Florin Stoican
© Helmut Ignat
Social Innovation

Un om care pune mâna și face

România e una din țările cu cea mai mare biodiversitate din Europa. Iar Florin Stoican e unul din oamenii care o protejează.
Scris de Andreea Vasile
14 minute de cititPublicat pe
Florin Stoican, președintele Asociației Parcului Natural Văcărești și al Asociației Kogayon, și unul dintre cei trei Ashoka Fellows din România, a urmărit mereu interesele mediului înconjurător și, cu pasiune și determinare, a încercat să creeze sisteme funcționale pentru protecția naturii.
Am vorbit cu Florin despre cum a creat, alături de o echipă puternică, două parcuri, Buila-Vânturarița și Văcărești, și despre cum a reușit să miște lucrurile în ciuda faptului că, până recent, când a devenit Ashoka Fellow, era un om care muncea la program fix, așa că toate reușitele sale în ceea ce privește protecția mediului au fost construite în timpul liber.
Când ai avut ”revelația” că ar trebui să avem mai multă grijă de natură și că asta nu este responsabilitatea exclusivă a statului, ci și cetățenii trebuie să fie activi în această poveste ?
Greu de zis! Am trăit de când mă știu în natură și prin natură și, la un moment dat, am început să observ că lucrurile au început să se degradeze. Însă, dacă am putea discuta despre un moment anume, multă lume m-a întrebat când mi-a venit ideea să înființez Parcul Național Buila-Vânturarița, iar în privința lui hotărârea am luat-o când am văzut dimensiunea dezastrului, într-un loc pe care îl știam. Ne-am simțit brusc asaltați când a fost eclipsa din 1999, căci vizibilitatea cea mai mare a fost la Vâlcea. Noi am mers pe munte, ca în mulți alți ani, de data asta să vedem eclipsa și ne-am trezit înconjurați de foarte mulți vizitatori români, dar mai ales străini. Stăteam și ne gândeam atunci că, dacă vom continua în ritmul ăsta cu turiștii, cineva trebuie să se și ocupe de ei, nu că ar face turiștii rău neapărat, însă mulțimile de oameni pot dăuna muntelui, dacă nu este nimeni care să aibă grijă de ei.
Ce vă îngrijora cel mai tare când ați văzut atâția oameni ?
Că Buila-Vânturarița, un munte mic, pe care îl cunoșteau doar câteva sute de oameni a fost brusc pus sub lumină, prin prisma faptului că se afla acolo unde se vedea cel mai bine eclipsa. Am coroborat evenimentul ăsta cu ce se întâmpla deja - exploatările forestiere, retrocedările de pădure, braconajul care luase amploare, construcțiile ilegale – și ne-am zis că, dacă nu facem ceva, o să se aleagă praful.
Parcul Național Buila-Vânturarița

Parcul Național Buila-Vânturarița

© Arhivă personală

Și ce ați făcut?
Inițial, am început la fel ca toți cei care vor să facă ceva pentru natură. Să adunăm gunoaiele, să refacem marcajele turistice, să vorbim cu oamenii, să adunăm informații. După un timp și experiență acumulată, ne-am dat însă seama ca nu e bine să-i înveți pe oameni că va veni cineva și va « strânge în urma lor ». Încercam să-i învățăm să-și strângă ei și să aibă grijă de ei înșiși. Atunci am început să ne gândim să protejăm zona.
Printr-o oportunitate, și fiind geolog la bază, am primit o bursă de studiu în Franța și am avut ocazia să vizitez și chiar să lucrez în câteva parcuri naționale din sud-vestul țării. Atunci am văzut că se poate proteja și, mai ales, se poate aduce prosperitate prin protecție. Apoi m-am întors în țară, mi-am adunat apropiații și prietenii și le-am zis: ”Hai să facem și noi o arie protejată la noi acasă.”
Am început cu ce era mai la îndemână, eu și alți prieteni din domeniul științelor naturii, să facem studii ca să fundamentăm științific înființarea ariei protejate. Am făcut mai întâi studiul de fundamentare, o documentație complexă despre patrimoniul natural și cultural al zonei, dar și despre starea de conservare și amenințări, ca să convingem Academia Română că zona trebuie protejată, iar un an mai târziu am obținut statutul de arie protejată prin Hotărâre de Guvern, în 2004. Astfel s-a născut primul şi singurul parc naţional înfiinţat de către o organizație non-guvernamentală. Apoi, încet-încet, prin ”learning by doing”, dar și ”furând meserie” de la alți oameni care făceau asta deja, în țară sau străinătate, am învățat cum se fac lucrurile.
De unde ai avut energia să mergi așa departe?
Mi-e greu să-mi dau seama. Am avut-o dintotdeauna. Sunt genul de om care pune mâna și face. Am luat-o bucățică cu bucățică, am învățat cum să fac o organizație non-guvernamentală. Folosind metodele din cercetare, am luat-o metodic și științific și am învățat tot ce trebuia să știu.
Parcul Național Buila Vânturarița

