Avram Iancu

Avram Iancu și amintirile lui din valurile Dunării

© Arhivă personală

Bibliotecarul din Petroșani vorbește despre plusurile și minusurile unei călătorii unice.

Pe Avram Iancu, omul care a străbătut înot Dunărea de la izvoare și până la vărsarea în Marea Neagră, îl cunoști deja. În trei luni de zile, din iunie și până în septembrie, el a parcurs aproape 3000 de kilometri în slip, fără niciun fel de protecție termică sau obiecte ajutătoare. Cum i-a venit ideea asta? După ce a recitit romanul lui Jules Verne, Pilotul de pe Dunăre, bibliotecarul a vrut să dea viață acțiunii din carte. Și a reușit! Provocarea însă nu a fost lipsită de peripeții. Vezi chiar acum care au fost cele mai bune și cele mai grele cinci momente din cursa pe care a dus-o, în primul rând, cu el însuși.
STARTUL FESTIV
Izvorul Dunării începe în mod oficial de la punctul de întâlnire al râurilor Breg cu Brigach. Donauescchingen este recunoscut ca izvor al Dunării încă de pe vremea Imperiului Roman. Principala atracţie din Donaueshingen este Donauquelle, izvorul Dunării fiind marcat de o fântână cu apă. Bazinul este înconjurat de un gard din fier și de mai multe statui sculptate de Adolf Heer în 1895. Alături de oficialitățile locului, alături de minunata mea echipă de suport, alături de Dan Lăzărescu, principalul meu susținător, am trăit emoția începutului marelui meu vis; urma să mă urc pe unul dintre aceste garduri și să mă arunc în această fântână. Am sărit! Temperaturea apei era foarte scăzută, sub 14 grade. Era primul duș rece atât la propriu, cât și la figurat.
ÎNTÂLNIREA DE LA BORNA 2000
Urma să ajung la o bornă kilometrică extrem de importantă. Înotasem 800 km și mă apropiam de punctul în care schimbam, pentru prima dată, prefixul miilor de kilometri. În Austria, în apropierea localității Krems, se afla această bornă. Apa era încă destul de rece, lacurile de acumulare erau la ele acasă, înaintarea era anevoioasă. M-am gândit toată ziua la familia mea în timp ce înotam, mai ales la soție. Într-un final am ajuns la borna 2000 și am ieșit din apă. Mă îndreptam spre digul unde era cocoțată borna. M-am apropiat cu drag de această bornă, satisfăcut. La un moment dat, dincolo de dig, văd silueta și chipul soției mele. Vă mărturisesc că, preț de câteva momente, am crezut că am halucinații de la prea mult efort și visare. Lângă ea văd și silueta soției lui Valerică Rimbu, unul dintre caiaciștii care mă escortau. Atunci am realizat că totul e real. Dan Lăzărescu ne făcuse cea mai frumoasă surpriză, ne-a adus soțiile. Momentul a fost extrem de frumos, cu totul memorabil.
Un apus de neuitat
Un apus de neuitat
INTRAREA ÎN ȚARĂ
Îmi doream să ajung în țară dintr-o sumedenie de motive. Unul dintre ele a fost curiozitatea cu privire la felul în care este percepută incursiunea mea de către compatrioți. Așteptările au fost cu mult depășite: 1000 de români m-au așteptat la Moldova Nouă, localnici și oameni veniți din mai multe localități ale țării. Am simțit cum efortul meu emană o emoție atât de specială în sufletele celor care așteptau acolo. Tot atunci am simțit o imensă responsabilitate, împreună cu această emoție și solidaritate. Am făcut o promisiune publică: că pentru fiecare om care m-a așteptat, voi înota câte un kilometru, adică 1000, cam cât mai rămăseseră de parcurs până la final.
HITUL EXPEDIȚIEI
Pe tot parcursul călătoriei au fost momente în care cântam. Una dintre cele mai cântate melodii a fost “Treceți, batalioane române, Carpații”. Mă motiva enorm acest imn. Iar când echipa se alătura fredonării mele, momentele erau cu totul mobilizatoare, pentru toată lumea. Însă punctul culminant al acestui episod s-a consumat înainte de Brăila. Cu coada ochiului, am văzut cum Viorel Gheorghe, unul dintre caiaciști, îi spunea ceva, într-un mod foarte mirat, lui Sabin Dorohoi, realizatorul filmului documentar care va fi lansat în primăvara anului 2018. Era clar că ceva se întâmpla. Îl tot intreba pe Sabin dacă și el aude. Era vorba de ”Treceți, batalioane române, Carpații”. Viorel putea să jure că aude imnul. Atât eu, cât și Sabin ne concentram și noi și, da, parcă îl auzeam. Eram în mijlocul Dunării. De unde putea să vină cântecul? Răspunsul ne-a fost elucidat în 5 minute. Un vapor de dimensiuni considerabile, pus la bătaie de Răzvan Căpățână, un mare susținător al proiectului, avea un fel de boxe montate afară. Iar în acele boxe, la maxim, răsuna în zare imnul nostru. Am început cu toții să plângem, atât noi, cei care eram în acțiune, pe apă, cât și toți cei care se aflau la bordul vasului. Evident ca eu am cântat cât m-au ținut corzile vocale. Simțeam că-mi iau zborul.
