Cățărare
Alpinistul Domen Škofic cucerește primul traseu zburător din lume la 2500 m
Alpinistul sloven Domen Škofic acceptă o provocare care sfidează gravitația sub aripile unui planor. Dar de unde a venit această idee nebunească?
Alpinistul sloven Domen Škofic a atins o nouă bornă în istoria alpinismului, parcurgând un traseu special construit sub aripile unui planor - la 2.500 m deasupra solului, la viteze de până la 100 km/h.
Deasupra norilor, Domen Škofic a acceptat o provocare fără precedent: să escaladeze în timp ce era suspendat de aripile unui avion aflat în zbor. În condițiile în care gravitația nu mai era singurul său obstacol - vântul, frigul și viteza s-au alăturat întregii experiențe - sportul a intrat într-o dimensiune complet nouă. Campionul sloven a finalizat primul traseu de cățărare din lume pe aripile unui avion, un planor al echipei austriece Red Bull Blanix, zburând deasupra orașului Aigen din Stiria.
Alpinistul profesionist Domen Škofic
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
A fost o senzație incredibilă, mult mai grea decât mi-am imaginat
01
Crearea celui mai expus traseu de alpinism din lume
Nu a mai existat niciodată un astfel de traseu de alpinism
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
Ceea ce părea imposibil a devenit realitate prin precizie, curaj și luni de pregătire. Planorul Blanik, al echipei Red Bull Blanix, a fost transformat într-un perete de escaladă tridimensional zburător. Odată ce avionul cu două locuri a atins altitudinea ideală, Škofic, cu parașuta în spate, a deschis cupola și a coborât, gata să înceapă ascensiunea extraordinară de-a lungul părții inferioare a planorului.
02
Urcarea unui traseu 8a la 2.500 m în vânt de 100 km/h
Traseul, clasificat 8a, a trasat o cale în formă de opt peste ambele aripi. Škofic a început aproape de fuselaj, pe aripa stângă, deplasându-se spre exterior de-a lungul părții inferioare a acesteia. Cu cât urca mai mult, cu atât îi era mai greu pilotului să păstreze controlul asupra planorului. De acolo și-a croit drum pe sub fuselaj și pe aripa dreaptă, ajungând la jumătatea acesteia înainte de a reuși o mișcare spectaculoasă spre partea superioară. Toate acestea au avut loc în timp ce planorul se deplasa cu 80-100 km/h, creând vânturi frontale de aceeași viteză. Spre deosebire de un perete de stâncă, unde gravitația este singura forță, aici vântul îl împingea din toate direcțiile, forțându-l să se echilibreze constant între gravitație și fluxul de aer.
Ceea ce părea un miracol aerian a fost produsul unei planificări meticuloase și al unei coordonări perfecte între alpinist, pilot și avion. Škofic, care a cucerit recent cel mai greu traseu 9b+ din istoria sa, și-a asumat această misiune cu o pregătire riguroasă. Nouă camere de bord au surprins fiecare unghi al ascensiunii, documentând nu numai acțiunea, ci și inovația din spatele acesteia. Proiectul a arătat cum ambiția umană, combinată cu precizia tehnică, poate ridica escalada la niveluri cu totul noi.
Ceea ce părea imposibil a devenit realitate după luni de pregătire
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
La 2.500 m, temperatura era de aproximativ 4°C, dar se simțea ca -5°C
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
Pilotul și alpinistul au trebuit să lucreze în perfectă armonie
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
Fiecare mișcare a afectat aerodinamica avionului
© Mirja Geh / Red Bull Content Pool
Traversarea de sub fuselaj a fost deosebit de dificilă
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
„Cățărarea înseamnă să cazi", spune Škofic
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
Traseu finalizat, Škofic face o ieșire
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
Pilotul și alpinistul se îmbrățișează
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
03
Sfidarea frigului și a gravitației: O luptă pentru control în aer
Temperatura la 2.500 m era foarte scăzută, iar vântul din față amplifica senzația de frig, făcând ca temperatura resimțită să coboare până la –10 °C. Fiecare mișcare trebuia să fie exactă. În ciuda prizelor special concepute - fiecare capabilă să suporte 1,2 tone - condițiile extreme nu lăsau loc de eroare. Comunicarea cu pilotul a fost menținută prin intermediul căștilor, unde sincronizarea în fracțiuni de secundă și încrederea absolută erau esențiale.
Una dintre cele mai mari provocări ale lui Škofic a fost să-și protejeze degetele de frig, rămânând în același timp sincronizat cu forțele G în schimbare. Fiecare mișcare a trebuit să fie executată la momentul potrivit, agățându-se ferm înainte de a face următorul pas într-o fază neutră a zborului. În plus față de greutatea parașutei, a trebuit să se adapteze în permanență la forțele G.
După aproximativ un minut, Škofic a parcurs întreaga rută și a sărit de pe aripă de la 1.500 de metri, încheindu-și "zborul de cățărare" cu un salt cu spatele în cerul liber - un gest simbolic de victorie care a întruchipat curajul, măiestria și depășirea limitelor umane.
