Duda și Ana Patrícia se îmbrățișează după confirmarea titlului
© FIVB
Volei de Plaja

Cum a călcat Duda pe urmele mamei și a devenit campioană mondială

Starul brazilian la volei pe plajă, Eduarda Santos Lisboa, aka Duda, a triumfat la Roma cu partenera sa, Ana Patrícia, câștigând Campionatul Mondial FIVB.
Scris de Ricardo Gomes
3 minute de cititPublicat pe
Eduarda Santos Lisboa, aka Duda, și partenera sa, Ana Patrícia Ramos, au câștigat al șaselea titlu mondial pentru Brazilia la volei pe plajă după ce au triumfat la Campionatul Mondial FIVB din Roma, Italia. Ele le-au învins pe canadiencele Sophie Bukovec și Brandie Wilkerson în două seturi; 21-17, 21-19.
După ce a câștigat, Duda a vorbit cu Volleyball World: ”Sunt așa fericită încât nu am cuvinte să descriu ce simt. E un vis devenit realitate. Sunt încântată de rezultatul muncii noastre. Am reușit să punem la treabă tot ce-am antrenat și fiecare meci a fost mai bun decât precedentul. Trebuie să mulțumesc partenerei mele, echipei noastre, sponsorilor și familiei fiindcă nu am fi reușit fără ei.”
Dar cum a ajuns campioană mondială? Citește mai departe și află.
Duda la Campionatul Mondial
Duda la Campionatul Mondial
Sunt așa fericită încât nu am cuvinte să descriu ce simt. E un vis devenit realitate.
Duda a decis la nouă ani să calce pe urmele mamei ei și să facă volei pe plajă. Încă de când era copil în Sergipe, a crescut cu picioarele-n nisip: mama ei, Maria Aparecida 'Cida' Lisboa, o fostă jucătoare, a luat-o la diferite competiții din circuitul brazilian.
”Mama obișnuia să mă ia la campionate în nord-est, aproape de casă,” își amintește ea. ”La nouă ani, am început să mă antrenez la mica școală pe care o avea. Mi-am dat seama că îmi place acest sport și am început să concurez. La 12 ani, jucam deja cu sportivii de la categoria sub 19 ani.”
În 2013, la 14 ani, Duda a devenit prima sportivă de volei pe plajă care a concurat în același an la trei categorii de vârstă diferite. Alături de Tainá, ea a luat titlul la categoria sub 19 ani și a fost vicecampionă la categoria sub 23.
Duda Lisboa în acțiune la Sochi în 2021
Duda Lisboa în acțiune la Sochi în 2021
Pe măsură ce jocul Dudei s-a îmbunătățit, ea a început să primească invitații de a face echipă cu sportivi mai experimentați. După ce a obținut primele locuri pe podium în competițiile pentru adulți cu Elize Maia, în 2017, Duda a acceptat invitația Ágathei Bednarczuk și cele două au ajuns să joace împreună timp de patru ani.
Sezonul de vis – sau cel puțin primul sezon de vis – a venit în 2018 cu titlul World Tour și desemnarea ei drept cea mai bună jucătoare din lume: a fost cea mai tânără sportivă care a primit vreodată acest premiu. În anul următor, ea a repetat succesul și a luat din nou acasă trofeul pentru cea mai bună jucătoare de pe planetă.
Duda și Ágatha iau o pauză la Swatch Beach Volleyball Major Series
Duda și Ágatha iau o pauză la Swatch Beach Volleyball Major Series
Aceste realizări nu m-au făcut decât să vreau să mă dedic și mai mult fiecărui antrenament și fiecărui joc.
Acum, la apogeul carierei, Duda urmărește încă două obiective: să câștige circuitul brazilian - are până acum două medalii de argint - și să ia acasă o medalie de la cea mai mare etapă sportivă dintre toate: la Tokyo a reușit optimile de finală. ”Brazilia are o mare tradiție, dar încerc să nu pun presiunea asta pe mine, încerc să nu mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla, altfel devin neliniştită”, spune ea.
Pe lângă meciuri și antrenamente, o altă mantră care o ține pe Duda cu picioarele pe pământ este să asculte în continuare sfaturile prețioase ale celui mai mare suporter al ei. ”Mama nu mai este antrenorul meu, dar îi voi asculta sfaturile pentru tot restul vieții”, spune Duda. "Ea este cea mai bună prietenă a mea. În discuțiile noastre, ea îmi cere mereu să fiu fericită, să am smerenie și să mă bucur de fiecare clipă."