Atletism
Anul acesta, Alex Ion și-a apărat titlul european la biatlon modern, câștigat în 2023, un sport care presupune parcurgerea unei distanțe în alergare, urmată de înot și iarăși alergare.
Biatlonul modern este o cursă pe distanță scurtă în care sportivii au de alergat 1,6 km, de înotat 200 de metri, apoi de alergat încă 1,6 km. Pentru sportivul român Alex Ion (26 de ani), care a câștigat din nou finala europeană, cursa a durat 12 minute și 24 de secunde. Aceasta a avut loc la începutul lunii iulie în Madeira, Portugalia.
Însă acest rezultat înseamnă ani de zile de muncă grea și constantă. După ce a practicat natația, în urmă cu 9 ani Alex a descoperit triatlonul. Sub îndrumarea antrenorului său Alex Diaconu, sportivul legitimat la Unstoppable Sport Club și Clubul Sportiv Delfinul București a început să obțină primele rezultate naționale și internaționale.
Am vorbit cu Alex despre ce-a însemnat tranziția de la înot la triatlon, despre răbdarea și consecvența de-a învăța să practice o disciplină nouă și despre cum școala te ajută să fii un sportiv mai bun.
Anul acesta ai devenit din nou campion european la biatlon modern. Cum a fost această cursă pentru tine?
Mi-am dorit foarte mult să merg la cursa asta și s-o câștig. Mi-am pus-o în calendar încă din noiembrie anul trecut, am zis că mă voi pregăti împreună cu Alex (Diaconu, antrenorul său) să obțin cel mai bun rezultat posibil acolo. Mi-am petrecut ultimele trei luni de zile pregătindu-mă intens pentru această cursă, mi-am schimbat total planul de antrenament, specific pentru distanțe mult mai scurte. De obicei, eu fac distanțe lungi. Acum m-am dus pe scurt și rapid, pentru a pregăti această distanță scurtă. N-am avut atât de multe emoții pentru cursă înainte de start, pentru că m-am simțit foarte pregătit pentru ea, am simțit că sunt exact unde trebuie.
Ai o voce interioară în timpul cursei? Ai gânduri care te motivează sau te sabotează?
Da, am. (râde) La prima alergare, la ultima întoarcere înainte de drumul drept, s-a accelerat atât de tare, încât dacă nu vorbeam cu mine și nu ziceam: „Rămâi aici! Încă puțin! Hai că dup-aia intri în apă, o să fie mai bine! Stai aici, trage de tine!”, puteau să mă piardă. Când eram în apă, mă gândeam: „Hai, că de-aici e bine, mai avem puțin, o să fie bine...” Apoi, la ultima rundă de alergare, ziceam: „Dar m-am antrenat atâta pentru ce?!” Am închis ochii și-am spus: „Trage până nu mai poți!” Startul la această cursă a fost destul de târziu, undeva pe la 18:00 - 19:00, iar în ziua aceea apucasem să mă uit și la o etapă din Turul Franței. L-am văzut pe câștigătorul acelei etape cum a povestit cât de mult a tras și-am zis: „Ok, ăsta trebuie să fiu eu astăzi!”
Folosești vizualizarea ca instrument de pregătire pentru competiții?
Da. Cam cu trei săptămâni înainte deja încep să-mi imaginez tot ce se-ntâmplă la nivel de cursă, la nivel de întoarceri, până la finiș. Vizualizez totul, pentru că mi se pare că e cea mai bună metodă de a vedea cu ochii minții tot ce se va întâmpla acolo, așa încât să nu ai surprize – de la start, la tranziție, la întoarceri, până la cum vei trece linia de finiș.
Când ai început să faci sport?
Am început sportul de la 10 ani. Mama și-a dorit foarte mult să fac sport și m-a trimis la mai multe. În primă fază, am făcut natație, de la 10 ani până la 17 ani. De la 14 ani am început să fac de performanță. La 14 ani, antrenorul de natație mi-a spus că pentru ce-mi doresc eu să fac – pe vremea aia, îmi doream să ajung la Jocurile Olimpice, însă nu eram atât de bun încât să ajung acolo – aș avea mai multe șanse dacă m-aș apuca de triatlon.
