Descoperă cum poți să-ți antrenezi creativitatea
Andrei Stan, artist multidisciplinar și antrenor de creativitate, povestește cum poți să ”hrănești” procesul creativ când simți că mintea s-a blocat și viața este lipsită de culoare.
De la ilustrație, fotografie și teatru la dans, muzică și film, Andrei Stan este un artist vizual multidisciplinar pentru care creativitatea este ... o joacă. Poate că lui îi este la îndemână să experimenteze cu ideile pe care le are fiindcă nu-i este teamă de eșec și nici rușine de ceea ce va crede lumea că-i trece prin cap. Dar pentru mulți alții, să se lase pradă imaginației poate fi un proces dificil care, odată cu înaintarea în vârstă, se degradează fiindcă nu e folosit.
Creativitatea e, așadar, un mușchi și, ca orice mușchi, dacă nu e pus la treabă, se atrofiază. Însă Andrei spune că nu e totul pierdut. Creativitatea poate fi reaprinsă și e doar o chestiune de timp până când rezultatele apar. Cu cât exersezi mai mult, cu atât devine mai ușor să te joci, din nou, cu ideile în mod liber și neașteptat.
În 2018, Andrei a pus bazele unei comunități creative care încurajează educația și exprimarea liberă prin colaj. Între timp, Dreaming in Collages a reușit să strângă peste 110.000 de urmăritori pe Instagram, cu artiști din întreaga lume care-s văzuți, auziți, cunoscuți și încurajați să crească și să-și împărtășească creațiile.
Visul lui Andrei este o lume în care creativitatea să se propage precum un virus. Pe termen lung, el își dorește să dezvolte cursuri de creativitate și autocunoaștere prin arta colajului, să implementeze ateliere în sistemul educațional, să organizeze festivaluri, vernisaje și expoziții în întreaga lume.
Până atunci, haide să aflăm de la Andrei cum să transformăm propria creativitate într-o resursă regenerabilă și cum s-o punem la treabă în viața personală și profesională.
Lucrarea ”Alchemy of thought”
© Andrei Stan
Ce înseamnă să fii antrenor de creativitate și cum ai devenit tu unul?
Aveam nevoie să numesc cumva ceva ce face parte din viața mea, ceva ce mă bucură poate chiar mai mult decât arta pe care o fac, și anume conexiunea pe care o simt cu procesul creativ din spatele tuturor formelor artistice. Viața m-a purtat prin tot felul de domenii creative, fără să am timp niciodată să-mi găsesc un loc și să zic, de exemplu, „Gata, sunt regizor și asta o să fac toată viața”. Venea un „vânt” de undeva, o neliniște creativă care mă întorcea și mă ducea să fac muzică sau piese de teatru. În loc să mă mai simt frustrat că nu pot să-mi găsesc un loc în care să pot să persist și să ajung la rezultate din ce în ce mai mari, am început să-mi dau seama că experiența vieții mele mă poartă tocmai spre a cerceta si a înțelege cum funcționează creativitatea.
De ani de zile aveam discuții cu prietenii despre ce înseamnă să-ți dai voie să exprimi ceea ce contează pentru tine, să înțelegi cum poți să scoți dintr-un context cel mai bun rezultat, sau cum poți să depășești obstacole pe care le întâmpini în așa fel încât să nu te mai simți blocat. Asta cred că e una dintre cele mai mari surse de suferință pentru oameni: sentimentul de a fi blocat, de a fi în aceiași parametri săptămâni sau luni la rând. La un moment dat, te simți uscat, simți că nu mai ai forță vitală.
Ce este un antrenor de creativitate?
Un antrenor de creativitate e un om care te ajută să îți cunoști și să îți dezvolți procesul creativ. Care a lucrat el însuși cu uneletele pe care ți le propune. Cum am ajuns să mă gândesc la un astfel de program? Cumva, a fost cumulul experiențelor mele pe care am reușit să le combin într-un sistem. În spațiul ăsta enorm al imaginației noastre sunt tot felul de ieșiri din diferite camere în care te-ai pierdut sau în care te-ai plictisit să stai. Hai să vedem cum reușim, pentru fiecare om, să găsim un sistem, un program de exerciții, prin care lucrurile să înceapă să curgă cât mai firesc, să deblocheze curgerea creativă. Starea aceea de creativitate naturală pe care o au copiii, de exemplu.
