Handbal
Cristina Neagu e de neoprit
Singura jucătoare de handbal din istorie care a câștigat de trei ori premiul de ”Cea mai bună jucătoare din lume” vrea să câștige Liga Campionilor și cu o echipă românească.
Cristina Neagu, cea mai nouă sportivă Red Bull, și jucătoare la CSM București, este pe cai mari în acest an. A fost nominalizată pentru a patra oară drept ”cea mai bună jucătoare din lume” de către Federația Internațională de Handbal și și-a lansat propriul brand, CN8 - Unstoppable, și site-ul. Am vorbit cu Cristina despre copilărie, despre pasiunea pentru handbal, despre ce a învățat din accidentările suferite și de ce îi e frică să facă sporturi extreme.
Ce ai învățat din familie și-ai dus apoi cu tine și în sport, și în viața ta de zi cu zi?
Am primit o educație foarte bună. Deși ai mei nu aveau mult timp pentru mine, am fost un copil cu capul pe umeri, am știut ce am vrut, am luptat pentru ce mi-a plăcut. Uneori, mi-ar fi plăcut ca ai mei să aibă mai mult timp pentru mine, dar i-am înțeles pentru că viața nu a fost tocmai ușoară. Știu însă că sunt mândri de mine, așa că nu mai contează ce a fost în trecut.
Ai tăi te sună după meciuri să comenteze cum ai jucat?
(Râde) Da, cu toate că știu că atunci când joc prost nu-mi place să vorbesc despre ce am făcut. Nu se pricep foarte tare la handbal și mă întreb dacă ei, care mă iubesc foarte mult, văd aceleași lucruri pe care le văd oamenii, în general, când se uită la mine jucând handbal. În sensul că, dacă ratez, sunt cu toții la modul: ”aoleu, câte ai ratat!” Chiar vorbeam zilele trecute cu mama că la ultimul meci (n.red. meciul dintre CSM București și Rostov Don s-a încheiat la egalitate, 22-22) n-am jucat prea bine și ea zicea: ”nu vreau să-ți spun, nu vreau să te supăr, dar nu ți-a mers deloc.” Și eu îi răspundeam: ”te rog frumos, nu vreau să vorbesc despre asta.” Apoi mai stătea două minute și începea iar: ”jur că nu vreau să te enervez, dar dacă-ți intrau mingile alea ...” (râde). Sigur, ei comentează ...
Poate că ești o mare sportivă, dar pentru ei tot fiica lor rămâi...
Da, așa e! (râde)
Când erai copil și-ai ajuns prima dată într-o sală de handbal, ai știut imediat că asta e ce vrei să faci cu viața ta. Poți să retrăiești ce ai simțit atunci?
Da, îmi aduc aminte. Eram la școală, spre sfârșitul clasei a IV-a și prima mea antrenoare de atunci a intrat în clasă și a întrebat cine vrea să vină la handbal, ne-a spus orarul antrenamentelor. Eu, fiind genul mai sportiv, jucam fotbal, baschet, alergam, îmi plăcea mișcarea, am spus: ”hai să încerc”. A fost o alegere de capul meu, nu am vorbit cu ai mei despre asta, așa că a doua zi m-am dus la sală și știu că erau niște fete mai mari care terminau antrenamentul înaintea noastră și antrenoarea încerca să ne învețe școala alergării, însă mie îmi plăcea foarte mult cu mingea și mi se părea că pot face chestii cu mingea și partea bună e că și ei i s-a părut la fel (râde).
Cristina Neagu, cea mai nouă sportivă Red Bull
© Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool
Ce au spus părinții tăi când ți-ai dat seama că handbalul nu e doar o joacă, ci viitorul tău profesional?
Făceam handbal de câteva luni când mi-am dat seama că asta vreau să fac pe viitor. Părinților mei le ziceam că merg la antrenamente, ei spuneau: ”bine, du-te”. Dar într-o zi mi-au atras atenția și mi-au zis: ”ce faci, te tot duci acolo, tu trebuie să înveți.” Și eu ziceam: ”da, lasă, că merg acolo, și învăț, că-mi place” (râde). La un moment dat au zis mai serios: ”nu poți să mai mergi la handbal, trebuie să pui mâna serios pe carte, asta e cel mai important.”
