Andrei Enache este unul dintre cei mai valoroși sportivi români din ice swimming, disciplina extremă în care înotătorii concurează în ape cu temperaturi sub 5°C, fără costum de neopren. Format în înotul clasic încă din copilărie, Andrei și-a construit baza tehnică în bazin înainte de a face pasul către competițiile în ape înghețate, acolo unde rezistența fizică se combină cu un control mental extrem de precis. Astăzi, el face parte din noua generație de sportivi români care redefinesc performanța în acest sport.
Specializat în proba de 250 de metri liber, Andrei Enache a adunat într-un timp relativ scurt unele dintre cele mai importante rezultate din ice swimming la nivel internațional. Printre ele se numără titlul de campion mondial la Campionatul Mondial IISA din Molveno (2025), titlul de campion european la 250 m liber la Campionatele Europene Open din Molveno (2026) și recordul mondial stabilit la Campionatul European IISA de la Oradea, în 2024, cu timpul de 2:35.94. La acestea se adaugă și titlul de vicecampion mondial obținut la Campionatul Mondial din Samoëns, Franța, în 2023.
Performanțele sale nu vin doar din pregătirea fizică, ci și dintr-o abordare mentală foarte clară asupra acestui sport. În ice swimming, fiecare cursă înseamnă gestionarea șocului termic, a respirației și a presiunii psihice. Pentru Andrei, disciplina și controlul mental sunt la fel de importante ca antrenamentul. În interviul de mai jos, el povestește cum a descoperit înotul în ape înghețate, ce înseamnă să concurezi într-un astfel de mediu și de ce, uneori, cea mai grea parte nu este cursa în sine, ci recuperarea de după.
Ce a însemnat pentru tine aurul european de la Molveno?
Cred că acest aur a fost unul dintre cele mai valoroase pe care le-am obținut. În anii anteriori am mai câștigat titluri de campion european și mondial, însă presiunea de această dată a fost mult mai mare, pentru că eram favorit. Aurul acesta a însemnat, pentru mine, faptul că am reușit să gestionez foarte bine presiunea, să rămân stăpân pe mine și să-mi fac treaba așa cum trebuie.
Cât de mult ține ice swimming-ul de fizic și cât de mult de mental?
Din punctul meu de vedere – și vorbesc strict pentru mine – mentalul mă ajută în 90% din cursele mele. De fiecare dată când intru în acea apă rece, primul gând este să-mi controlez emoțiile. Mă duc cu ideea că apa este deja rece, că nu pot schimba acest lucru și că trebuie doar să mă adaptez condițiilor de acolo. Mentalul este cel mai important. Consider că toți suntem pregătiți fizic, mai mult sau mai puțin, însă mentalul face diferența în ice swimming, cu siguranță.
Ce îți spui înainte de o cursă?
Nu aș spune că am un discurs interior propriu-zis, însă îmi spun câteva vorbe de încurajare înaintea cursei. Emoțiile mă iau foarte mult chiar înainte de probă, nu neapărat înainte de concurs. Când suntem în zona de așteptare, la „țarc”, îmi spun lucruri de genul: „Hai că poți!”, „Te-ai antrenat!”, „Știi cum e, ai mai făcut asta!”, „E proba ta!”. În același timp, îmi place să mai vorbesc și cu adversarii înainte de probă, pentru că mă relaxează și îmi place să-i mai și tachinez puțin.
Ai construit singur această rutină mentală sau ai lucrat cu un psiholog sportiv?
De-a lungul carierei mele am lucrat cu Marcel Ivan, psiholog sportiv, care în prezent îmi este și foarte bun prieten. Cu ajutorul lui, dar și prin experiențele proprii, am reușit să-mi creez o bază psihologică solidă. Vizualizarea cursei înainte de probă mă ajută cel mai mult: știu deja că apa este rece și că tot ce trebuie să fac este să înot cursa așa cum o fac la antrenament.
Ca tactică, prefer să spun discursul interior și cuvintele de încurajare cu voce tare, chiar foarte tare acolo, la „țarc”. Oricum nu mă înțelege nimeni, pentru că sunt sportivi din toată lumea. Pe mine asta mă motivează foarte mult.
Cum ai ajuns de la înotul în bazin la ice swimming?
În prezent le practic pe amândouă, deci nu a fost o schimbare totală. Omul care m-a adus în ice swimming este Paul Georgescu, bunul meu prieten de mulți ani. În iarna lui 2023 a avut loc Campionatul Mondial din Franța, iar în iarna lui 2022 mi-a spus: „Hai să vii să vezi cum e”. Nu am stat pe gânduri. M-am dus la un antrenament la Diamond cu el și, de atunci, m-a luat sub aripa lui. Așa am ajuns într-o echipă foarte frumoasă.
De ce ai ales să continui în ice swimming?
După primele curse de ice swimming am văzut că mă descurc, că sunt printre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun pe proba mea. Apoi mi-am setat obiective sezoniere: „Hai să merg și anul viitor să văd dacă pot să fac mai bine, să obțin timpi noi”. Dar, în primul rând, a contat colectivul. Avem o echipă cu o conexiune foarte frumoasă, cu oameni de toate vârstele, și mă simt foarte bine acolo.
Te-a atras mai mult ideea de a face ceva diferit sau de a-ți testa limitele?
Pot spune că ambele, dar mai ales dorința de a încerca ceva diferit, ceva extrem. Până la urmă, este un sport extrem. Am vrut să-mi testez abilitățile acolo și am reușit. La început am vrut doar să văd cum este, dar apoi am rămas.
