Muzică
Cojo îți spune cum arată anatomia unui proces creativ
Cum se rescrie o piesă, cum se schimbă un artist și de ce întrebările contează mai mult decât răspunsurile.
În cadrul proiectului Red Bull Rap Lab, l-am invitat pe Cojo la un dialog despre procesul lui creativ, identitatea artistică și felul în care muzica devine mai mult decât un simplu exercițiu de stil. Interviul scoate la iveală un artist care își construiește universul pornind de la sinceritate, dar și de la o disciplină interioară formată din experiențe personale și influențe din alte arte.
Pornind de la reinterpretarea unei piese deja existente, „Dacă știam”, Cojo vorbește despre confortul și, în același timp, provocarea de a te desprinde de forma originală fără a-i pierde esența. Pentru el, procesul acesta este și o negociere constantă între cine era în momentul scrierii și cine este astăzi.
Cojo vede succesul unui proiect artistic în capacitatea lui de a genera întrebări și de a crea o conexiune reală cu publicul. Muzica lui caută să provoace, să miște și, în cele mai bune cazuri, să-i transforme în bine pe cei care îi dau play.
Ce a fost diferit în procesul creativ din proiectul Red Bull Rap Lab față de felul în care lucrezi de obicei?
Nu a fost neapărat ceva diferit, pentru că mie îmi place oricum să lucrez pornind de la un text deja existent. Am fost în confortul meu de creație prin faptul că am construit în jurul a ceva ce era deja scris. Dar mi se pare foarte tare că e și genul de piesă („Dacă știam”) din care e destul de greu să scoți altceva. Mi se pare foarte tare că s-a ajuns într-un punct în care s-a detașat un pic de piesa originală. Spun asta pentru că eu scriu pe o metrică anume, iar dacă te îndepărtezi de metrica respectivă, n-o să mai sune ca piesa originală. Prin urmare, am resimțit sentimentul acesta de: „Ok, acum o să mă iau după ce aud și o să descopăr altceva”. E dificil să scoți altceva din textul acesta, să sune altfel piesa.
Ai studiat regia. Cum influențează filmul felul în care scrii sau gândești o piesă?
E fundamental. Cred că tot ce am învățat despre tot ce fac în ziua de astăzi am învățat în anii de facultate. Mi se pare foarte tare cum se îmbină ritmul și muzica cu montajul, de exemplu. Toate lucrurile la bază au această ritmicitate și, în momentul în care lucrezi cu muzică, automat începi să înțelegi mult mai multe domenii artistice. E foarte tare sentimentul. Deci da, a ajutat în primul rând să înțeleg mai bine cum se transpune ritmul dintr-o lume în alta.
Te urmăream în timpul filmării pentru Red Bull Rap Lab și mi se pare că intri în rolul unui personaj când cânți. Cum e să faci trecerea de la Andrei, un tip jovial și glumeț, la personajul pe care îl joci?
În primul rând asta ține foarte mult de perioada vieții mele în care sunt într-un anumit moment. Dacă acum un an cântam piesa asta într-un fel, acum o s-o cânt în alt fel. De fiecare dată încerc să pătrund cât mai mult în ce a însemnat ea la un moment dat. Doar că, pentru a nu o lua razna, trebuie să iei un pic și din tine din prezent.
Piesa asta a apărut într-un moment în care eram foarte consumat de lucruri, eram obosit, nu mai voiam pe nimeni și nimic; a fost ca o portiță de speranță. Dar eu acum nu mai sunt așa. Sunt bine, îmi văd de viață și încerc să fac lucrurile din ce în ce mai în favoarea stărilor mele.
Automat, trecerea asta de la cum sunt acum la cel din momentul în care am scris piesa e din ce în ce mai dificil. Cu cât te îndepărtezi de starea originală a piesei, cu atât devine un pic mai greu s-o simți, dar nu imposibil.
Îmi place să fiu cât mai puțin cifrat în versuri; să fie ca și cum stăm la o bere și vorbim. Piesa asta se apropie cel mai mult de forma reală de sinceritate și mesaj direct
Dacă ai transforma una dintre piesele tale într-un scurtmetraj, care ar fi aceea și cum ar arăta?
Cred că deja este un mic scurtmetraj videoclipul piesei „Dacă știam”, regizat de iRonic Distors și pictat de Roxana Ajder și de Oana Năstăsache. Nu dau mai multe detalii, dar intrați să vedeți videoclipul. Eu mereu am vizualizat culoarea cu care am și fost îmbrăcat aici. Îmi dă ceva din natură, ceva foarte happy. Cadrele sunt foarte descriptive: ce spun versurile, aia se întâmplă în orice suport vizual pentru piesa asta. Îmi place să fiu cât mai puțin cifrat în versuri; să fie ca și cum stăm la o bere și vorbim. Piesa asta se apropie cel mai mult de forma reală de sinceritate și de mesaj direct, fără să ne scobim cu mâna stângă la urechea dreaptă. Versurile dictează ce vezi.
