Cristi la Wings for Life World Run 2022
© Bogdan Buda
Ultra-alergare

Află de la Ergo, cofondatorul PORC, cum a devenit ultra-alergător

De la couch potato și fumător înrăit în 2014 la alergător pe distanțe lungi în 2022, Cristian Ciucă aka Ergo s-a pus în mișcare și nu s-a mai oprit.
Scris de Andreea Vasile
9 minute de cititPublicat pe
Cei mai mulți oameni îl cunosc pe Cristian Ciucă (Ergo) în calitate de cofondator și manager general al brandului de streetwear PORC, alături de Deliric. Dar puțini știu că, atunci când nu ”conduce” un business cu o echipă de peste 20 de oameni, Ergo aleargă mâncând pământul. Că o face marțea și joia, împreună cu pasionații din grupul 321 Sport, sau că parcurge distanța dintre Bâlea Lac și Constanța (aproximativ 488km) cu bicicleta, timp de 28 de ore, provocările la care se înhamă Ergo sunt dintre cele mai diverse.
Poate te întrebi cum ajunge un om, care până-n urmă cu opt ani abia dacă alerga un kilometru, să alerge acum sute. Ce-l face să treacă de la ”o să încerc să mă mișc mai mult, zi de zi” la ”cursa asta în munții Ciucaș pare interesantă”? Și cum devine alergarea un microb care, odată dobândit, rămâne-n sânge pentru totdeauna?
Ne-am întâlnit cu Ergo și-am aflat că începutul a fost dificil, însă perseverența, disciplina și capacitatea de-a trece peste obstacole dau întotdeauna rezultate. La fel ca-n business-ul pe care-l păstorește, Ergo știe că, pur și simplu, nu poți să renunți să faci ceva doar pentru că devine greu. Dimpotrivă! Atunci ai șansa să crești cu adevărat.
Ergo la Transylvania100k (2022), finalul urcării pe Hornuri, km 15
Ergo la Transylvania100k (2022), finalul urcării pe Hornuri, km 15
Unele dintre cele mai importante curse ale lui Ergo:
  • Ciucaș X3 2019: 110km - 17h59min
  • Olympus Mythical Trail 2019: 104km - 20h11min
  • Ciucaș X3 2020 (solo edition, a alergat singur, cu propria echipă tehnică): 115km - 20h
  • Transylvania 2022: 80km - 14h25min
După o încercare eșuată de-a te apuca de alergare în anul 2014, ai reușit, în sfârșit, să faci prima ta tură de 7km, în jurul lacului Herăstrău, în 2016. Cum îți amintești acea primă dată?
Descumpănitoare! (râde) Am făcut tura de 7km cu grupul de la 321 Sport pentru că doar distanța asta se alerga când am început eu cu ei. Azi se țin și ture mai scurte, de 3.5km, dar și mai lungi, de 10km și 14km. Totuși, după primii mei 7km, cel puțin jumătate de an m-am dus în fiecare săptămână, marțea, să alerg cu grupul. Așa a început!
Dar a fost mai ușor pentru că nu am alergat singur. Scopul grupului este să alerge toată lumea. Nu să spună, ”Haide să vedem cine aleargă cel mai repede!”
De ce n-ai reușit să te ții de treabă încă din 2014?
Când am ieșit în 2014, nu mi-am făcut încălzirea. Am ieșit din bloc și am început să alerg, cum își imaginează toată lumea că trebuie să facă. (râde) Așa că, după un kilometru și jumătate, m-am oprit pentru că nu mai puteam. Îmi planificasem să alerg trei.
Avantajul grupului este că faci încălzire înainte de alergare și stretching după aceea, așa că, înainte de orice, previi o potențială accidentare. Cu cât încălzirea este mai lungă, cu atât mai bine. De exemplu, se întâmplă să am antrenamente de doar 10 minute pentru care mă încălzesc jumătate de oră, apoi fac stretching timp de 15-20 de minute. Dacă aș pleca să alerg direct, fără încălzire, n-aș avea nicio șansă să-l duc la bun sfârșit.