Cum a fost prima ta experiență într-o apă foarte rece?
Cred că aveam 17–18 ani. Prima dată a fost tot cu Paul, la Diamond. El mi-a spus de la început la ce să mă aștept. Am făcut exerciții de respirație înainte, deci pregătirea a fost făcută ca la carte. După aceea a venit momentul să intru în apă. Am făcut primii doi-trei pași, până când apa a ajuns la nivelul pieptului, și am zis: „Mamă!”. Atunci Paul mi-a spus: „Hai, nu mai sta, dă-i drumul!”. Am pornit și am început să înot.
Mi-a explicat că o să simt cum îmi îngheață buzele, că mi se amorțește puțin maxilarul și că voi simți presiune în cap. Într-un fel știam la ce să mă aștept, dar nu eram pe deplin conștient până nu am intrat efectiv în apă. Totuși, am reușit să gestionez bine respirația și presiunea.
Din punctul meu de vedere, nu înotul în apă înghețată este partea cea mai grea, ci recuperarea de după. Aceea mi se pare cea mai dificilă.
Ce presupune recuperarea după o cursă în apă înghețată?
În primul rând, imediat după ce termin cursa trebuie să ies instant din apă și să mă acopăr cu un prosop sau să mă îmbrac cu o parka – acea geacă mai lungă și mai groasă, pe care eu o prefer.
După aceea merg într-o cameră încălzită, special amenajată, unde stau aproximativ 15 minute până când respirația își revine, pentru că pulsul este foarte ridicat. Ulterior merg la duș, unde apa este mai degrabă călduță, nu foarte caldă.
În general, după aceea, recuperarea este completă. Dacă mai am timp și nu mai am curse în aceeași zi sau în ziua următoare, îmi place să merg și la saună pentru a mă relaxa complet.
Ce exerciții de respirație faci înainte de a intra în apă?
La prima sesiune de antrenament am fost introdus în tehnica Wim Hof, pe care mi-am adaptat-o în funcție de cum am simțit că funcționează pentru mine.
Constă în respirații abdominale: se umflă partea de jos a stomacului, inspirăm pe nas și expirăm pe gură. Prefer să fac aproximativ 30 de respirații destul de alerte. După aceea țin aerul în piept și fac zece genuflexiuni simple sau cu săritură.
Apoi mă așez din nou pe scaun și expir tot aerul. Apare o ușoară amețeală, iar atunci știu că funcționează. Este un fel de pregătire pentru șocul contactului cu apa rece.
Ai avut vreodată momente de panică în apă?
O singură dată. La primul meu concurs am înotat și proba de 500 de metri, a doua cea mai lungă din ice swimming. Fiind prima probă a reuniunii, nu știam exact la ce să mă aștept.
Obișnuit cu înotul în bazin, mi-am adaptat ritmul ca și cum aș fi înotat în condiții normale. La jumătatea cursei am simțit că mi se taie respirația. Paul îmi spusese că se poate întâmpla, dar m-am speriat puțin pentru că nu mai puteam să respir normal.
Totuși, în două-trei bazine am reușit să-mi controlez respirația și să ajung cu bine la final.
Când ai început înotul?
Prima dată părinții m-au dus la inițiere la Diamond. Aveam foarte multă energie, eram hiperactiv, iar ei au considerat că înotul este un mod bun de a o consuma. Cred că aveam 4 sau 5 ani. Nu am stat mult la inițiere, pentru că mi-a plăcut enorm din prima, așa că după câteva luni am trecut la grupa de avansați. Acolo am lucrat cu Valentin Roșioară, primul meu antrenor, până la 10–11 ani. După aceea am continuat performanța cu doamna Iulia Becheru, la Navi, iar în prezent sunt la Dinamo, cu domnul Adrian Rădulescu. Practic înotul de performanță de aproape 16 ani.
Cum a fost trecerea de la joacă la performanță?
Acum, privind în urmă, cred că a fost o tranziție foarte fluidă. Pentru că făceam ceea ce îmi plăcea, nu conștientizam efortul. Când eram mic mergeam la antrenament pur și simplu ca să mă simt bine, iar treptat acest lucru a devenit rutină. Faptul că făceam asta în fiecare zi a făcut ca schimbarea să nu pară bruscă. Și acum scopul meu este același: să mă simt bine făcând ceea ce îmi place.
Ce lecții importante ți-a dat sportul?
În primul rând, disciplina. Mă ajută foarte mult să-mi îndeplinesc sarcinile zilnice și se reflectă inclusiv în rezultatele de la facultate. Apoi dezvoltarea personală: am cunoscut oameni din toată lumea, le-am aflat poveștile și tradițiile. Am foarte mulți prieteni în diferite țări datorită înotului și asta mă ajută mult și pe plan social.
Ce te mai motivează după ce ai atins performanțele pe care le-ai atins?
Cred că odată ce ai îndeplinit un obiectiv, satisfacția este temporară. După o perioadă începi să te întrebi: „Ce fac mai departe?”. Atunci apare dorința de a încerca din nou, de a-ți bate propriul timp și de a vedea dacă poți rămâne în top. Asta este ceea ce mă motivează.
Ce planuri sportive ai pentru anul acesta?
În această vară am concursuri de open water – atât Campionatul Național, cât și concursul lui Paul, „Atlantisman”. În principal, mă concentrez pe înotul în ape deschise și aștept cu nerăbdare Campionatul Mondial de la Oradea din 2027. Am concurat acolo la Campionatul European și, sincer, nicăieri nu e mai bine decât acasă.