În primă fază, am zis că n-o să încerc: mi se părea destul de complicat să și alerg, să și pedalez, să și înot. Într-un final, când toți colegii mei erau plecați la un concurs, am rămas doar eu cu Alex Diaconu la bazin, care este acum antrenorul meu. Am povestit una-alta și mi-a zis: „Păi, dacă vrei să te-apuci, nu vrei să faci cu mine? Facem de plăcere, ne ducem să pedalăm, te-nvăț eu, mergem împreună...” Și-am zis: „Ok, de ce nu?” Și am luat-o treptat. Am făcut foarte multe antrenamente împreună, m-a învățat ce înseamnă să pedalez, să alerg, tot procesul. Și, la un moment dat, a început să-mi iasă. Am început să particip la concursuri, apoi, am început să le câștig.
A început să-mi placă tot mai mult triatlonul, mai ales ciclismul și alergarea. Am început să câștig titluri naționale, să reprezint România la competiții internaționale. Chiar am fost primul român care a terminat o competiție de Campionat Mondial de Triatlon. Până atunci, niciunul dintre colegii mei care făceau triatlon de performanță nu reușiseră să termine o astfel de cursă.
Cum a fost trecerea de la un singur sport la o disciplină cu mai multe sporturi?
Aveam 17 ani când am început să practic triatlonul. În primă fază, a fost foarte grea trecerea de la natație la trei sporturi, mai ales pentru că, în general, înotătorii au articulațiile foarte moi și rigide și, când alergi, este destul de dificil. Am avut o bună perioadă de timp periostită și am scăpat de ea cu terapie, să-mi treacă inflamațiile. În general, Alex (Diaconu) făcea o tură de IOR, eu făceam jumătate, mai așteptam, mai mergeam, mai alergam, până am reușit să depășeasc acea perioadă.
Cu ciclismul a fost mult mai bine, pentru că acolo totul este dinamic, este plăcut – mai ales dacă ai o companie plăcută. Să pedalezi 3-4 ore nu e atât de greu pe cât e dacă ai înota, de exemplu, 2 ore. La ciclism te mai uiți în stânga și-n dreapta, mai vezi un peisaj, mai schimbi o vorbă cu colegul și totul e mult mai plăcut, iar timpul trece mult mai repede. Într-adevăr, Alex a avut cel mai mare impact asupra mea, pentru că a reușit să mă facă să-mi placă să fac asta.
Cât timp a durat adaptarea?
După doi ani de zile, în care am făcut doar antrenamente lungi și ușoare, am început să mă adaptez cu adevărat la tot ce-nseamnă triatlon și am început să ies destul de bine la competiții.
Cu cât devii mai inteligent - înveți mai mult, citești mai mult, dobândești mai multe informații - cu atât devii și un sportiv mai bun.
Ce a însemnat să îmbini, la vremea respectivă, antrenamentele cu școala?
Antrenorul de natație de-atunci, Matei Giurcăneanu, ne-a spus foarte clar: „Faceți sport, dar este foarte importantă și școala. Ambele trebuie să meargă în paralel, sunt la fel de importante. Nu merge una fără cealaltă.” Când aveam examene, teze sau orice lucrări, întotdeauna ne ținea în priză să putem să facem față și la școală, și la antrenamente. Prefera întotdeauna să lipsim la un antrenament, dar să fie sigur că ne facem treaba pe partea școlară. În continuare este la fel: ne îndeamnă să facem mai mult pe partea de activități școlare, nu doar pe partea de performanță sportivă. Din punctul lui de vedere (și al meu, pentru că am adoptat această părere), cu cât devii mai inteligent - înveți mai mult, citești mai mult, dobândești mai multe informații - cu atât devii și un sportiv mai bun. Șansele să poți să fii doar un sportiv bun și să faci doar asta, să trăiești doar din asta, sunt extrem de mici. Așa că întotdeauna școala o să fie un mare suport pentru toți cei care facem sport.
Care sunt părțile neplăcute ale triatlonului?