Ce înseamnă pentru tine un proiect artistic reușit? Când oamenii îl înțeleg sau când îi face să-și pună întrebări?
Prima variantă, dacă oamenii îl înțeleg, ține strict de artist și se închide totul într-un univers în care ne dorim confirmarea că e bine. Pe când cealaltă variantă, dacă oamenii își pun întrebări, deschide calea de comunicare. Un proiect reușit ar trebui să-i facă pe oameni să-și pună întrebări despre viață, despre lume și să se simtă racordați la realitatea prezentă. Trăim niște vremuri în care oamenii trebuie să fie cât mai racordați la ce se întâmplă în jurul lor. Dacă îți pui întrebări imediat după ce ai ascultat o piesă, ai văzut un film sau un spectacol de teatru, that is the goal.
Care este misiunea ta ca artist?
Încerc, cu câtă energie mai am și voi mai avea până mă voi lăsa de muzică, să fac măcar un om care aude ce „debitez” pe versurile astea să-și schimbe un obicei nociv față de el sau față de cei din jur. Dacă un om care mi-a ascultat muzica s-a transformat, câtuși de puțin, într-un om mai bun, eu sunt mulțumit.
Cojo vede succesul unui proiect artist în capacitatea de a genera întrebări
© Igu
Dacă un om care mi-a ascultat muzica s-a transformat, câtuși de puțin, într-un om mai bun, eu sunt mulțumit
Dacă muzica ta ar fi un spațiu fizic în care oamenii ar putea intra, cum ar arăta locul acela?
E rău! Cred că puteți să vă imaginați ce vreți voi și fix așa arată. Nu știu, este mult prea crazy. (râde)
Să spunem că peste 20 de ani cineva ar analiza muzica ta. Ce crezi că ar spune că ai încercat să construiești?
La început, ar spune că sunt un copil foarte pretențios, care încearcă să-și dea aere și să facă pe deșteptul. Dar după ce ar asculta mai mult de jumătate dintre piese, cred că măcar un pic și-ar schimba părerea. Sau măcar ar rămâne cu gândul: „Bă, poate eu doar nu accept că băiatul ăsta a vrut să spună mai multe decât pare. Uite un băiat care a încercat să facă ceva”.
Ce ai învățat din primele două albume și ce vei face diferit la al treilea, din punct de vedere al energiei investite?
În primul rând, poți să faci lucruri mărețe fără să fii ghidat de drive-ul că trebuie să fii cel mai bun.
În al doilea rând, poți să fii cel mai bun fără să te epuizezi, fără să muncești în gol și să ai impresia că totul este despre a sta 28 de ore nemâncat în studio. Am ajuns să detest ideea de „trage acum cât poți, că la bătrânețe...”.
Și în al treilea rând, n-ar trebui niciodată să pici pradă propriilor convingeri. Dacă ajungi să crezi că ești un artist într-un anume fel, pune-ți de 20 de ori întrebarea asta; s-ar putea ca, peste un an, să nu-ți mai placă cum suni și să tinzi mereu să schimbi ceva. Să fii mereu curios să descoperi mai multe despre „carcasa” în care trăiești. Să nu rămân blocat în ideea: „Păi mie mi-a mers cu trap-ul, acum o să fac numai trap”. Asta strică percepția publicului. Când vine o masă de oameni și spune că ar trebui să cânți același lucru toată cariera, aia e moartea pasiunii.
Ce înseamnă pentru tine echilibrul astăzi?
Nevastă-mea, în primul rând. Și cred că pauzele scurte și dese atunci când mi le permit. Înainte credeam că e o filosofie complexă, când de fapt e vorba strict de ce ți se întâmplă fizic când nu ești odihnit. Dacă îți permiți, ia-ți pauze cât de des poți și o să ai mult mai mult chef să faci chestii uluitoare în continuare.
Care sunt temele noi care te preocupă pentru albumul la care lucrezi?
În primul rând, toată „tiribomba” asta care se întâmplă în lume în momentul de față. N-ai cum altfel. Trebuie să fii ciudat să te închizi în a cânta despre copăcei și floricele. La un moment dat o să simți că te minți singur. Încercând să nu mă mai copleșească toate conflictele și nebuniile, încerc pe cât posibil să mă raportez la lumea în care trăiesc. Așa tristă și găunoasă cum este, sper să-mi găsesc mereu puterea și oamenii din jur care să o facă din ce în ce mai frumoasă.