Eu lucrez de prin 2014 cu copiii, în tot felul de contexte: la after school-uri, în tabere, în sesiuni individuale. Am dezvoltat în timp multe mijloace de lucru, de la ateliere de fotografie, ateliere de colaj, de film, de storytelling, la ateliere de comunicare și interacțiune cu lumea exterioară, adică tot felul de programe pe care am simțit la un moment dat nevoia să le adun la un loc, ca răspunzând aceluiași țel, cunoașterea mecanismelor interioare ale creativității și dezvoltarea lor. Ușurința cu care copiii creează este poate baza de la care am plecat la drum.
Lucrarea ”Enlightening the mind”
© Andrei Stan
Cum accesezi creativitatea când te simți blocat – această forță creatoare pe care o avem cu toții, dar care poate fi constrânsă de gânduri limitative și obișnuințe?
Văd aici două grupe de exerciții principale. Prima, practici creative libere, unde pui mâna pe un creion și doodle-uiești sau faci ce vrei tu fără să urmărești un rezultat creativ anume, fiindcă pur și simplu îți dai voie să te joci, să simți joacă și bucurie în a face ceva fără un scop anume, doar acțiunea în sine fiind satisfăcătoare. Și al doilea, tehnici de introspecție cum ar fi meditația, sau de exemplu exercițiul de a scrie în fiecare zi o pagină-două, chiar și când nu ai nicio idee, niciun fel de inspirație. Să pui pixul pe hârtie și să lași subconștientul să se exprime cum simte el că are nevoie. La început e mai stângaci, e mai ciudățel, pentru că noi ne observăm foarte mult procesul și ne punem note, ”Am scris prost/am scris bine”. Pe măsură ce exersezi însă, începi să descoperi o relație nouă cu tine, cu cel care creează.
Însă cel mai important este să ne reamintim ce înseamnă să ne jucăm – joaca asta este un fenomen complex, chiar dacă la copii pare ceva firesc. Copiilor, nefiind formatați în sisteme complexe de gândire, asta le e natura, să se joace. Asta e și baza noastră, a tuturor, doar că, pe parcurs, vin straturile - ce zic părinții, ce zice școala, ce zice societatea. Așa că avem nevoie de momente în care să ieșim din cine credem noi că suntem, acolo există toată magia din lume. În marile culturi spirituale se vorbește de iluminare, de a transcede ceva, de a depăși niște granițe. Eu cred că la asta se referă: că putem să mergem dincolo de cine credem noi că suntem.
Lumea fizică, reală, în care trăim, nu are nicio altă semnificație decât cea pe care noi i-o atribuim.
Lucrarea ”Love”
© Andrei Stan
Dacă creativitatea este un exercițiu liber și spontan, cum se împacă ea cu rușinea, frica de eșec sau lipsa de control?
Creativitatea este liberă și spontană, este un dat, funcționează tot timpul. Doar că dacă nu-mi folosesc conștient creativitatea, poate să-mi creeze niște filme foarte urâte, scenarii și comparații cu alte personaje reale și imaginate din viața mea. Ajung să-mi hrănesc propria ființă cu tot felul de coșmaruri, frustrări și frici, e un loc foarte neplăcut. Cu toții am fost acolo, în stările astea, și ele sunt în egală măsură o expresie a creativității noastre.
Creativitatea nu se oprește niciodată, dar poate fi „antrenată”, poți să înveți să ți-o ”dresezi”, să ți-o însușești, să devii maestrul ei. Una dintre revelațiile cele mai puternice pe care le-am avut e că lumea fizică, reală, în care trăim, nu are nicio altă semnificație decât cea pe care noi i-o atribuim. Și dacă plecăm de la premisa asta, eu pot să mă uit în jurul meu și să văd potențial de creație și minuni, să văd obstacole și provocări, dar cu potențialul de a mă conduce undeva dincolo de banal. Sau pot să văd doar limite și lucruri urâte. Amândouă au la fel de multă greutate, depinde de noi ce alegem. Antrenamentul creativității este un antrenament al alegerii conștiente.