Parcul Național Buila Vânturarița

© Arhivă personală

Care au fost răspunsurile oamenilor din comunitate când le-ați spus ce aveți de gând?
Diverse! Au fost oameni care au îmbrățișat ideea și oameni care s-au opus. Pentru că oameni ca braconierii sau cu alte interese de exploatare se vor opune mereu. Dar succesul nostru a venit mai ales datorită faptului că suntem din comunitate. Am fost priviți ca niște copii născuți în sat, care au plecat mai departe să învețe meserie și care s-au întors să aducă ceva înapoi comunității.
Oamenii au văzut beneficiile?
Sunt unii oameni care au văzut beneficiile legate de valoarea științifică, de potențialul recreativ, dar și de avantajele de protejare, practic, au văzut că se pot bucura de ceva la fel cum se bucurau și în copilărie. Dar vorbim și de oameni care au trăit o viață întreagă din exploatarea resurselor naturale, lucrători la carieră, vânători, silvicultori, care vor să se bucure și de zonă, dar vor să aibă și job-uri, să le pună copiilor ceva pe masă. Asta ne-a ajutat să reconfigurăm proiectul, pentru că noi începusem exclusiv ca un proiect de conservare, m-a interesat mai mult, la început, să protejăm fauna și natura din parc decât oamenii.
Dar ulterior ne-am dat seama că nu putem face asta eficient, făcând abstracție de vizitatori și, mai ales, de comunitate. Ne-am apropiat de ei pentru a ne da seama ce își doresc . Am încercat să-i ajutăm să-și găsească alternative. Noi credem că am început să facem pași prin faptul că s-a înmulțit de 100 de ori numărul de vizitatori față de acum câțiva ani, când oamenii nici nu reușeau să pronunțe corect Buila-Vânturarița. Acum sunt în jur de 25.000 de vizitatori anual care vin și lasă ceva bani în comunitate, vorbim de servicii de transport, cazare, masă și cumpărături locale. Nu este doar meritul nostru, însă practic am pus umărul la ridicarea statutului turistic al zonei. Consider că cel mai mare beneficiu economic al parcului este creșterea numărului de vizitatori și mai ales creșterea veniturilor din turism.
Ajungem astfel la Parcul Natural Văcărești din București. Când a fost descoperită zona Văcărești ca deltă și când ați venit voiși ați zis: ”Hai sa facem ceva aici”?
Pentru mine a fost o întâmplare, pentru că, după o vreme în care am lucrat la Administrația Parcului Național Buila-Vânturarița, n-am mai putut continua ca angajat al Romsilva și, tot din motive personale, a trebuit să mă întorc în București. Asta se întâmpla la începutul anului 2011. În timpul ăsta, Cristi Lascu, cu care eram coleg în Consiliul Ştiințific al Parcului Național Buila-Vânturarița, și Helmut Ignat au făcut documentarea deja celebrului articol din National Geographic numit ”Delta dintre blocuri”, prilej cu care a intrat și în capul oamenilor numele ”Delta Văcărești”, deși, în realitate, locul nu are nicio treabă cu o deltă, fiindcă delta, în sens geografic, reprezintă o zonă de vărsare a unui curs de apă într-o mare, iar Văcăreștiul nu are în comun cu aceasta decât vegetația, flora și habitatele specificie unei zone umede.
A fost ca un boom, din perspectiva asta, deoarece ideea a fost îmbrățișată de către autorități, care au zis: ”Avem un loc interesant în București, hai să vedem ce facem cu el”. Însă, fără implicarea lui Cristi Lascu, a lui Helmut Ignat, a mea, a lui Dan Bărbulescu și a multor altora, cu siguranță nu s-ar fi înfiinţat parcul, ci probabil zona s-ar fi dezvoltat într-o cu totul altă direcție, cea investițională (de exemplu, în 2003, a fost concesionată pentru construcția unui hipodrom și a unui teren de golf), sau ar fi rămas, ca și până atunci, un teren abandonat, o groapă de gunoi. Atunci, Cristi mi-a propus să mă alătur echipei (formată atunci doar din el și Helmut) pentru a-i ajuta cu procedurile de înfiinţare a parcului.
Cum s-a creat aici o așa zisă deltă?
Până în 1987-1988, Văcăreștiul era o mărginime a Bucureștiului, unde co-existau mlaștini, grădini de zarzavaturi și câteva case, între diverse străzi de mahala. Apoi a venit ideea comuniștilor de a face acolo un lac, pe modelul lacului Morii, tot din București. Ei au dărâmat tot ce exista acolo, inclusiv Mănăstirea Văcărești, care se afla în locul actualului mall Sun Plaza. Până în 1989 au dărâmat totul așa că în zonă au rămas doar bălți care trebuiau acoperite cu mult mai multă apă, apoi a fost construit digul. Pentru că s-au grăbit, au făcut o lucrare proastă, fundul și digul nefiind complet impermeabile. La un test de umplere, când s-a pompat apă din Dâmbovița, timp de trei luni, întreaga zonă a fost inundată. Lacul ar fi trebuit să funcționeze prin alimentare directă, gravitațională, din Argeș, printr-un canal de 14 kilometri, care nu a mai fost niciodată construit. Apoi, a venit Revoluția, iar lucrările au fost abandonate. Istoria de tip ”no man’s land” a locului a fost foarte lungă. A şi fost concesionat unui investitor în anul 2003, pentru construirea unui hipodrom. Între timp, a fost folosit pentru depozitarea de gunoaie, în special a deșeurilor din construcții și demolări.
Cu toate acestea, natura și-a făcut loc aici și s-a reîntors. Semințele aduse de către păsări și vânt și cele două izvoare care drenează apele de pe terasa superioară a Dâmboviţei către râu şi care alimentează bălțile şi lacurile au dus la dezvoltarea de la 0 a faunei și florei locale. În 2012, când am coordonat cercetătorii care au realizat studiul de fundamentare pentru Parcul Natural Văcărești, am descoperit 92 de specii de păsări care locuiau acolo. Azi sunt peste 150 de specii.
Prințul Charles în vizită în Parcul Natural Văcărești

