Cultură Urbană
Biblioteca Vie: "împrumută” un om și află-i povestea
Biblioteca Vie e un proiect care a apărut în anul 2000 în Danemarca și are rolul de a schimba percepția oamenilor asupra unor stereotipuri și prejudecăți. Însă există câteva cărți vii și în România.
Anul acesta am citit prima mea carte-om. Adică am ”împrumutat” un om și i-am citit povestea. S-a întâmplat la TEDxBucharest 2017 unde, printre invitați, s-a aflat și Ronni Abergel din Danemarca, unul dintre fondatorii proiectului The Human Library. Adică, în română, Biblioteca Vie, prezentă la eveniment datorită Asociației A.R.T. Fusion care a implementat proiectul și în România.
Ronni Abergel a creat The Human Library
© the bucharest's
Dar despre ce e vorba mai exact? În loc de o carte clasică, cu coperte și pagini, oricine este curios poate să împrumute un om care de-a lungul vieții sale s-a luptat cu stereotipuri sau cu prejudecățile celorlalți și care, acum, joacă rolul unei cărți pentru a ne ajuta pe noi să răspundem la tot felul de întrebări și curiozități într-un mod mult mai direct și mai personal.
Cărțile vii pot fi oameni care s-au confruntat cu o situație de discriminare sau există o serie de stereotipuri și prejudecăți la nivelul societății asupra lor, dar și persoane care au o anumită meserie și prin poveste promovează diversitatea umană: asistent social, femeie pilot, corporatist ș.a.m.d.
La TEDxBucharest, eu am împrumutat-o pe Ana, o fată care a fost model la video chat. Am stat de vorbă cu ea 30 de minute, atât cât a permis regula jocului. În tot acest timp, i-am pus o mulțime de întrebări despre activitatea ei. La fel au făcut și alți cititori, cu alte cărți umane, care erau acolo.
Ana Maria Ilie, directorul asociației A.R.T. Fusion, mi-a spus cum au fost alese cărțile vii. ”Au fost identificate prin două moduri principale: fie prin invitația directă către persoane din jurul nostru care au fost discriminate sau asupra cărora există prejudecăți la nivelul societății, fie prin contactarea organizațiilor care lucrează cu diferite grupuri vulnerabile pentru a ne pune în legătură.”
Ascultând povestea cărților vii la TEDxBucharest
© the bucharest's
Raftul de cărți vii de la București e format din 45-50 de titluri, deși de-a lungul anilor, la nivel național, au existat cam 300. Majoritatea dintre ele au participat însă la evenimente o singură dată. Din fondul de carte care există azi, 25-30 dintre ele răspund prezent atunci când sunt chemate, în măsura în care timpul le permite. Oamenii-carte sunt voluntari în proiect, așa se întâmplă în toată lumea.
Prima țară unde Biblioteca Vie a devenit permanentă e Australia. ”Da, acesta este un vis măreț la care putem aspira în România. În primul rând, am avea nevoie de un spațiu care să ne găzduiască în mod constant, o echipă de bibliotecari/e care să se poată dedica numai acestui departament și o armată de cărți vii. Cu toate acestea, cred că și organizarea de Biblioteci Vii de mai mult de șapte, opt ori pe an ar ajunge la un număr considerabil mai mare de cititori și cititoare, iar impactul ar fi pe măsură”, spune Ana Maria Ilie de la A.R.T. Fusion.
Povestea copilului instituționalizat
Paulina Mandache este una dintre cărțile vii. A rămas fără ambii părinți la o vârstă fragedă și, împreună cu frații și surorile ei, a crescut într-un centru de plasament. A ales să fie vocea copilului instituționalizat în Biblioteca Vie ca să afle și alți oameni care e povestea ei.
O cititoare își dorea foarte mult să înfieze un copil, dar credea că sunt modificați genetic.
De ce ai acceptat să devii ”carte” în Biblioteca Vie?
Am ales să fiu „vocea copilului instituționalizat” pentru a arăta oamenilor că acesta are viitor, că nu așteaptă să primească fără a oferi ceva în schimb și, mai ales, că este un copil normal, fără „a ieși din tipar” pentru că viața și dorințele fiecăruia sunt unice.
Ce au vrut să afle de la tine oamenii care te-au ”împrumutat”?
Cei care m-au ”citit” au fost impresionați de faptul că realitatea este atât de diferită față de știrile sau informațiile care le-au fost furnizate de-a lungul timpului. Un cititor era foarte curios cum este sistemul, dacă s-a îmbunătățit după perioada comunismului, care sunt condițiile în care cresc acești copii; altă cititoare a venit pentru că își dorea foarte mult să înfieze un copil, dar credea că sunt modificați genetic și nu știa cum să îl convingă pe soțul ei să facă o adopție; un tânăr a venit pentru că nici povestea lui nu era una comună și a vrut să facem schimb de povești, acest eveniment aducând oameni dornici să cunoască „cărțile” mai departe de copertă.
Mai departe de copertă
© the bucharest's
Care este povestea pe care o spune cartea ta?
La vârsta de 5 ani, tatăl a plecat în ceruri, respectiv la 13 ani, mama a devenit și ea înger. Din diverse motive și influențe negative, familia a optat să nu ne înscrie la școală și o serie de evenimente neplăcute au urmat. Copil fiind, nu realizam cât de important este acest aspect, ce este bine și ce nu.