BORNA ZERO
Final de vis a fost la Sulina, peste 400 de oameni prezenți la borna zero. Toți, în egală măsură au fost extrem de importanți pentru mine. Dar, parcă cel mai frumos moment al acestui episod de final, a fost prezența marelui Ivan Patzaichin, legenda sportului românesc. A ținut să fie acolo, să-mi salute efortul depus în premieră mondială; parcurgerea înot a unui fluviu, doar în slip. Am simțit emoția din cuvintele lui. La rându-mi eram copleșit de marea întâlnire. Am rezonat unul cu celălalt. Păstrez, cu drag, acest moment unic.
Casa pe roți a lui Avram Iancu
Casa pe roți a lui Avram Iancu
În Germania, după 24km parcurși, după o zi friguroasă, în care soarele nu s-a arătat deloc, am intrat într-o stare destul de avansată de hipotermieAvram Iancu
HIPOTERMIA
Se zice că e bine ca cele bune să se adune și cele rele să se spele. În călătoria mea au fost câteva momente rele pe care apa Dunării le-a adunat, după care tot ea, drăguța, le-a spălat. Primul moment dificil a fost în Germania când, după 24km parcurși, după o zi friguroasă, în care soarele nu s-a arătat deloc, am intrat într-o stare destul de avansată de hipotermie. Tremuram din toate încheieturile, iar tendoanele erau încordate la maxim, în mod involuntar, provocându-mi dureri insuportabile. Având antecedente hipotermice, știam că din acea stare nu se iese. Am decis în acel moment să pun capăt cursei din acea zi. Am căutat căldura pe o șină de cale ferată. Era singurul loc care emana ceva căldură.
BUTURUGA
Tot în Germania, când apa fluviului a început să aibă o adâncime medie de vreo 2 metri, am trăit, poate, cel mai dificil moment: m-am înfipt, la propriu, într-un obstacol subacvatic, bine ascuns. S-a dovedit a fi o buturugă. Zgomotul, durerea, sperietura m-au făcut să ies instantaneu cu capul afară din apă, iar mai apoi pe mal. Rana deschisă, cauzată de lovitură, era destul de mare, sângera. Am continuat așa, cu grijă, rugându-mă să nu ma infectez. Abia după o lună s-a închis în totalitate din cauza mediului preponderent umed.
CONFLUENȚA
La ieșirea din Germania, la Passau, are loc confluența dintre Inn și Dunăre. Este foarte dificilă, deoarece apa Dunării are 21 de grade, iar cea a Innului doar 14 grade. Mai mult decât atât, debitul Innului e aproape dublu de a Dunării. Temperatura apei după "amestecare" este undeva la 17-18 grade. Groaznic! Groaznici și următorii 80km. Acolo a fost o bătălie de care nici nu vreau să-mi mai aduc aminte.
Avram Iancu și echipa sa
Avram Iancu și echipa sa
POLIȚIA
La ieșirea din Ungaria, așteptam cu nerăbdare granița. Mai erau vreo 13 km până acolo. Dintr-o clădire, de la balcon, vreo 3-4 oameni ne făceau semne cu mâna, parcă ne chemau afară. Noi am crezut că sunt admiratori care ne salută. Am făcut și noi cu mâna și ne-am văzut de drum. După câteva sute de metri, am observat cu coada ochiului agitație. Doi bărbați alergau spre o șalupă modernă. Această șalupă se îndrepta către noi. Era clar! Poliția. Noi ne știam cu documentele în ordine. Pe ei însă nu-i interesau documentele la momentul ăla, ci să ne îmbarcăm urgent pe barcă și să mergem la clădirea respectivă. Era punctul de ieșire din Schengen, obligatoriu pentru toată lumea. Totul s-a clarificat rapid și ne-am văzut de drum.
VALURILE
Înainte de Belgrad a început dezlănțuirea vântului din față, iar valuri mari au început să se ridice. Era începutul unei noi provocări ce avea să-și arunce blestemul până la final. Nimic nu poate să fie mai rău într-un lac de acumulare decât vânt și valuri din față. Dar ce e val, ca valul trece. Voința mea era de nestăvilit. Înaintam mereu spre țintă.
Dunărea e mereu surprinzătoare
Dunărea e mereu surprinzătoare
Premieră pentru România: Avram Iancu poate deveni înotătorul anului
Bibliotecarul din Petroșani este nominalizat de World Open Water Swimming Association la categoria ”Man of the Year”, alături de alți 12 înotători din toată lumea cu performanțe deosebite. Are astfel șansa să devină cel mai bun înotător al anului. Intră și tu pe site-ul WOWSA, înregistrează-te gratis, completează câmpurile indicate, accesează butonul de vot, selectează-l pe Avram Iancu, apoi apasă butonul DONE.