Prințul Charles în vizită în Parcul Natural Văcărești

© Arhivă personală

Cum a fost posibilă o astfel de dezvoltare ?
Prin lipsa populației umane. Deși existau oameni care locuiau acolo, nomazi, aceștia nu au intervenit foarte distructiv în arealul natural. Digul a constituit o barieră de protecție împotriva agresiunii orașului. Cristi m-a cooptat în echipă, iar eu am decis să îi ajut cu studiul de fundamentare și cu demersurile de autorizare. La prima discuţie nu am crezut în proiectul ăsta, întrebându-mă cum poți să faci arie protejată în București, într-o fostă groapă de gunoi ? Cristi a stat de capul meu până am mers cu el în groapă și am văzut fauna și flora. Într-adevăr, nu e sălbăticia din Delta Dunării, dar ținând cont de faptul că este în mijlocul Bucureștiului, potenţialul este fantastic şi trebuie să facem ceva pentru a proteja zona. Ne-am decis să-l facem ”Parc Natural” pentru că noi, în România, nu avem noțiunea de ”Arie Protejată Urbană”, și ”Parc Natural” e cea mai apropiată definiție pentru ce avem noi acolo, în Văcărești.
Pe mine, locul m-a câștigat de la început datorită potențialului de educație de mediu fantastic. De asemenea, fiind în capitală, sub lumina tuturor reflectoarelor instituțiilor de mediu, autorităților și opiniei publice, are un potențial uriaș de promovare a naturii României în întregime. Așa s-a născut ideea ”Ambasadei Ariilor Protejate” și a ”Centrului Național de Educație de Mediu”.
Inclusiv motto-ul nostru este ”Natura la ușa ta”. Fără niciun fel de ajutor din partea omului, natura s-a întors. Am învățat foarte multe făcând documentarea internațională a ariilor urbane protejate. Mai ales Helmut Ignat a fost un globetrotter. El s-a documentat și a văzut ce fac alții în astfel de zone, așa am preluat și argumente prin care am convins autoritățile. A trebuit să convingem de patru ori cei patru miniștri ai Mediului care s-au tot schimbat în timpul acesta. La fel și la Academia Română şi Primăria Capitalei, care au avizat proiectul.
În ce consta scepticismul autorităților?
Cum să facem arie protejată în București ? Cum să lăsăm neconstruit un teren atât de vast, cu atât de multă valoare imobiliară?
Era totuși cineva de partea naturii?
Da, bineînțeles. Noi interacţionăm cu două tipuri de extremiști. Cu cei care vor să lăsăm zona neatinsă, să nu facem nici măcar un coș de gunoi sau un observator pentru păsări. Și cu cei care zic să facem un Cișmigiu la o scară mai mare, cu terase şi alei asfaltate. Noi încercăm să facem o combinație între cele două, pentru că nu putem să facem abstracție nici de fauna extrem de diversă (cele 150 de specii de păsări sunt similiare ca număr cu cele din Parcul Natural Comana) și nu putem ignora nici faptul că este în mijlocul Bucureștiului, iar peste 20 hectare din parc sunt betonate. Sunt de părere că poate deveni un spațiu de trecere între civilizație și natură.
Care este stadiul actual al Parcului Natural Văcărești?
E un stadiu incipient pentru că suntem blocați în niște probleme birocratice. Noi suntem administratorii parcului, conform unui contract cu Ministerul Mediului, pe 10 ani de zile, și am obținut acest statut în urma unei licitații. Ne-am asumat niște responsabilități: să facem planul de management, să înființăm consiliul științific și să facem dezbaterile publice pentru a aproba regulamentul de funcționare, în sine.
Florin Stoican și Helmut Ignat

