Acum, pentru mine, kendama nu mai este o jucărie, este mai mult: este un stil de viață, un accesoriu, un sport, o pasiune, un lucru care mă leagă de unii dintre prietenii mei. Eu vreau s-o promovez cum o văd eu, ca pe un stil de viață; atunci când mă duc pe undeva, să o am după mine. O scot, o mai învârt un pic, o mai dau prietenilor mei și tot așa. Eu așa o văd și așa încerc să o promovez. Și copiii, dacă văd o chestie cool, o să se țină de ea; dacă, în schimb, e privită ca o jucărie de copii, ei vor crește și nu vor mai vrea să se joace.
Ce-ai adăuga scenei de kendama din România pentru a deveni și mai puternică?
Niște concursuri un pic mai interesante, pe un vibe mai mișto, poate într-un club sau cu muzică: un rap, un techno, niște lumini fix ca la un battle de breaking. Aș vrea să văd mai multe concursuri de-astea, la care și copiii, și adulții să-și dezvolte propriul stil și propria viziune despre kendama.
La momentul interviului nostru, ești încă în Japonia. Cum îți petreci timpul acolo în continuare după cele două competiții?
Sunt în Osaka, după care mă duc în Hokkaido, la un prieten japonez, să facem niște kendame la mână, la strung. N-am mai făcut asta până acum, dar el are un atelier acasă unde le face și m-a invitat și pe mine. Apoi o să mă duc în Tokyo, unde o să stau o săptămână și jumătate. În total, voi fi petrecut o lună de zile în Japonia.