Sunt foarte implicată în cariera mea și în acest sport.
Când ți-au spus asta?
Cred că mergeam cam de un an când mi-au zis asta. Așa că m-am dus la sală și i-am spus antrenoarei ce mi-au spus părinții, că nu mai pot veni la handbal, că trebuie să merg la școală. Și ea a zis: ”nu, nu, o să vorbesc eu cu părinții tăi, că tu trebuie să vii la handbal în continuare.” Și eu oricum le spuneam alor mei că nu am cum să nu merg, că îmi place mult, că asta vreau să fac. Dar știi cum sunt părinții, mai ales când ești mic, ei au viziunea lor că trebuie să termini liceul, apoi să mergi la facultate și abia apoi să vezi ce vrei să faci. Nu sunt foarte mulți care pot să facă și școală, și sport în paralel, la un nivel bun, dar eu învățam bine și la școală, însă sportul îmi plăcea enorm. Am știut repede că asta vreau să fac.
Părinții ce-și imaginau pentru tine?
Nu știu că nu am vorbit despre asta. Eu vin dintr-o familie modestă, ai mei lucrau trei schimburi, eram trei copii acasă și mai mult surorile mele aveau grijă de mine. Era mai complicat și eu am luat-o pe drumul meu. Până când am început să apar la televizor și ai mei și-au dat seama că se întâmplă ceva. Lipseam și mai mult de la școală pentru că plecam în cantonament câte o lună. Și atunci ei au zis că nu e ok ce fac, însă aveam 16 ani și știam ce vreau să fac, nimic nu mai conta. Mi-aduc aminte că în 2005 am mers la un turneu cu Naționala și am luat o medalie, am apărut în ziar și ai mei au fost super impresionați, au luat ziarul, au început să plângă și atunci și-au dat seama că nu mai e o joacă ceea ce fac, trecuseră vreo cinci ani de când făceam deja handbal și era clar că nu mă voi opri.
Cristina Neagu, cea mai nouă sportivă Red Bull
© Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool
Cum te pregătești psihic înainte de un meci?
O să-ți dau exemplu ziua meciului. Îmi place să dorm la prânz înainte de antrenamente, când ele sunt după-amiaza. Dacă meciul e la ora 20:00, nu am stare să stau în casă toată ziua, ies să mă plimb puțin, mănânc prânzul, dorm, mă pregătesc de meci și merg la sală. Însă când ajung acolo, mă transpun, nu mai contează gălăgia, publicul, că vin ai mei în tribună, sunt concentrată pe ce am de făcut.
Cum reușești să intri în rolul ăsta, ce-ți imaginezi înainte să intri pe teren?
De obicei sunt foarte motivată. Și, mai ales când avem adversari puternici, poate adversari pe care nu i-am învins de multă vreme, cum am avut acum trei săptămâni un meci la Sala Polivalentă împotriva Győr-ului, și le povesteam fetelor că eu n-am pierdut niciodată acasă un meci împotriva Győr-ului, iar ele niciodată nu câștigaseră acasă împotriva Győr-ului. Și le-am zis: ”n-avem cum să pierdem!” (n.red. CSM București a învins Győr cu 28 la 22). Mă gândesc des la faze din meci, mai ales că în ultimii ani joc împotriva unor adversari pe care îi tot întâlnesc și mă gândesc cum stau ele în apărare, cum atacă, vizualizez fazele de joc.
Cum arată o zi de antrenament?
