Schi
Eduard Nițu a scris istorie pentru patinajul viteză din România
El este primul sportiv român care a câștigat o medalie de aur la o Cupă Mondială U23 la patinaj viteză.
Performanța lui Eduard Nițu (20 de ani) marchează un moment istoric pentru sportul românesc. Tânărul patinator de viteză a reușit, pe 2 februarie, să obţină prima medalie de aur din istoria României la o Cupă Mondială, la masculin, în a treia etapă a ISU Junior World Cup de la Collalbo (Italia).
Această victorie nu doar că îi confirmă talentul și munca asiduă, ci deschide noi orizonturi pentru patinajul viteză în România, un sport care, în ciuda lipsei infrastructurii, are acum un nou simbol de inspirație.
Am vorbit cu Eduard și am aflat mai multe despre începuturile sale, provocările pe care le-a depășit și sacrificiile făcute pentru a ajunge în elita mondială. De la primele momente pe gheață și lupta cu prejudecățile, până la antrenamentele dure din Germania și confruntarea cu o posibilă hernie de disc, el demonstrează că pasiunea și determinarea pot învinge orice obstacol.
Ai reușit să obții prima medalie de aur din istoria României la o Cupă Mondială la patinaj viteză. Cum te simți când privești în urmă la acest moment istoric? Care a fost primul tău gând după ce ai trecut linia de sosire?
Obținerea acestei prime medalii de aur în cadrul unei Cupe Mondiale U23 de patinaj viteză la masculin îmi oferă atât mie, cât și antrenorului meu, Marius Băcilă (antrenorul echipei de patinaj viteză al CSM Ploiești), un sentiment de mândrie pe care nu l-am mai avut până acum. Imediat ce am trecut linia de finiș, m-am uitat pe tabelă și nu îmi venea să cred ce tocmai se întâmplase. Mă simțeam, pe de-o parte, extrem de bucuros, dar în același timp, ușurat. Realizasem în acel moment că locul meu este printre cei mai buni, că devenisem unul dintre reperele la nivel mondial pe care le admiram când eram mic. Încă din timpul cursei știam că rezultatul va fi unul bun, însă nu m-am gândit o secundă că voi câștiga, dar presupun că acest lucru a adus ceva mai multă savoare victoriei.
Povestește-ne despre începuturile tale în patinajul viteză. Ce te-a inspirat să alegi acest sport și cum ai reușit să depășești primele obstacole?
Pot spune că nu eu am ales patinajul, ci patinajul m-a ales pe mine. Copil fiind, mă jucam cu tot ce găseam, dar cel mai mult adoram să merg împreună cu mama într-un skate park, unde puteam sări pe rampe cu rolele. Într-o zi, întâmplarea a făcut să merg într-un alt parc, unde chiar în acel timp se antrenau patinatorii de viteză, iar un antrenor m-a întrebat dacă nu aș vrea să încerc patinajul viteză, observând că încercam să le imit mișcările celor mai mari. Așadar, pentru mine, patinajul nu a fost ales drept un sport, ci mai degrabă un loc de joacă organizat.
La început însă cele mai mari obstacole nu au venit din partea sportivă propriu-zisă, întrucât adoram ceea ce făceam. Acestea veneau din cauza bullying-ului celorlalți, primit în special din cauza aspectului material. Însă norocul meu s-a dovedit a fi reprezentat de părinții mei, care au fost mereu acolo pentru mine și m-au învățat cum să gestionez aceste situații. De asemenea, deși atunci nu realizam, ceea ce sunt acum se datorează în mare parte sacrificiilor făcute de părinții mei. Chiar dacă, după ce am început să performez, am obținut susținere din exterior, până în acel punct tot meritul li se datorează.
Antrenamentele tale sunt intense și se desfășoară în Germania. Ce te motivează să continui, chiar și atunci când condițiile nu sunt ușoare?
Principalul motiv pentru care continui acest sport este sentimentul pe care îl am atunci când patinez. Un sentiment de libertate combinat cu adrenalina care îmi curge prin vene când ating viteza maximă. Însă pe lângă acestea, nu pot trece peste gândul că nu pot dezamăgi oamenii care au sacrificat atâtea pentru mine.
Legat de echipament, este adevărat că nu este cel mai accesibil la un nivel înalt, dar trebuie menționat faptul că pentru un începător nu este necesar cel mai de top echipament. De exemplu, atât eu, cât și majoritatea colegilor mei am învățat baza patinajului viteză pe patine transmise din generație în generație. Chiar și acum văd la copii mai mici ghete pe care mi-am scris numele când am fost exact ca ei, lucru care îmi aduce mereu un sentiment de nostalgie.
Ai menționat că te confrunți cu o posibilă hernie de disc, dar continui să te antrenezi. Cum reușești să găsești puterea de a depăși durerea și provocările fizice?
Dorința de a mă duela cu cei mai buni m-a făcut să trec peste această durere. După ce am obținut medalia, am hotărât că acela a fost sfârșitul sezonului, întrucât, deși urmează să concurez în cadrul altor competiții, vreau să fiu împăcat cu faptul că sezonul acesta a fost unul fantastic și nu aș vrea să fiu dezamăgit în cazul în care durerile mă vor face să abandonez. Mi-am spus că tot ce voi realiza din acel punct va fi doar un alt moment de bucurie pe gheață, fără presiune, fără așteptări, doar bucuria de a patina atât cât îmi permite starea de sănătate.