04
Cățărarea la mare altitudine a fost mult mai dificilă decât își imaginase Škofic
Pentru Škofic proiectul a fost mai mult decât o simplă provocare sportivă - a fost punctul culminant al pasiunilor sale: cățărarea, zborul și confruntarea directă cu forțele naturii. „A fost un sentiment incredibil, mult mai greu decât îmi imaginam. Credeam că sunt pregătit, dar nu eram. Am început chiar să mă îndoiesc că aș putea să o fac. În cele din urmă, am avut noroc că traseul a fost doar atât de dificil - dacă ar fi fost mai greu, ar fi fost poate imposibil. Nu există cuvinte pentru a descrie experiența. Nimic asemănător nu a mai fost făcut până acum", a spus el.
Škofic intrase deja în istoria alpinismului la vârsta de 15 ani, parcurgând o rută de grad 9a – ceea ce l-a plasat printre cei mai tineri din lume care au realizat această performanță. În 2016, el și-a încununat cariera câștigând Cupa Mondială de Lead Climbing.
Ascensiunea cu avionul a necesitat mult curaj și o sincronizare perfectă
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
Pentru a face saltul perfect către următoarea priză la aproximativ 2.500 m
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
„Cea mai mare motivație pentru proiectul <<Plane Climb>> a fost parașutismul", a explicat el. „Am vrut să încerc încă de când am văzut primele videoclipuri, dar era prea scump și lua prea mult timp, așa că am rămas la alpinism. Totuși, visul a existat întotdeauna. Cățărarea înseamnă să cazi, cu aerul sub tine, și de multe ori am stat pe marginea unei stânci, dorindu-mi să sar. Parașutismul mi s-a părut perfect pentru mine. Când, în sfârșit, a venit șansa, am fost cucerit. A fost un vis devenit realitate".
Făcând parte din echipa sportivă a armatei slovene, Škofic s-a antrenat în parașutism militar - o bază esențială pentru acest proiect, care a necesitat atât măiestrie tehnică, cât și claritate mentală la altitudine.
05
Între curenți termici și tehnologie: punctele forte ale Blanikului
Planorul Blanik, cunoscut pentru istoria și fiabilitatea sa, a figurat în numeroase proiecte spectaculoase, inclusiv Akte Blanix 1-3. Un Blanik L-13 ceh modificat este apreciat pentru dimensiunile, stabilitatea și caracteristicile sale de zbor tolerante - chiar și în cazul unor sarcini neobișnuite. Capacitatea sa de a zbura încet, rămânând stabil, a făcut din el aeronava perfectă pentru acest proiect. Spre deosebire de planoarele moderne de înaltă performanță, cadrul din aluminiu al Blanik a permis montarea în siguranță a suporturilor de cățărare, în timp ce aerodinamica sa stabilă l-a menținut calm chiar și cu greutatea suplimentară și forțele asimetrice ale unui cățărător în mișcare.
Fiecare modificare a greutății - de la o schimbare a aderenței la o mișcare pe aripi - a afectat aerodinamica. Echipa Red Bull Blanix a testat meticulos aeronava în simulatoare și tuneluri de vânt pentru a asigura siguranța în astfel de condiții extreme. Rezultatul: manevrabilitate lină și predictibilă chiar și în circumstanțe extraordinare.
Pilotul Red Bull Blanix Ewald Roithner și Domen Škofic
© Mirja Geh/Red Bull Content Pool
Pilotul Ewald Roithner a explicat importanța pregătirii: „În timpul zborului, am vorbit foarte puțin - și asta a fost intenționat. La sol, am exersat fiecare detaliu până când mișcările noastre au fost perfect sincronizate. Domen știa exact cum voi zbura, iar eu știam cum va urca el. Doar dacă ceva nu mergea bine ar fi trebuit să comunicăm direct - și aveam coduri clare pentru asta".
06
Cum au fost fixate prizele la avion?
Prizele de escaladă aerodinamice au fost proiectate și construite special pentru acest proiect de o companie slovenă fondată de tatăl lui Škofic, Pavel, care a contribuit și la ingineria lor. În calitate de co-inventator al schiului carving, Pavel și-a folosit expertiza în găsirea soluției pentru fixarea prizelor pe planor.
„Când am stat prima dată în fața avionului, am știut că va fi o provocare uriașă. Din fericire, tatăl meu este inginer mecanic și el a venit cu ideea pentru prinderea prizelor. Aluminiul este moale și flexibil, așa că a trebuit să găsim puncte structurale întărite pentru a le ancora. Avionul în sine a dictat traseul. Prin plasarea prizelor doar acolo unde cadrul era cel mai solid și prin modelarea lor aerodinamică, totul s-a legat perfect. Nu am vrut nici măcar o priză care să se poată mișca”, a explicat Škofic.
Fiecare priză a fost concepută să reziste la forțe de până la 1,2 tone, îmbinând ingineria de ultimă generație cu curajul pur sportiv, pentru a face posibilă prima rută de escaladă în zbor din lume.