Artă & Creativitate
Florica Zaharia a creat primul muzeu al textilelor din România
După ce a lucrat 30 de ani la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, Florica Zaharia, specialistă în textile, s-a întors în satul natal, Hărțăgani, județul Hunedoara și a deschis acolo un muzeu.
Tu ce îți dorești să lași în urma ta? Dacă încă nu ai o idee, poate te inspiră povestea Floricăi Zaharia care, după aproape trei decenii trăite în SUA, la New York, a revenit în satul natal din România, Hărțăgani, unde a deschis Muzeul Textilelor, primul de acest fel din țară.
Muzeul este unul privat și este munca de o viață a Floricăi și a familiei sale. Reîntoarsă în România, a adus cu ea, pe lângă pasiunea dintotdeauna pentru textile, și cunoașterea despre cum trebuie să arate și să funcționeze un muzeu de talie internațională, după ce a lucrat aproape 30 de ani la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, în cadrul departamentului de conservare a textilelor, pe care l-a și condus.
Am întâlnit-o pe Florica Zaharia la TEDxBucharest și am aflat povestea înființării acestui muzeu.
Ce-mi puteți spune despre haina pe care o purtați acum?
Este a designerului Richard Tsao, am cumpărat-o în ultima mea vizită la New York (râde).
Ce v-a atras s-o cumpărați?
Alegem și ne înconjurăm de obiectele care ne sunt aproape de suflet, iar textilele sunt aproape de sufletul meu. Iubesc textilele românești, dar iubesc și multe alte textile din lumea întreagă. Inspirația mea de mă îmbrăca nu este limitată la o anumită cultură.
Florica poartă o haină a designerului Richard Tsao
© TEDxBucharest
Mama țesea și producea fibre de cânepă și de lână mai mult pentru plăcere, pentru obiectele de décor interior. Când pui un efort creativ în textilele pe care le produci, te legi de ele și vrei ca cineva la care ții să le moștenească.
În vremea bunicilor noștri, hainele circulau din generație în generație. Dacă îți luai un palton bun, îl aveai toată viața. Cum s-a schimbat felul în care consumăm hainele azi?
În primul rând, hainele erau mult mai prețioase pentru că bunicii le făceau pentru ei și pentru membrii familiei lor. Când îți produci o haină, de la fibră, la țesătură sau la o altă tehnică de producere a textilei, la integrarea simbolurilor, care sunt convinsă că au existat și care s-au transformat în timp în elemente decorative, nu o abandonezi atât de ușor. Procesul tehnologic tradițional de producere a unei textile era integrat activităților din tot timpul anului. Asta înseamnă că efortul de a produce un obiect textil era enorm. Mai multe generații participau în acest proces, chiar și tinerele fete erau învățate să-și producă îmbrăcămintea și piesele necesare zestrei lor.
Când eram copil, am avut norocul să fiu implicată în producerea textilelor, cu toate că pe vremea când eu am crescut, deja existau textilele industriale și mama țesea și producea fibre de cânepă și de lână mai mult pentru plăcere, pentru obiectele de décor interior. Dar când pui un efort creativ în textilele pe care le produci, te legi de ele și vrei ca cineva la care ții să le moștenească. Nu exista abundența care există acum, nu era competiție pe piață, existau limite financiare, în fine, sunt foarte multe elemente care definesc existența și calitatea textilelor tradiționale.
Florica pârluiește cânepa
© Arhivă personală
Este foarte interesant că cele mai frumoase textile nu vin neapărat din casele cele mai bogate. Nu este exclus, sigur, căci obiectele care au fost produse pentru aristocrație întotdeauna au adus noul, au căutat bogăția materialelor, pe când obiectele produse în mediul rural sunt mai longevive, căci prin ele s-au transmis informațiile din secolele din urmă, pe care cei din lumea aristocrată le-au pierdut pentru că mereu căutau noul. De aceea, cultura montană din diferite părți ale lumii, nu numai de la noi, este mult mai stabilă. Vedem în textilele acelea informații care au o vechime de sute, chiar mii de ani, informație păstrată până la începutul secolului 20, când produsele industrializării penetrează piața și devin accesibile ca preț.
Care a fost momentul în care ați început să vedeți în textile o poveste?
A fost o evoluție, la fiecare vârstă percepi lucrurile altfel. Unul dintre primele momente a fost joaca cu una dintre cămășile formidabile ale mamei, care deja ajunsese la condiția de zdreanță. Deși este fragmentată, o am și acum în colecția Muzeului Textilelor. În Apuseni, materialele din care se făceau costumele, chiar și cele de sărbătoare, erau mai robuste. Erau produse în casă, cele mai vechi din cânepă, care este o fibră destul de aspră, chiar după procesarea tehnologică și, mai târziu, din bumbacul țesut manual, care are și el o anumită robustețe. Mai ales în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, dar s-a întâmplat și înainte, materialele venite din sud sau din afara țării, fie bumbacul, fie mătasea, erau extrem de tentante pentru că erau ușoare și mult mai fine decât cânepa. În special coaserea modelelor era mult mai detaliată pe pânza făcută din fibrele de bumbac sau mătase. Pentru omul de la țară, aceste materiale erau foarte prețioase, permițându-și-le doar cu un efort financiar deosebit. Indiferent cât era de bogat, bogăția constând în păduri, în pământ și în animale, bani lichizi nu prea avea, și atunci orice obiect venit din afară era extrem de costisitor. Foarte multe cămăși, inclusiv aceasta despre care vorbesc, aveau materialul prețios folosit doar la mâneci și la partea frontală a cămășii, iar zona terminației cămășii, ce intra în poală, era făcută dintr-un material ordinar. Spatele, la fel, uneori, era făcut dintr-un material de calitate inferioară, pentru că se acoperea cu vesta.
