Triatlon
Andreea Bălan e noua campioană mondială la AquaBike, la grupa ei de vârstă
Cu această victorie obținută la concursul din Pontevedra, Spania, sportiva de numai 21 de ani a revenit în circuitul internațional după o serie de accidentări.
Triatlonista Andreea Bălan a revenit weekend-ul trecut în circuitul internațional când a participat la concursul AquaBike din Pontevedra, Spania, unde a obținut locul întâi la categoria ei de vârstă, 20-24 de ani. Andreea a înotat 1.5km (distanța a fost redusă de la 3km din cauza frigului) și a pedalat 110km.
După doi ani în care a pendulat între accidentări și recuperări, sportiva de 21 de ani se simte mai bine ca niciodată și gata să își revină 100% în perioada următoare. Legitimată la Bluemarin Sport Club în București, unde e și instuctor de înot, Andreea își împarte viața între antrenamentele zilnice, UNEFS, unde e studentă, și Centrul Național de Formare și Perfecționare al Antrenorilor.
Ai avut un weekend victorios la Aquabike, în Spania. De ce a fost acesta un concurs important pentru tine și ce înseamnă victoria ta, mai departe de locul întâi la categoria ta de vârstă?
Da, așa este, weekend-ul care tocmai a trecut a fost unul de vis, în adevăratul sens al cuvântului. Această cursă era importantă în primul rând pentru moralul meu, care timp de doi ani a fost la pământ, iar în al doilea rând pentru a-mi demonstra mie, încă o dată, că sportul de performanță necesită foarte multă tărie de caracter.
Andreea Bălan e pe podium
© Bogdan Marin
Ai avut doi ani dificili. Ce s-a întâmplat și cum simți că te-a călit perioada asta, mai ales psihic?
Ultimii doi ani i-am simțit ca pe un coșmar, care parcă nu se mai termina. Totul a început în anul 2016, cu o accidentare, o microfisură în zona metatarsienelor, la piciorul stâng. Pentru că refacerea a fost puțin grăbită, accidentarea a recidivat patru luni mai târziu. Ajunsesem la un edem osos, aproape de necroză, fapt care m-a ținut pe bară timp de șapte luni, până în aprilie 2017. Dar peste alte trei luni au apărut iar dureri care m-au ținut două luni de zile, așa că am luat startul la o singură cursă în tot acest timp. Cam ăsta a fost sezonul meu 2016/2017.
După o pauză de “refresh” de la terminarea ultimei competiții, eram mai motivată ca oricând să încep noul sezon și să dau tot ce pot. Toată pregătirea mea de iarnă mersese mai bine ca niciodată, însă cu o săptămână înaintea începerii sezonului competițional, mai exact în luna aprilie 2018, un nou obstacol și-a făcut apariția, o altă microfisură, dar de data aceasta la piciorul drept. În acel moment îmi doream să cred că era doar un vis urât și că nu e nimic adevărat, dar, din păcate, așa a fost. Au urmat alte cinci luni de stat pe bară și de plâns în pumni. Anul a fost ca și pierdut, cu toate că am insistat să mai iau startul la încă două competiții, pentru că nu voiam să închei anul așa.
Revenirea a fost grea, foarte grea! Eram conștientă de faptul că revenirea o sa fie de undeva de la -1 , nu de la 0. În același timp, mă simțeam pregătită să reiau totul de la început și să văd unde am greșit. Și iată că am găsit drumul cel bun. Psihic, mă simt de 100 de ori mai puternică decât înaintea acestor întâmplări. Mi-am dat seama că atunci când ești la pământ, important este să te ridici și să mergi mai departe, indiferent cât de încet mergi, important este să nu te oprești până nu îți vezi visul cu ochii.
Accidentările sunt aproape inevitabile în lumea sportivă, un episod prin care mulți trec la un moment dat. Ce ai învățat tu din ale tale?
Accidentările fac parte din viața unui sportiv. Ele ne fac mai puternici, ne ajută să învățăm unde anume am greșit și ce anume am greșit. Pe mine, accidentările m-au învățat să spun STOP atunci când corpul îmi transmite asta. Atunci când simți că ai o stare neobișnuită de epuizare și de lipsă de energie, cel mai bine este să te oprești și să înlocuiești acea sesiune de antrenament cu o refacere activă, cum ar fi o plimbare în parc.
Ai fost de nenumărate ori campioană națională la înot. Cu toate astea, frigul nu iartă pe nimeni. Iar la AquaBike mulți au avut probleme cu proba asta. Cum a fost pentru tine și cum te-ai mobilizat?
Mie mi s-a părut ok apa (râde). Cu două zile înainte am făcut chiar și un antrenament de aproximativ 50 de minute, în aceeași apă de 14 grade. Nu am răcit și nici nu am avut ceva dureri specifice răcelii după această sesiune. Cu atât mai puțin în ziua concursului, când adrenalina era la maxim, chiar mi s-a părut caldă (râde). Glumesc! Dar dorința și adrenalina mă făceau să mă concentrez pe cu totul altceva decât pe faptul că e apa rece. Cu toate acestea, am preferat să fac o încălzire bună de 45 de minute pe uscat, incluzând o alergare ușoară și câteva exerciții dinamice.