Aspectele mai grele ale acestui sport, și-n general ale sportului de mare performanță, sunt legate de timpul pe care trebuie să-l aloci antrenamentelor și recuperării. Tu poți să faci șase luni de antrenamente foarte bune, dar dup-aia să-ți iei pauză câteva săptămâni: deja consistența scade și toate cele șase luni de pregătire nu se vor mai simți la fel. Trebuie să fii atât de constant încât, într-un an de zile să ai pauză numai 2-3 săptămâni.
Majoritatea sportivilor de mare performanță cam atât fac pauză pe an, și asta mi se pare mie cel mai dificil: faptul că tu, în perioada de pregătire, nu ai pauză duminica, de exemplu. Când eram înotător, era super frumos – duminica era liberă. Acum nu mai e, duminica am alergare lungă, am două ore de sport. Asta mi se pare cel mai greu pe perioada unui an de zile: să poți să fii atât de bine concentrat psihic, încât să-ți faci antrenamentele în fiecare zi fără să ții cont de oboseala acumulată, alte griji sau angajamente pe care le mai ai. Dar cu experiență și cu multă dozare, poți să faci toate astea.
Dar părțile bune?
Comunitatea. Mi se pare foarte frumoasă comunitatea în care activăm, sunt atât de mulți oameni faini care fac acest sport să fie mult mai plăcut. Am reușit să mă înconjor de oameni care sunt interesanți și de la care pot învăța foarte multe lucruri. Comunitatea mă face să mă bucur de această experiență. Dacă scriu pe WhatsApp: „Sâmbătă sau duminică vreau să ies la bicicletă. Vrea să iasă cineva?”, mereu se găsesc oameni să vină și să dăm o tură – pedalăm împreună, discutăm, ne oprim la o cafea, și tot antrenamentul nu mai e atât de dur. Când știi că te duci și pedalezi 3-4 ore cu prietenii, totul pare mult mai plăcut și nu mai simți antrenamentul ca pe o povară.
Cum arată o zi obișnuită de-a ta?
Zilele sunt diferite. În momentul de față sunt student la master la UNEFS, iar acum sunt în vacanță. Dar o zi de-a mea poate să arate în felul următor: dacă este luni, mă trezesc de dimineață și mă duc la bazin, înot cam o oră și jumătate - două, după care mă duc acasă, îmi gătesc micul dejun, mă odihnesc, îmi fac partea de stretching și de refacere, după care mă pregătesc de al doilea antrenament, care este fie de alergare, fie de bicicletă – între 90 și 120 de minute, în funcție de sportul pe care-l fac. Dacă am bicicletă, am cam două ore de pedalat, iar dacă alerg, am cam o oră și jumătate, după care mă duc la bazin pentru a preda cursuri de înot pentru adulți. Și acolo stau două ore să mai împărtășesc din cunoștințele pe care le-am acumulat către alți oameni care sunt dispuși să le învețe.
Marți încep ziua cu înot, predau cursurile pentru adulți, după care am primul antrenament, care este fie de bicicletă, fie de alergare. Seara, am al doilea antrenament: dacă dimineață am alergat, seara o să pedalez. În medie, am undeva la două antrenamente în fiecare zi, în afară de duminică.
De când am început să privesc sportul ca pe un job, îmi e mult mai ușor să mă duc la antrenamente. Înainte mă gândeam: „Pfoai, n-am chef, ce mă fac? Nu mai vreau să mă duc, e și cald afară, e și târziu...”
Cum îți păstrezi motivația?
Motivație nu este mereu, nu poți să fii în fiecare zi: „Mamă, abia aștept să fac chestia asta!” Mulți dintre noi gândim pur și simplu ca pe un job ceea ce avem de făcut. Astăzi trebuie să mă duc la muncă, asta am de făcut, trebuie s-o fac. După ce mi-am terminat treaba, am timpul meu în care pot să fac alte chestii, dar apoi trebuie să fiu pregătit pentru următorul antrenament.
De când am început să privesc sportul ca pe un job, îmi e mult mai ușor să mă duc la antrenamente. Înainte mă gândeam: „Pfoai, n-am chef, ce mă fac? Nu mai vreau să mă duc, e și cald afară, e și târziu...” Și nu reușeam să fac mereu antrenamentele.