Sunt foarte implicată în cariera mea și în acest sport. Eu nu termin un antrenament, mă duc acasă și asta e, mă întorc pe teren a doua zi. Eu stau și mă gândesc la chestiile care țin de antrenament, la ce am făcut, unde trebuie să îmbunătățesc, unde m-am simțit bine și unde nu. Nu-mi place să fiu obosită la antrenamente, să am o dimineață plină și apoi să mă duc pe teren, unde trebuie să fiu concentrată și în formă. Azi nu e deloc o zi ușoară (n.red. toată dimineața avusese o ședință foto, apoi, după interviu, mergea la antrenament cu echipa). În perioada de accidentări pe care am avut-o, am învățat să iubesc și să respect și mai mult ceea ce fac. Pentru că e un timp care nu se mai întoarce, eu mâine, poimâine fac 30 de ani și vreau să profit la maxim de tot ce fac pentru că iubesc acest sport.
Se spune despre tine că ești un sportiv valoros, de aceea ești nominalizată a patra oară pentru cea mai bună jucătoare de handbal din lume de Federația Internațională de Handbal. Ce înseamnă valoarea în sport pentru tine?
Sportivul meu preferat e Roger Federer. E unic în felul în care joacă tenis. Îl urmăresc de mult timp. A avut o perioadă foarte bună acum vreo 10 ani, apoi a intrat într-un con de umbră, se apropia de 30 de ani și mulți îl sfătuiau să se lase, că pierdea multe meciuri și era păcat de ceea ce realizase până atunci. Între timp, el a avut și copii, iar concentrarea lui nu mai era aceeași. Eu mă gândeam: ”oare ce o să facă, o să se lase, n-o să se lase, o să asculte de ceilalți?” Și omul nu s-a lăsat. Acum are 36 de ani, câștigă turnee și joacă senzațional, așa cum juca acum 10-12 ani. Și mie asta mi se pare tare, că joacă în continuare, deși are tot ce-și dorește, așa cum avea, de altfel, și-n urmă cu 10 ani. Cu siguranță a auzit și el multe voci care spuneau că mai bine se lasă ca să păstreze imaginea frumoasă pe care o are. Însă el a refuzat să facă asta. Cred că el e foarte pasionat de ce face și reușește să își găsească motivația la o vârstă la care mulți se lasă, mai ales în situația lui, când are tot ce-și dorește în viață și totuși continuă să joace.
Așa că un sportiv valoros e un sportiv care își menține un anumit nivel. În handbal e simplu să ai un sezon extraordinar și să fii numit cel mai bun jucător al lumii. Câștigi trofeul cu echipa de club, o medalie cu echipa națională, joci bine și poți să fii nominalizat și să ieși sportivul anului și apoi intri într-un con de umbră și nu mai aude nimeni de tine. Poate nu ești cel mai bun an de an, dar ești acolo mereu și joci la un nivel constant bun. Pentru mine asta e important, iar în ultimii patru ani, de când mi-am revenit de la accidentare, eu sunt la un nivel constant foarte bun. Că sunt sau nu declarată cea mai bună jucătoare a lumii e mai puțin important pentru că eu sunt mereu între primii sportivi în sportul pe care-l practic. Asta înseamnă pentru mine un sportiv valoros, să fii la un nivel constant bun, indiferent de rezultatele pe care le ai cu echipa.
Perioadele de accidentări m-au ajutat enorm psihic, sunt mult mai puternică acum.
Crezi că o vârstă înaintată pentru un sportiv îi poate aduce acestuia mai multă înțelepciune, ca-n cazul lui Federer, de pildă?
În primul rând depinde de cum stai fizic, că asta poate fi un impediment pe măsură ce înaintezi în vârstă. Dar, pe de altă parte, ești mai inteligent și te antrenezi la o calitate mai bună, nu mai ai cantitate, ai calitate, asta vine cu vârsta și asta am învățat-o și eu, pe pielea mea. Nu mai sunt copilul de acum 10 ani când aruncam 100 de șuturi la antrenament fără să-mi pese. Acum știu să fac ce trebuie, fac mai puțin, lucrez mai mult pe plan fizic, evit accidentările. Deci, da, vârsta îți aduce clar mai multă inteligență în ceea ce faci, e cumva normal să se întâmple asta.
Ce faci când nu faci handbal?