Andreea Bălan la proba de înot
© Bogdan Marin
Proba de înot a fost solicitantă pentru mulți din cauza frigului chiar dacă traseul inițial de 3km a fost redus la 1.5km. Au urmat cursa de bicicletă de 110km, cu 1900m diferență de nivel. Cum le-ai făcut față, ce ți s-a părut cel mai greu și unde te-ai simțit cel mai confortabil?
La înot mi s-a părut chiar lejer, am ales să merg controlat, fiind prima fată, nu avea rost să merg la 100%, pentru că știam că urmează un segment de ciclism foarte solicitant. La ciclism, știam încă de două săptămâni că trebuie să țin un număr de watti constant ca să pot duce cei 110km până la capăt. M-am urcat pe bicicletă și observasem că sunt cu mult peste acea limită stabilită, dar că mă simțeam foarte relaxată și confortabilă la acel ritm. În acel moment nu am știu ce să fac, să merg la senzație sau să merg așa cum mi-am propus. Într-un final, am ales să merg la senzație și să dau tot ce pot, până la final. Și am simțit bine, am mers constant toată cursa.
Abia după ce am trecut linia de finish am zis <da, am reușit, a sosit și momentul meu>
Când, pe traseu, ai realizat că victoria va fi a ta și cum se simte pe ultima sută de metri a unei curse să îți dai seama că vei ieși câștigător?
Sincer, nici acum nu realizez asta. După înot eram puțin confuză, nu știam care era distanța între mine și celelalte concurente. Știam, în același timp, că nu aș fi putut să imi iau un avans atât de mare pe cât mi l-aș fi dorit dacă înotam 3000m. Între timp, când m-am urcat pe bicicletă, am încercat să văd dacă rivalele mele erau apoape sau nu. La prima tură aveam un avans de 10 minute, după cea de-a doua avansul crescuse la 15 minute, iar într-un final am ajuns la 20 de minute. Abia după ce am trecut linia de finish am zis “da, am reușit, a sosit și momentul meu”. A fost un moment unic, așteptam să vină acest moment în care să spun “a meritat tot”.
Ultima dată când am vorbit erai în clasa a 12-a și te pregăteai de Bac. Cum ai crescut în ultimii ani, personal și profesional?
În acești ultimi ani am avut parte numai de lecții. Lecții care simt că m-au ajutat să evoluez ca persoană, m-au ajutat să înțeleg mai bine viața și să îmi dau seama că tot timpul o să am câte ceva nou de învățat. Pe plan profesional, am reușit să mă integrez într-o echipă minunată, Bluemarin Sport Club, unde din luna septembrie a anului trecut activez și ca instructor de înot, atât pentru copii, cât și pentru adulți, iar din luna aprilie a acestui an, am decis să reprezint acest club și ca sportiv, nu doar ca antrenor.
Cum arată viața ta zilele acestea?
Programul meu este foarte complex și ocupat, în general. De luni și până vineri, dimineața, la ora 7:00, încep primul antrenament, urmat de un al doilea până la ora 12:00. Între orele 14:00-20:00 sunt la cursurile de înot, la ora 21:00 ajung acasă, iar la ora 22:30, cel târziu, mă bag la somn, pentru că în următoarea zi o iau de la capăt. Câteodată mai există un antrenament și între orele de înot cu cei mici și, de asemenea, încerc să mă împart între facultate, UNEFS, și Centrul Național de Formare și Perfecționare al Antrenorilor.
În weekend, sâmbăta începe cu un antrenament lung de ciclism până pe la ora 15:00, după care puțină relaxare și program de voie. Duminica, de obicei, am două antrenamente, urmate de câteva ore libere, perfecte pentru a-mi analiza statistica antrenamentelor pe săptămână și lună, iar, mai apoi, pentru a mă ocupa de planurile de antrenament pentru copiii pe care îi antrenez.
Andreea Bălan e din nou în formă
© Bogdan Marin
Tot la ultimul nostru interviu, un obiectiv al tău era Olimpiada de la Tokyo din 2020, unde îți doreai o calificare. Mai e el o prioritate?
Din păcate, din cauza nenumăratelor piedici, obiectivul a fost schimbat în totalitate. Așa că am decis să mă axez în primul rând pe un plan de antrenament bine structurat, pentru a evita orice altă accidentare și să revin la forma mea de 100%. Pe viitor, privim spre Olimpiada din 2024, cu speranța că nu vor mai apărea alte evenimente neplăcute.
Care sunt în continuare planurile tale în ceea ce privește competițiile?
După acest titlu mondial, eu, împreună cu antrenorul meu, Alex Diaconu, vizăm și o medalie la Campionatul European de AquaBike plus alte competiții importante la triatlon cum ar fi Campionatul Balcanic, Campionatele Naționale și, de ce nu, Cupele Europene.
Aur pentru Andreea Bălan în Spania
© Bogdan Marin
Cine te mai inspiră, ca sportivă, în perioada asta?
Am ajuns la concluzia că idolul meu sunt ... eu. Îmi place ca, zi de zi, să reușesc să fiu cea mai bună variantă a mea.