Victoria Tripon, mama Floricăi, la inaugurarea Muzeului Textilelor, 2018
© Arhivă personală
Mama ne-a povestestit că și-a cumpărat materialul pentru cămașa aceasta în jurul anilor 1942, fiind atunci fată tânără, necăsătorită. Și-a brodat mânecile cu toate culorile pe care le-a găsit și și-a putut permite să le cumpere. Firele de mătase erau vopsite cu coloranți sintetici, bineînțeles, iar coloratura aceea, de roșu, violet, galben, conturul negru al motivelor, toate erau o fascinație pentru noi, copiii. Eram adesea lângă mama, mai ales atunci când folosea mașina de cusut cu care ne făcea majoritatea îmbrăcăminții. Destul de devreme, copil fiind, cea mai mică dintre cele trei surori, am început să-mi cos singură hainele, pentru că prioritate la creațiile vestimentare ale mamei o aveau surorile mele, care erau cu mulți ani mai mari decât mine. Atunci mi-am zis, ”O să mă descurc!” Și acum îmi amintesc una dintre bluzele din mătase, pe care mi-am făcut-o cu volănașe, bineînțeles, desfăcând una dintre piesele de costum vechi ale mamei. (râde)
Cămașa făcută de Victoria Tripon în jurul anului 1942
© Arhivă personală
Care sunt textilele specific românești și ce spun ele despre identitatea noastră și despre locul României în lumea materialelor?
Cânepa, inul și lâna au fost fibrele folosite tradițional în spațiul românesc. Din acestea se confecționau costumele întregii familii, textilele de interior și textilele necesare muncilor din gospodărie. O anumită calitate a pânzei, motivele stilizate și distribuția lor pe suprafața costumului sau a textilelor de interior și tehnica de brodare sau țesere a acestora sunt câteva dintre caracteristicile materialului textil românesc.
Ce anume ați preluat din ceea ce ați muncit și ați învățat la MET în New York și ați adus în muzeul pe care l-ați creat aici?
Atât la The MET precum și acasă, în primul rând, am învățat respectul pentru materialul textil și cel de colecție. În gospodăria tradițională, textilele tezaurizate sau cele de sărbătoare se foloseau doar în ocazii speciale, ele păstrându-se tot timpul anului într-un loc ferit de lumina directă care le-ar fi putut deteriora. Se aeriseau periodic sau după folosire. În mediul muzeistic, textilele se păstrează în depozite, unde lumina, temperatura, umiditatea și factorii poluanți sunt controlați. Locul preponderant al materialului textil este de fapt în depozit, unde i se asigură condițiile necesare de prezervare. Manipularea și folosirea textilelor în expoziții, vizionare sau proiecte de cercetare se face după reguli de prezervare precis stabilite, în corelare cu caracteristicile materialului. Textilele nu se păstreză oricum, nu se expun oricum și nu este recomandată expunerea pieselor de muzeu în spații neadecvate, cum ar fi sălile de conferințe, târgurile și alte evenimente organizate în afara spațiilor special amenajate pentru expunere.
Expoziția ”Lână și apă” la Muzeul Textilelor din Hărțăgani, 2019
© Arhivă personală
Materialele textile sunt în majoritate materiale organice, care se deteriorează rapid și sunt sensibile la lumină, umiditate, temperatură și mânuire. Un conservator/restaurator trebuie să ia în considerare aceste aspecte. Sunt muzee în România care respectă regulile mai sus menționate, dar sunt și locuri unde ele trebuie îmbunătățite. Ce aducem noi aici, într-un fel nou, este tipul de expoziții și modul de a expune materialul textil într-o expoziție. În primul rând, nu avem la Muzeul Textilelor, și probabil nu o să avem nici în viitor, expoziții permanente. Dorim expoziții temporare legate de o temă de cercetare, care să aducă întotdeauna ceva nou. Este importantă informația, cunoașterea colecției, din punct de vedere a raporturilor culturale globale. Din punct de vedere al prezervării, este important repausul pe care îl dăm obiectului între expuneri sau alte proiecte pentru care acesta este scos din depozit.