Din cauza greutăților familiale și ale vieții, bunicul a intervenit apelând la DGASPC, moment în care am ajuns la centrul de primire în regim de urgență împreună cu toți frații mei. Cu răbdare și perseverență, cu ajutorul personalului centrului și al școlii, am depășit această perioadă dificilă.
Am devenit pasionați de școală și de învățat. Ceea ce este foarte important și esențial este faptul că am stat toți frații împreună și ne-am sprijinit reciproc. Am început să ne implicăm în competiții și olimpiade școlare, activități de voluntariat, de teatru sau sport, iar surorile mai mari au continuat școala în paralel cu job-ul. Pentru că ele au crescut și depășeau limita de vârstă și, totodată, pentru a nu ne despărți, DGASPC Constanța a decis să ne mute într-un apartament în care să putem sta toți șapte împreună.
Paulina Mandache a răspuns tuturor întrebărilor
© the bucharest's
Așa am început să trăim împărțindu-ne responsabilitățile, învățând să ne descurcăm atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Am avut libertatea să alegem singuri ce e bine și nu și să învățăm din practică. În acest sens, am reușit în cadrul Asociației Grupurilor Locale de Tineret, ONG în care activez de mai bine de cinci ani, să descopăr lucruri noi, să ajut copiii și tinerii din diverse medii sociale, am călătorit și am cunoscut oameni de pe tot globul prin programele Erasmus și am putut să mă descopăr pe mine însămi.
Mereu am vrut să mă autodepășesc, acceptând și înțelegând trecutul, dar nelăsându-mă influențată negativ de el.
Viața mea s-a schimbat extrem de mult după ce am început să voluntariez. Experiențele emoționante cu copiii cu dizabilități, cu copiii foarte săraci din medii rurale, cu oameni cu cancer pentru care am inițiat proiecte caritabile, tineri refugiați din Sri Lanka, Afganistan sau Irak au fost elemente cheie care m-au făcut să realizez cât de norocoasă sunt că am o viață atât de frumoasă, că sunt sănătoasă și că, dacă îmi doresc, pot crea și descoperi tot ceea ce visez.
Oamenii au avut o mulțime de curiozități
© the bucharest's
De ce crezi că povestea ta e interesantă?
Am reușit să devin ceea ce sunt astăzi pentru că am avut la bază educația celor șapte ani de acasă, pentru că am fost privilegiată să mă bucur de căldura familiei până la vârsta de nouă ani, timp în care mi s-au dezvoltat valori fundamentale și pentru că mereu am vrut să mă autodepășesc, acceptând și înțelegând trecutul, dar nelăsându-mă influențată negativ de el.
Un bărbat gay, absolvent de Teologie
Victor Ciobotaru a crescut într-o familie tradițională dintr-un sat de lângă Iași. Mai mult, el este absolvent de Teologie. Așa că nu i-a fost ușor să recunoască faptul că e gay. Tocmai de aceea el a acceptat să fie carte vie, ca să le povestească și altora despre dilemele pe care le are și despre cum reușește să le rezolve. Onestitatea față de el însuși l-a ajutat să trăiască o viață mai bună.
Persoanele LGBT nu sunt concepte abstracte, ci adesea sunt prietenii noștri, rudele noastre, colegii de la școală sau de la muncă
De ce crezi că povestea ta e interesantă?
Povestea mea nu este doar povestea mea, ci este experiența de viață a multora dintre persoanele gay din România, care se nasc, cresc și trăiesc într-un mediu conservator religios. Din acest motiv, acceptarea de sine devine un proces îndelungat, anevoios, dureros. Lucrurile ar sta cu totul altfel dacă oamenii ar înțelege că principiul de bază al creștinismului nu este judecarea semenilor, ci iubirea aproapelui.
Victor Ciobotaru își împărtășește povestea
© the bucharest's
Ce poate înțelege orice om după ce-ți citește povestea?
Că suntem cu toții diferiți și viața e mai frumoasă tocmai datorită diversității. Că indiferent de orientarea noastră sexuală suntem ființe umane, egale. Că multe dintre traumele prin care trec cei de lângă noi nu ar exista dacă am învăța să fim mai toleranți. Că este loc sub soare pentru toată lumea. Că persoanele LGBT nu sunt concepte abstracte, ci adesea sunt prietenii noștri, rudele noastre, colegii de la școală sau de la muncă. Că decizia de a fi noi înșine, de asumare a identității, ne aduce o dată cu ea eliberarea și șansa de a dezvolta relații autentice. Că schimbarea depinde de fiecare din noi.
Cum te-a schimbat pe tine această experiență?
A fost o experiență a vulnerabilității reciproce care transformă. Pot spune că sunt un om mai bogat pentru că am împărțit povestea mea fiecărei persoane cu care am interacționat și pentru că am primit la rândul meu gândurile, întrebările și frământările lor.
Ce au vrut să afle cititorii de la tine?
Am fost citit de oameni de toate vârstele, curioși, în căutare de răspunsuri, oameni în căutare de ei înșiși, oameni al căror cel mai bun prieten este gay, oameni triști pentru că și-au pierdut prietenii când aceștia au plecat în altă țară să poată fi ei înșiși. Întrebările primite cel mai des au fost legate de coming-out-ul față de părinți și de concilierea dintre spiritualitatea creștină și orientarea sexuală. Desigur, au vrut să știe și cum este să fii parte dintr-o familie formată din parteneri de același sex în România de astăzi.