Cum reușești să îți menții concentrarea și disciplina într-un sport atât de solicitant, care necesită atât de multă răbdare și sacrificiu?
Personal, nu îmi este greu să fac acest lucru, deoarece îmi place ceea ce fac și nu văd de ce nu aș munci pentru un lucru care îmi aduce atâta bucurie. Este adevărat că există momente în care poate nu mă trezesc cu același entuziasm, dar aproape de fiecare dată îmi trece când încep antrenamentul. Acest lucru se datorează în principal relației foarte bune pe care o am cu antrenorul meu. Chiar dacă sunt ocazii când, poate, pune ceva mai multă presiune pe mine, relația dintre noi este una de colaborare, de comunicare, de prietenie. Cred că asta a fost și cheia succesului nostru.
Eduard Nițu și primul aur din istorie pentru România la patinaj viteză
© Simone de Carli
Cine sunt modelele tale în patinajul viteză sau în viața de zi cu zi? Cum te-au influențat acestea în drumul tău spre performanță?
Eu am crescut privindu-i pe Sven Kramer și Shani Davis dominând lumea patinajului, deci aș putea spune că ei sunt modelele după care m-am ghidat la începutul carierei mele. Dar pe lângă acești doi mari campioni, cred că fiecare persoană care m-a ajutat pe acest drum reprezintă un model, întrucât fiecare și-a pus amprenta asupra mea. Am avut onoarea să fiu sfătuit de campioni olimpici, deținători de recorduri mondiale și antrenori ai acestora.
Însă cred că cea mai mare influență a avut-o momentul în care am început să mă antrenez cu echipa Finlandei, în urma refuzului primit din partea echipei României. De atunci și până acum, antrenorul meu împreună cu cel finlandez au colaborat, iar echipa pe care au format-o a fost construită pe prietenie și ajutor reciproc.
Nimic nu te poate face mai fericit decât împlinirea unui vis!
Pentru mulți, succesul în sport înseamnă mult sacrificiu. Cum arată o zi din viața unui sportiv de performanță, dincolo de competiții și rezultate?
Este adevărat, succesul înseamnă mult sacrificiu, asemenea oricărui lucru obținut în viață, nimic nu vine degeaba. Pentru mine, zilele sunt destul de aglomerate, în special în perioada anului universitar, întrucât trebuie să ajung la cursuri la București, eu fiind student la UNEFS, iar în funcție de acestea, să integrez și un antrenament. Norocul meu în acest caz este că am întreaga susținere din partea facultății, ei înțelegând perfect ceea ce fac. În restul timpului, ziua cuprinde două antrenamente, unul dimineața și unul după-amiaza.
Pe lângă această viață sportivă, unde totul trebuie calculat și analizat pentru ca lucrurile să meargă bine, încerc pe cât de mult posibil să îmi petrec timpul liber cât mai mult cu familia și prietenii, deoarece când sunt plecat în cantonamente există perioade foarte lungi în care nu ne vedem și încerc să recuperez cât de mult pot.
Care a fost cel mai greu moment al carierei tale și cum ai reușit să-l depășești? Cum îți gestionezi momentele de incertitudine și stres?
Cel mai greu moment al carierei mele, fără doar și poate, a fost sezonul 2022-2023. Cu un sezon în urmă, 2021-2022, reușisem să mă afirm pentru prima dată pe plan mondial, deși aveam doar 17 ani. Reușisem să dobor mai multe recorduri naționale de juniori și să obțin primele mele clasări bune în cadrul unor Cupe Mondiale de Juniori. Problema principală care a apărut în acest sezon următor au fost condițiile de antrenament inferioare, astfel neputând să mă apropii prea mult de rezultatele anterioare.
Prima gură de aer proaspăt a venit în cadrul primei Cupe, unde reușisem să termin pe locul 10, cea mai bună clasare a mea de până atunci. Însă nu a fost de ajuns, întrucât timpul petrecut antrenându-mă în acele condiții m-a afectat mai mult decât mă așteptam, iar sezonul, deși per total a fost ușor mai bun la individual, nu mă mulțumea pe deplin.
Acel sezon a fost unul greu atât din punct de vedere psihic, cât și fizic, cu suișuri și coborâșuri. Atunci am învățat cât de mult contează psihicul în acest joc al performanței și cât de mult te poate ridica, dar și coborî. Aceasta a fost lecția pe care am învățat-o și pe care o urmez și acum.
Eduard Nițu și antrenorul său, Marius Băcilă
© Arhivă personală
Ce sfat ai da tinerilor care își doresc să urmeze o carieră în sport, dar poate se simt descurajați de dificultăți? Care este secretul succesului în fața provocărilor și cum să îți urmezi visul?
Să încerce! Nimic mai mult. De multe ori, noi, ca oameni, ne concentrăm mult prea mult pe dificultăți sau pe ce ar putea merge rău, în loc să vizualizăm viitorul succes. Eu sunt dovada vie că se poate, am obținut medalia de aur având o posibilă hernie de disc într-un sport unde trebuie să stai aplecat, fără patinoar în țară.
Nu consider că este un secret pentru succes, în general, întrucât provocările vor apărea tot timpul. Consider însă că primul pas este cel mai greu, iar dacă acesta este făcut, deja putem vorbi de succes, deoarece orice pas înainte trebuie privit asemenea victoriei. Fiecare dintre noi are un vis, eu spun că nu e nimic rău în a fi fericit și nimic nu te poate face mai fericit decât împlinirea unui vis!