După aceea vorbim de modul de expunere a textilelor în expoziție. Stilul Muzeului Metropolitan care m-a marcat, este oarecum clasic. Nu doresc să văd într-o expoziție altceva decât obiectul, care să trăiască ca și obiect de artă, însoțit de textul discret, acesta incluzând panoul introductiv, panourile descriptive ale fiecărei secții și informația care însoțește fiecare piesă. Tocmai de aceea, avem cele trei clădiri, Corpurile A și B din Băița și Corpul C din Hărțăgani. În Corpurile A și B întotdeauna o să vedem textilele prezentate ca obiecte de artă. Dacă cineva vrea să vadă procesul tehnologic de producere a textilelor, dacă vrea să vadă un război de țesut, să vadă procesarea materialelor textile și instrumentarul relevant, acestea se pot vizita în corpul C al Muzeului. Amenajat într-o gospodărie tradițională de la 1902, Corpul C este un loc mai interactiv, unde se organizează workshop-uri și unde există grădina generoasă în care cultivăm plante pentru producerea fibrelor textile. Grădina Corpului A al Muzeului, care este în restaurare în momentul de față, va fi transformată, de asemenea, într-una de plante tinctoriale și plante pentru fibre.
Florica Zaharia țese cânepă
© Timea Borsan
Colecția Muzeului Textilelor înglobează aproximativ 12.000 de textile și instrumentar textil, aparținând în proporție de patruzeci la sută culturii românești, iar restul culturilor universale.
Cum ați pregătit de la New York terenul pentru un muzeu aici, în România?
Proiectul s-a conturat pe o durată de timp relativ lungă—am început colecționarea de materiale textile în perioada anilor șaptezeci; achiziționarea clădirilor care găzduiesc Muzeul a început în decada anilor nouăzeci; iar restaurarea clădirilor aparținând celor trei locații ale Muzeului Textilelor s-a făcut și ea în timp, sau, în cazul Corpului A al Muzeului, urmează să fie restaurat. A fost, și continuă să fie o muncă făcută împreună cu familia, din pasiune pentru patrimoniul textil universal și cel architectural local. Resursele noastre materiale au fost întotdeauna canalizate în această direcție.
Colecția Muzeului Textilelor înglobează aproximativ 12.000 de textile și instrumentar textil, aparținând în proporție de patruzeci la sută culturii românești, iar restul culturilor universale. Donatori din țară și din străinătate s-au alăturat efortului nostru de formare a colecției. Printre aceștia, de o deosebită valoare este donația muzeului The Metropolitan Museum of Art din New York, care constă din 1871 de piese care provin din aproape 100 de culturi, printre care și cea românească. O selecție din această donație va putea fi văzută în expoziția care se va deschide la Muzeul Textilelor, Corp B pe 23 mai, 2020, numită “Celebrăm The Metropolitan Museum of Art. Piese de Vârf din Donația Muzeului Metropolitan către Muzeul Textilelor.“
Muzeul Textilelor este unic în estul Europei datorită anumitor obiecte pe care colecția le conține. Despre ce este vorba și cum ați obținut aceste obiecte?
Forța și unicitatea colecției Muzeului Textilelor este formarea ei sistematică si profesională cu atenție la aspectele tehnice ale textilelor produse în lumea întreagă. Credem că din această perspectivă este singura colecție din estul Europei. Colecția include textile românesti, piese din estul și centrul Europei, vestul Europei, Orientul Apropiat, India, Asia Centrală, Japonia, China, sud-estul Asiei, Africa și America.
Ați spus cu altă ocazie că faceți munca aceasta pentru că ”simți obligația să lași ceva după tine”. Ce sperați să lăsați în urmă?
O instituție viabilă, cu un patrimoniu de excepție pentru spațiul est-european și cu standarde profesionale exemplare. O instituție culturală care să marcheze pozitiv aria zărăndeană în care este situată și care să fie o inspirație pentru specialiștii din domeniu și pentru alte inițiative culturale.
Când pot turiștii să vină la Muzeul Textilelor, ce pot ei să vadă acum acolo și la ce anume mai aveți de muncit până când totul va fi gata, așa cum visați?
Florica Zaharia la The Museum of Metropolitan Art în New York
© Arhivă personală
Muzeul Textilelor s-a deschis publicului în luna mai, 2018. Vizitatori din țară și din afara țării ne vizitează deja frecvent, cu precădere pe perioada aprilie-noiembrie, când se desfășoară majoritatea activităților noastre. Pentru moment, vizitatorii și cercetătorii pot vedea expozițiile temporare din cele două galerii ale Corpului B al Muzeului, localizat în Băița, și pot vizita Corpul C al Muzeului din satul Hărțăgani, la 4km distanță de Băița.
Sunt încă multe de făcut pentru a aduce Muzeul Textilelor la nivelul dorit. Printre priorități se numără restaurarea clădirii de secol XIX, care este Corpul A al Muzeului. Realizarea acestui proiect ar duce la lărgirea substanțială a spațiului expozițional. O altă prioritate este dotarea laboratorului de conservare și analize științifice a materialului textil, ceea ce ne va înlesni mult munca de cercetare a colecției.