Florin Stoican și Helmut Ignat

© Arhivă personală

În aprilie 2019 vrem să finalizăm planul de management și să-l trimitem spre aprobare. Între timp, s-a înfiinţat Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, care a preluat toate aceste obligaţii și responsabilităţi, iar noi căutam o cale de colaborare pentru a avea grijă în continuare de zonă și pentru a ne pune planurile în practică. Apoi trebuie să depășim alte piedici birocratice. În momentul ăsta, zona are statut de amenajare hidrotehnică, iar pentru ca noi să facem reconstrucţii ecologice și orice fel de alte amenajări, trebuie să putem obține autorizații de construcție pentru orice, ceea ce este imposibil dacă el are statut de amenajare hidrotehnică.
Cum se pot implica oamenii pentru a susține Parcul Natural Văcărești?
Suportul numărul unu al proiectului a fost implicarea bucureștenilor și a mass-mediei. De aici a venit și ideea de Ranger Urban. Noi făcusem o platformă similară în Buila-Vânturarița, unde toată munca era făcută de voluntari din cadrul asociației noastre. Începusem să primim propuneri din partea diverselor persoane, de aceea am făcut o platformă unde fiecare om se poate înscrie într-o activitate anume, iar când avem una disponibilă, îi contactăm și îi invităm să participe.
Ce înseamnă pentru tine să fii Ashoka Fellow ?
În primul rând, timpul este câștigul. Pentru că în ultimii 15 ani am fost și corporatist, și ONG-ist, doar în timpul liber mă ocupam de parcuri și de multe alte proiecte. Acum mă voi dedica 100% proiectelor mele. Un alt câștig este rețeaua uriașă pe care Ashoka o are şi din care acum fac parte.
Care e planul tău pe următorul an?
În următoarele luni o să mă concentrez pe Parcul Natural Văcărești, pe consolidarea echipei și pe elaborarea planului de management al parcului. De asemenea, voi reporni activitatea din Oltenia de Sub Munte, din Buila, pentru că lucrurile au stagnat acolo. Iar noi ne dorim să reluăm activitatea în forță.
Ce atuuri trebuie să aibă oamenii pasionați de o idee și care vor s-o ducă la capăt aici, în România?
Perseverența și posibilitatea de a duce treaba mai departe în ciuda dezamăgirilor. Să creadă în idee. Eu m-am convins că dacă o idee e bună, ea e validată de oamenii care o îmbrățișează.
Având și job-ul full-time, și munca în proiecte, ți-ai imaginat vreodată că într-o zi vei face numai muncă de ONG, că vei transforma hobby-ul în job?
Eu asta mi-am dorit întotdeauna. Primul meu job a fost la Banca Mondială, la care am renunțat tocmai pentru a veni pe un salariu de 200 de euro pe lună ca angajat al Romsilva, pentru a pune treaba pe picioare. Am fost foarte trist când a trebuit să plec din administrație, pentru că o societate ca Romsilva nu a considerat că trebuie să mă păstreze. E dătător de energie și de putere să știi că poți să te dedici complet lucrurilor în care crezi.
Despre Ashoka România
Ashoka, cea mai importantă organizație de antreprenoriat social din lume, și-a deschis porțile și în România în anul 2017. Urmărește-le proiectele și inițiativele pe pagina de Facebook și pe site.