Cum te recuperezi după efort?
1. Somnul. Trebuie să dormi acel minim de 8-9 ore pe noapte. Dacă ai putea să faci asta în fiecare zi din săptămână, ar fi perfect. Majoritatea dintre noi avem 6-7 ore în timpul săptămânii, și-n weekend recuperăm cu 9-10. Am citit o carte foarte interesantă de la Matt Walker, „Why We Sleep”, și sunt studii făcute pe sportivi în care el spune foarte clar: „Dacă nu apuci să dormi cât trebuie, acele 8 ore într-o noapte, nu poți să le recuperezi în altă zi. Se vor adăuga la nivelul de oboseală.”
2. Stretching după fiecare antrenament. Am neapărat o parte de stretching de minimum 15 minute, în care reușesc să-mi relaxez un pic musculatura, ca să nu fiu atât de încordat la următorul antrenament. Practic, de fiecare dată când termin un antrenament, trebuie să-l pregătesc pe următorul, așa că partea asta de stretching mă ajută foarte mult. Mai trebuie să intervin și cu metode externe, așa că merg la masaj.
Care sunt obiectivele tale în următoarea perioadă?
Sper ca acest rezultat de la Campionatul European să mă țină în priză în următoarea perioadă și să-mi confirme o calificare la Campionatul Mondial din Egipt, de la sfârșitul anului. Până atunci, vreau să merg la niște curse de 10 km. Încă nu am definitivat unde vor fi, dar am în plan două – sper să-mi iasă măcar una dintre ele. Vreau să merg și la Transfier: va fi tot o cursă pe distanță de half, una dintre cele mai grele curse de triatlon din România. Apoi o să merg la Campionatul Balcanic, pe distanță de sprint la Mamaia, care va fi în octombrie. Prin pregătirea pe care o voi face pentru acest sprint, o să încerc să fac și pregătirea pentru Mondiale, care vor avea loc tot în octombrie.
Asta mi se pare cel mai greu pe perioada unui an: să poți să fii atât de bine concentrat psihic, încât să-ți faci antrenamentele în fiecare zi fără să ții cont de oboseala acumulată, alte griji sau angajamente pe care le mai ai. Dar cu experiență și cu multă dozare, poți să faci toate astea.
Există vreo cursă pe care o aștepți în mod special?
De foarte mult timp mi-am dorit să fac Transfier, care va avea loc în septembrie. Este o cursă cu foarte multă diferență de nivel. Totodată, pe Transfăgărășan sunt urși și asfaltul nu este chiar cel mai prietenos pe coborâre, dar anul acesta sper să fie mai bine. Sper că o să pot să particip și să fac o treabă bună. Mi se pare o cursă foarte interesantă, este printre puținele competiții de la noi care implică diferență de nivel semnificativă, așa că probele de bicicletă și alergarea fac cursa grea.
Care sunt hobby-urile tale când nu faci sport?
Gătitul. (râde) Îmi place să gătesc, ca să fiu sigur de ceea ce mănânc și de nivelul de energie pe care-l am. Știu că trebuie să mănânc în funcție de ce antrenamente fac, ca să am anumite tipuri de nutrienți și, ca să pot să am grijă de asta, îmi gătesc cam cinci zile din șapte.
Ce le-ai spune sportivilor tineri care practică deja triatlonul sau care se gândesc să se apuce de această disciplină?
Le-aș spune să aibă răbdare și să creadă în procesul de pregătire. Asta mi se pare cel mai important: să ai încredere în omul cu care lucrezi și să ai răbdare. Rezultatele nu vor apărea la început, s-ar putea să îți apară peste mulți ani de muncă, deci să nu fii dezamăgit de treaba asta, ci să ai răbdare și să crezi în proces.
Apoi, aș pune foarte mult accent pe școală: fie că termini gimnaziul, liceul sau facultatea, întotdeauna studiile să meargă în paralel cu sportul. Asta ca să poți să ai întotdeauna cunoștințele necesare pentru un plan B.
Vrei să fii primul care află informații din viața sportivă a lui Alex Ion? Urmărește-l pe Instagram.