Visul lui Alexandru Corneschi e să ajungă la J.O. de la Paris din 2024
© Mihai Stan
alergare

Fă cunoștință cu cel mai rapid maratonist român

În aprilie 2022, Alexandru Corneschi s-a calificat la Campionatul European de Maraton de la Munchen după ce a trecut linia de finiș la Maratonul de la Hamburg în 2 ore, 14 minute și 01 secundă.
Scris de Andreea Vasile
6 minute de cititPublicat pe
Alexandru Corneschi (31 de ani) este alergător de performanță de peste 17 ani și este considerat cel mai rapid maratonist român. Originar din Botoșani, el trăiește de șase ani în București, iar de patru ani este legitimat la CSM Craiova. Recent, el s-a calificat la Campionatul European de Maraton de la Munchen din luna august după ce a trecut linia de finiș la Maratonul de la Hamburg în 2ore, 14min, 01sec (Personal Best). Unul dintre obiectivele sale principale rămâne calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Pe lângă calificarea la C.E. de la Munchen din acest an, printre rezultatele deosebite ale lui Alexandru Corneschi se numără:
  • Locul 1 la Semimaratonul de la Atena, unde a făcut record de traseu (martie, 2022)
  • Campion Național Maraton (2021)
  • Vice-campion Național Semimaraton (2021)
  • Campion Balcanic Semimaraton (2021)
  • Campion Național 50km cu Record Național (2:52:27) (2021)
  • Campion Național 10km - Șosea (2021)
  • Campion Național 10km - Cros (2021)
Alexandru Corneschi nu renunță niciodată
Alexandru Corneschi nu renunță niciodată
Am vorbit cu Alexandru Corneschi despre rezultatele sale, despre planurile pe care le are și despre ce înseamnă să fii un alergător de cursă lungă, care face sport cu inima și este pregătit să depășească orice obstacol pentru performanță.
Cum rămâi motivat atâția ani pentru un obiectiv pe care încerci, în continuare, să-l atingi: participarea la Jocurile Olimpice?
Olimpiada e vârful piramidei pentru orice sportiv! E un obiectiv mare să ajungi la Jocurile Olimpice. Sunt conștient însă că, dacă o să ajung acolo, să obțin o medalie olimpică va fi foarte greu.
Gândul Olimpiadei mi-a încolțit în minte încă de când eram la juniori. Țin minte îndeosebi o cursă de-a Gabrielei Szabó, în care a căzut, s-a ridicat, a revenit în cursă și a câștigat competiția. Mi-am zis atunci: ”Se poate! Chiar dacă mai pici, chiar dacă ți se mai pune o piedică sau te simți rău, dacă lupți și crezi în visul tău, se poate îndeplini.”
Eu mi-am dorit mult să ajung la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar din cauza pandemiei, nu prea am avut curse de calificare și a trecut și Olimpiada. Am zis: ”Asta e. Mă antrenez, muncesc în continuare și încerc Parisul în 2024.”
Însă anul acesta voi fi la Campionatul European de Maraton din Munchen (15-21 august) datorită calificării la Maratonul de la Hamburg (n.red. în aprilie, Alex a încheiat maratonul cu timpul de 2ore 14min 01sec; baremul pentru calificarea la J.O. e și mai strâns, căci un alergător trebuie să alerge sub 2ore 11min 30sec).
Așa că e o diferența enormă între ce am alergat acum, în Hamburg, și ce va trebui să alerg pentru Paris. Dar cu muncă, încredere și răbdare, se poate!
Diferența între timpul scos de tine la Hamburg și timpul necesar pentru calificarea la Jocurile Olimpice e de trei minute. La o primă vedere, trei minute nu par mare lucru. Cum e situația în realitate?
Cei mai mulți oameni care mă urmăresc văd rezultatul final. Văd rezultatul de 2.14.01 sau un titlu de campion național. Dar ei nu văd toate antrenamentele, tot efortul depus, toată investiția de timp și bani. Eu am reușit acest 2.14.01 pe timpul și banii mei. De unul singur cred că aș mai putea să scad timpul obținut la un maraton cu 30 de secunde, poate un minut, doar cu ceva mai multă odihnă și o alimentație puțin mai corectă. Dar, dacă ne gândim la un 2.11.30, baremul pentru Olimpiadă, atunci totul trebuie să fie perfect din punct de vedere al antrenamentelor, al suplimentelor, al recuperării după antrenamentele foarte grele. Pentru asta e nevoie de o echipă întreagă în spate. O echipă întreagă trebuie să susțină un sportiv ca să facă un rezultat extraordinar, iar rezultatul nu mai este doar al sportivului, este al întregii echipe.