Admirăm copiii pentru ușurința cu care își folosesc imaginația și creează. Ce inhibă creativitatea unui adult și de ce adulții nu mai au același chef de joacă? De ce devenim plictisitori?
Din cauza rutinei. La început, noi, neavând foarte multe informații, avem nevoie să săpăm în necunoscut ca să începem să ne definim persoana, să începem să ne dăm seama cam ce lucruri ne plac sau nu ne plac. Neavând foarte multe lucruri prestabilite, suntem realmente împinși de ideea de evoluție sau de a ne defini pe noi înșine, să căutăm tot felul de lucruri. Aici apare capcana: în momentul în care am găsit trei lucruri care-mi plac, o să am tendința să le fac doar pe alea. Atât de mult, că în cele din urmă dispare și acea plăcere pe care mi-o oferea activitatea în sine. Mintea se obișnuiește cu contextul respectiv. Rămâne doar memoria experienței, dar bucuria reală dispare. Confundăm bucuria cu memoria ei.
Adultul, de cele mai multe ori, nu caută distracție de dragul distracției în sine, nu caută jocul, bucuria copilărească, caută să evadeze dintr-un context, să fugă de o anumită monotonie, să scape de griji și stres. Face acest lucru fără să renunțe la ”sinele” pe care și l-a construit. Inhibiția ține foarte mult de acest ”sine” al nostru, pe care eu îl explorez în cât de multe moduri cu putință pot, pentru că e un fenomen foarte complex – configurarea unui ”sine”. Dacă ”sinele” ăsta devine foarte rigid și foarte prestabilit, pe de-o parte îți dă un sentiment de siguranță, pentru că nu te mai surprind foarte multe lucruri, dar pe de altă parte duce și la plictiseală. E ca și când ai sta tot timpul în aceeași cameră. La un moment dat, vrei să mai ieși, să mai vezi lumea, să mai trăiești ceva nou.
Din cauza asta, unii oameni tind să consume tot felul de substanțe, pentru că vor să părăsească acest spațiu al sinelui care este foarte limitat. Vor să primească cumva din exterior libertatea pe care o caută, în lipsa exercițiului creativității.
Lucrarea ”In love with creation”
© Andrei Stan
Ce înseamnă, din punct de vedere creativ, să rămâi ancorat în prezent, să rămâi o persoană actuală?
O să fac referire la o pildă. Un călugăr budist se duce în munți și o familie îl invită la ea să mănânce și să doarmă peste noapte. Mănâncă toți orez la cină și, în dimineața următoare, călugărul se trezește și vede un sac mare cu orez. Se gândește, ”Ăștia au mult, aș putea să iau și eu să duc la templu.” Bagă mâna în orez să ia și, apoi, tot el strigă, ”Hoțul, hoțul!”. Deci să fii prezent fix asta înseamnă: să te urmărești și să te surprinzi pe tine, să vezi dacă ai mintea plină doar cu acțiunea pe care o întreprinzi la un moment dat. Când ești concentrat la ceea ce faci, nu există probleme, ieri, mâine, nimic altceva. Ce e în prezent, e totul!
Altfel, să fiu actual înseamnă, pur și simplu, să fiu curios și să pun mâna să fac minimul necesar în orice chestie care simt că-mi stârnește un sentiment de, ”Oare cum o fi chestia aia?” Poate să fie să mă duc în vârf de munte, să croșetez, să mă uit la filme indiene, absolut orice care este în afara modului meu firesc de a fi, pentru că atunci îmi lărgesc porțile minții, ale imaginației, și încep să se combine chestii, care pot da naștere la ceva nou. Așa apar inovațiile!
Îți place ceea ce face Andrei Stan? Dă-i follow pe Instagram și urmărește-l pe Facebook.