Ergo la Azuga Trail Race, urcarea pe pârtia Sorica, km 25
Ergo la Azuga Trail Race, urcarea pe pârtia Sorica, km 25
Când ai făcut trecerea spre distanțe mai lungi?
Primul meu semimaraton a fost tot la o alergare într-o zi de marți. Am venit cu o oră mai devreme decât grupul, care se întâlnește la 19.30, am dat o tură de Herăstrău, apoi am mai dat una cu grupul și încă una pe urmă cu Cristina, soția mea. Deci, în total, 21 de kilometri. Pe urmă, am continuat să cresc distanța. Când am făcut primul meu maraton pe asfalt, în 2017, mi-am dat seama că nu-mi place pentru că uzura e prea mare. De aceea, a fost și ultimul meu maraton pe asfalt. (râde) Acum, pe asfalt, nu alerg mai mult de 21km.
Și interesul pentru alergarea montană când a apărut?
A apărut tot datorită grupului, cu inițiative de genul, ”Hai să mergem să dăm o tură la munte sâmbăta asta.” Așa am aflat că există concursuri de alergare montană și primul la care am mers a fost Ciucaș X3, în septembrie 2016, proba de semimaraton, 21.9km (n.red. Ergo se apucase de alergare cu grupul 321 Sport în iunie 2016). De atunci, încerc să alerg în cursa asta în fiecare an. Între timp am alergat și la probele de maraton (38.7km) și ultramaraton (104.3km) în acest concurs.
Chiar și-n 2020, când concursul oficial nu s-a ținut din cauza pandemiei, am alergat pe traseu singur, cu echipa de suport personală, de la șase dimineața, timp de 20 de ore, 115km. Robert Hajnal a alergat cu mine 50km, de la km 40 la km 90. Ultimii 10km i-a alergat cu mine Deliric. Prietenii mei au stat în check points în trei județe și m-au așteptat cu mâncare, hidratare și o vorbă bună. (râde) Mulțumesc Maria, George, Antonia și Alex!
De ce ai vrut să faci cursa chiar dacă oficial nu s-a mai ținut?
Cred foarte mult în obiective! În plus, la debutul pandemiei, când nu mai aveam nicio certitudine, nici în business, nici în antrenamente, lucrurile s-au complicat. Așa că am simțit că am nevoie de un obiectiv pentru care să trag, în afară de business. Concursul ăsta a fost obiectivul și pentru acest scop am muncit luni de zile, m-a ținut ancorat, a fost felul meu de a simți că am un fel de control.
Când ai alergat primul ultramaraton?
În 2018, tot la Ciucaș X3. Au fost 105km pe care i-am terminat în 25 de ore. Am fost rupt. După aceea, în 2019, l-am alergat din nou, de data asta au fost 110 km, căci în fiecare an se modifică un pic traseul.
Alergarea m-a învățat să am răbdare. Realist, în 20 de ore de alergare, distracția se duce după primele 3 - 5 ore. Apoi rămâne răbdarea. Ăsta e, de departe, cel mai mare câștig!
Ergo
Ce se schimbă când faci trecerea de la maraton la ultramaraton?
Nutriția, hidratarea și antrenamentele de viteză. Ultramaratonul e un concurs al mâncării și al hidratării; nu atât cât mănânci, ci cât poți metaboliza, astfel încât corpul s-o transforme în energie.
Cum ai dobândit cunoașterea pe care o ai despre ultra-alergare și tot ceea ce înseamnă acest univers?
M-am înconjurat de oameni mai buni ca mine. În alergare, am fost sub aripa lui Robert Hajnal ani de zile și am învățat de la el. Partea de nutriție și odihnă am învățat-o de la Cristina, soția mea. Și, evident, la început, am învățat despre alergare de la Radu Restivan, liderul comunității 321 Sport. Sigur, îmi iau informații și de pe internet, dar ceea ce trăiesc pe pielea mea e mai valoros decât ceea ce este pe net.