Sportul m-a întărit și mi-a dat încredere în mine. M-a determinat să muncesc și să am răbdare, pentru că nimic nu vine de-a gata.
Alexandru Corneschi
Tu, în acest moment, faci ceea ce depinde de tine, cât de bine poți, cu resursele tale personale. Însă pentru performanțe și mai bune ai avea nevoie de un sistem-suport pe care România nu-l are...
Nu-l are, din păcate! Oamenii trebuie să înțeleagă că un sistem-suport, o echipă de specialiști, nu este un moft personal. Toți alergătorii se confruntă cu această problemă și, de aceea, și rezultatele sunt cum sunt. Oamenii muncitori, oamenii dăruiți acestui sport există, dar nu pot fi în vârf când restul lumii investește, iar noi, în România, încă facem sport la nivel de anii '70-'80.
În martie, Alex a câștigat semi-maratonul din Atena
În martie, Alex a câștigat semi-maratonul din Atena
Depui un efort mare pentru acest sport. Altcineva, în locul tău, ar putea spune: ”E mult timp consumat, multă energie, multe resurse, fac totul pe cont propriu și încerc să dovedesc ceva fără susținerea de care am nevoie. Renunț.” Ce te face pe tine să fii unul dintre sportivii muncitori care, în ciuda contextului, merge înainte?
Am observat, încă de mic, că sistemul din țară nu susține sportivii. Prima mea antrenoare, care mi-a fost ca o mamă, mi-a spus mereu: “Alex, trebuie să munceșți și trebuie să fii tu mulțumit de ceea ce faci. Chiar dacă oamenii nu te ajută, trebuie să tragi de tine.” Țin minte că eram junior și aveam o indemnizație de 150 de lei pe lună, cu două antrenamente pe zi. În vacanțe, veneam acasă, la Botoșani, și toți prietenii mei mergeau la mare, în timp ce eu îmi petreceam lunile iulie și august pe stadion, pregătindu-mă pentru competiții. Într-o zi, am ajuns acasă și i-am zis tatălui meu: ”Gata, nu mai vreau”. Și el a zis: “Continuă! Dacă ție-ți place să faci sport, du-te și aleargă și noi o să te susținem cât de bine putem!”
Am învățat să fac ceea ce-mi place! Dacă îmi place și vreau să fac ceva, o fac cu mare drag, indiferent dacă trebuie să investesc timp sau bani.
Povestești des despre tatăl tău. De ce e un model pentru tine?
În toată copilăria mea, tata a avut probleme cu piciorul. Deși îl durea foarte tare, se ducea pe jos la muncă și venea acasă cu taxiul. Așa mi-am dat seama ce efort mare face să muncească pentru familie. Eram conștient de asta. (n.red. tatăl lui Alex are scleroză multiplă, o boală degenerativă a sistemului nervos, iar din 2007 este în scaun cu rotile).
Alex la Semi-maratonul din Atena, în martie 2022
Alex la Semi-maratonul din Atena, în martie 2022
Exemplul lui te-a inspirat să nu renunți când îți este greu?
Da, absolut!
Ce ți-a adus ție bun sportul?
Sportul de performanță mi-a arătat că pot doborî bariere fizice și psihice. Sunt momente când plec de acasă și spun: “Eu mai mult de atât nu pot. Astăzi nu pot.” Și ajung apoi din nou acasă și descopăr că am putut. Am putut mult mai bine și mult mai mult decât am crezut și asta te încarcă chiar dacă ești doar tu pe stadion și îți scuipi plămânii. Însă te antrenează și îți dă încredere și pentru sportul pe care-l practici, și pentru viață, în general.
Sportul m-a întărit și mi-a dat încredere în mine. M-a determinat să muncesc și să am răbdare, pentru că nimic nu vine de-a gata. Mi-a dat foarte mulți prieteni și am vizitat foarte multe locuri pe care nici nu visam că le voi vizita. Sunt foarte multe câștiguri prin sport și lumea trebuie să înțeleagă că, prin sport, doar câștigi, indiferent de obstacole!