Îmi place să călătoresc, să văd filme, să citesc, deși în ultimul timp nu am mai apucat, mi-ar plăcea să fac niște sporturi mai extreme iarna, dar nu-mi permit fiindcă mi-e frică, mi-ar plăcea să sar cu parașuta, dar mi-e frică (râde).
Frica asta este din cauză că te-ai putea accidenta?
Da. Deși la săritura cu parașuta nu ar fi vorba de o simplă accidentare ... (râde). De când m-am accidentat, fac totul cu măsură.
Cum și-au pus amprenta accidentele respective asupra ta? Ai rămas cu frica de atunci?
Nu neapărat, dar sunt anumite lucruri pe care nu le fac și nici nu am voie să le fac din cauza contractelor pe care le am. Ar fi o lipsă de respect din partea mea să fac asta, în primul rând față de clubul care mă plătește, să mă accidentez mergând la schi, de exemplu. Nu am rămas cu sechele de la accidentări. Dimpotrivă! Perioadele de accidentări m-au ajutat enorm psihic, fiindcă sunt mult mai puternică acum. Am văzut ce înseamnă să fii singur împotriva tuturor, pot să spun lucrul ăsta, fiindcă a fost o perioadă în care pur și simplu nu am avut ajutor din partea nimănui, nici măcar a clubului. Și m-a întărit foarte mult chestia asta fiindcă eu știu că indiferent de ce se întâmplă, pot să trec peste. Am învățat mult din perioada aia, n-am trecut prin ea pur și simplu, m-am accidentat, am stat aproape trei ani în afara terenului și n-am învățat nimic. N-a fost cazul, am învățat foarte mult!
Cristina Neagu, cea mai nouă sportivă Red Bull
© Mihai Ștețcu / Red Bull Content Pool
Cum te menții fizic?
Avem antrenament specific, în sala de handbal, dar și antrenament de forță, care e foarte important. Din păcate, în România, nu avem această educație în ceea ce privește sala de forță. Încă de când eram mică auzeam numai prostii de genul: ”nu face genuflexiuni cu greutăți în spate că n-o să mai crești, o să te doară spatele, o să te doară genunchii.” Lucrurile astea erau total neadevărate pentru că dacă atunci când ești în perioada de juniorat înveți tehnica corectă și înveți cum să lucrezi cu greutățile, ele te pot ajuta extraordinar de mult. Am colege în echipă care fac sală de forță de 15 ani, iar eu fac de 2-3 ani, la modul ăsta. Și ele erau: ”incredibil, nu se poate așa ceva.” Și eu le-am zis: ”ba da, se poate, pentru că mulți antrenori pe care i-am avut au fost împotriva sălii de forță.” Însă antrenamentul fizic este extrem de important! În momentul de față mă antrenez cam 50-50, antrenamente de handbal și antrenamente de forță. Cu siguranță modul de antrenament a fost printre motivele accidentărilor mele, că nu m-a învățat nimeni, când eram mai mică: ”lucrează și tu puțin pentru umărul ăla, că arunci tare la poartă și sunt anumiți mușchi care trebuie dezvoltați.” Nu, erau pe principiul: ”dă-i cât mai tare, de cât mai multe ori”, adică o treabă făcută după ureche.
Îmi doresc foarte mult să câștig Liga Campionilor cu o echipă din România.
Ce vrei să realizezi anul acesta cu echipa?
Îmi doresc foarte mult să câștig Liga Campionilor cu o echipă din România, e unul dintre motivele pentru care m-am întors în țară, era un vis de-al meu de mai mulți ani de zile, de când jucam la Oltchim, la Vâlcea. Am jucat o dată finala Ligii Campionilor și am pierdut (n.red. în 2010, Oltchim a jucat finala Ligii Campionilor împotriva lui Viborg, care a câștigat cu 32 la 31). Am câștigat însă Liga Campionilor cu echipa din Muntenegru (n.red. în 2015), dar mi s-ar părea mult mai special să câștig cu o echipă din România.