La ce alergători montani te uiți cu admirație?
Îmi place Jordi Gamito. Este un alergător spaniol de 40 de ani, care are foarte multe curse internaționale, mari, precum UTMB, încheiate pe locurile doi sau trei. Dar nu pe locul întâi. Îmi place foarte mult că se întoarce de fiecare dată la ele și încearcă din nou, și din nou, și din nou. Nu-s convins că mai ai ce să dovedești când ești locul doi mondial dar, cu toate astea, el revine și încearcă să facă mai bine. Îmi place că nu se dă bătut!
Și, totuși, prin ce te-a cucerit pe tine ultra-alergarea, respectiv cursele pe distanțe lungi?
Pentru mine a contat că alergarea e foarte sinceră. Ăla e traseul, ăla e timpul, there is no bullshit in between. Ce se întâmplă acolo e cât se poate de real și poți simți și vedea progresul pe propria piele. Vezi direct rezultatul muncii tale!
Ce te-a învățat alergarea?
Să am răbdare. Multă răbdare. Pentru că, realist, în 20 de ore de alergare, distracția se duce după primele 3 - 5 ore. Apoi rămâne răbdarea. Ăsta e, de departe, cel mai mare câștig!
În plus, văd lucrurile mai bine definite acum. Nu mai este atât de mult zgomot. Poate vine și odată cu vârsta treaba asta, că nu mă mai consumă atât de tare viața, lucrurile. Le mai iau și cum vin. Ajungi să faci pace cu tine la un moment dat, să se oprească un pic vuietul din cap. Iar eu simt că s-a mai potolit și am o mai mare claritate acum, după anii de alergare.
Ergo la Ciucaș X3 2019, urcarea spre vârful Ciucaș, km 28
Ergo la Ciucaș X3 2019, urcarea spre vârful Ciucaș, km 28
S-a întâmplat vreodată să nu termini vreo cursă?
Da, anul trecut, la o cursă în Bulgaria, am explodat la km 60. A fost un consum foarte mare anul trecut, cu multe proiecte, pe multe planuri, și am cedat. La km 60 am zis, ”Hai acasă că nu merge.” (râde) Două luni după aceea nu am mai alergat, aveam impresia că și dacă o să-mi propun să alerg 10km, nu o să reușesc să îi termin.
A fost vorba de un blocaj, de o frică?
Cumva, DNF-ul (Did Not Finish) din Bulgaria a umbrit toate finișurile de dinainte. Le-a umbrit și a pus și un nor asupra viitorului. Însă realitatea m-a învățat că mă înșel.
La ce cursă ți-ar plăcea să mergi?
La Tor des Geants. Anul trecut am luat înscrierea pentru anul ăsta, dar am decis să nu merg. Proba la care vreau să merg are 330km așa că pentru obiectivul ăsta trebuie să fii dedicat trei săptămâni, să ai timpul, să ai banii să te înhami la așa ceva. Sper ca la anul să merg, însă nu e genul de cursă la care să participi dacă n-ai inima și mintea acolo.
Tu ai alergat cel mai mult până acum 160km. TOR implică o distanță dublă. Cum te pregătești pentru așa ceva?
Antrenamentele pentru TOR sunt antrenamentele de astăzi. E ceva pentru care te pregătești ani de zile. Nu e o cursă pe care vreau s-o câștig, dar nici nu vreau să mă opresc la km 200.
Pentru oamenii care citesc acest interviu și vor să se miște mai mult, așa cum ai vrut tu în 2016, dar nu știu de unde s-o apuce, ce ai să le spui?
Să facă! Mi se pare că foarte mulți oameni au tendința de a se pierde în date, în planificări. Găsește-ți un grup suport, alătură-te lui și începe să faci, pur si simplu. Start small! Trei kilometri pe săptămână, jumătate de an, constant sunt mai buni decât șase alergări consecutive pe săptămână, pentru ca apoi să te accidentezi și să nu mai poți face nimic.