Adventure Racing
Până la capăt: Toma Coconea va participa și la Red Bull X-Alps 2023
După o ediție marcată de probleme de sănătate și un sfârșit de cursă care nu s-a încheiat cum și-a dorit, Toma Coconea face ce știe mai bine: promite s-o ia de la capăt, cu fruntea sus, și-n 2023.
A 10-a ediție Red Bull X-Alps a fost necruțătoare. Dintre cei 29 de sportivi care au luat startul în cursă, doar cinci au încheiat distanța completă dintre Salzburg și Zell am See. 1238 de kilometri a numărat traseul din acest an, cel mai lung din istoria competiției, care a inclus traversarea Alpilor, dus-întors.
Toma Coconea a luat startul la cea mai grea cursă de aventură din lume pentru al 20-lea an consecutiv, fiind singurul sportiv care a participat la toate edițiile de până acum. A avut de partea lui experiența curselor anterioare, o echipă de susținere care-a fost cu el la fiecare pas, și-o comunitate de suporteri online mai viguroasă ca oricând.
Pentru a 10-a oară consecutiv la startul celei mai grele aventuri din lume
© fisheye.ro
Însă condițiile de vreme nefavorabilă și-o problemă de sănătate care i-a dat bătăi de cap încă dinainte de start nu l-au ajutat pe Toma să încheie cursa la Zell am See așa cum și-a dorit, însă a terminat pe locul al 13-lea în clasamentul general. Am vorbit cu el după reîntoarcerea în țară și-am aflat ce s-a întâmplat de-a fost nevoit să aterizeze forțat în Italia, dar și care-s planurile lui pentru competiția din 2023.
De ce ai aterizat cu puțin timp înainte de încheierea competiției?
Am avut un blocaj renal de la frig. Încă de la antrenamente am avut o mică infecție. Pe zona de căldură am eliminat apa prin transpirație, însă când am dat de frig, s-au comprimat mușchii, am început să mă chinui, nu am mai putut să mă hidratez bine. Ultimele două zile au fost de coșmar din punct de vedere al sănătății, dar eram optimist că vor urma două zile bune, în care speram că voi zbura mult și voi trece de Kronplatz. Eram la limită să ajung la finiș, eram 100% acolo din punctul de vedere al traiectoriei, aveam un plan bine stabilit.
Toma Coconea a alergat 700km în cursă
© fisheye.ro
Și a zburat 1400km cu parapanta
© fisheye.ro
Ce s-a întâmplat după ce ai aterizat?
M-a găsit un italian când am aterizat în miez de zi, în câmp, că am făcut spirală ca să cobor foarte repede, deja nu mai aveam reflexe; a trebui să cobor, fiindcă făcea parapanta ce voia cu mine, nu mai făceam eu ce voiam cu ea, nu mai puteam, nu mai aveam concentrare. Aveam dureri foarte mari. Am aterizat într-un câmp. S-a și speriat italianul care venise după mine de la un club din apropiere, că mă urmărea pe live și a văzut ce s-a întâmplat: m-a găsit în pielea goală și cu parapanta lângă mine. I-am făcut semn să stea liniștit că nu sunt accidentat, doar trebuie să stau calm. Am oprit GPS-ul în clipa aia și i-am cerut să mă ducă undeva, la un duș fierbinte; echipa mea de suport mai avea până să ajungă la mine, avea de condus foarte mult. Italianul s-a uitat pe internet rapid și mi-a zis, ”Tocmai s-au deschis ieri niște băi termale”. Însă chiar și băile termale mi s-au părut reci, la 32 de grade, a trebuit să stau sub duș vreo oră-două, să mă mai liniștesc puțin.
Cu greu am ajuns apoi și la festivitatea de premiere. Am plecat pe urmă la drum către România și când am intrat în țară, am ajuns direct la Urgență, la Timișoara. Acolo mi-au făcut investigații, mi-au băgat sondă urinară și mi-au dat un tratament cu antibiotice. Perioada asta mă simt foarte imobilizat, e foarte incomodă situația, o chestie urâtă, îți dai seama!
Războinic până la capăt
© fisheye.ro
În căutarea strategiei câștigătoare
© fisheye.ro
În înaltul cerului
© fisheye.ro
Mereu în mișcare
© fisheye.ro
Unde erai când a trebuit să faci aterizarea?
Eram între munți, într-o vale unde bătea și vântul ca să pot să mă concentrez să aterizez. E o stațiune consacrată în Italia, Bormio, o stațiune mare de schi. Urma să trec pasul spre Merano, zburam la un plafon de peste 3000m altitudine, aveam viteză de 50-60 km/h cu vânt de spate, deci eram pe o traiectorie foarte, foarte bună. Aveam planul foarte bine stabilit în cap, nu visam la ceva imposibil, era foarte realizabil să ajung la finiș. Asta e o cursă tehnică în care trebuie să fii foarte realist. Am tras, ca și forță, în Franța, în zona Mont Blanc, unde am avut ghinionul să avem vreme urâtă.
Cum am zis, am început să am probleme încă de la antrenamente, când am fost puțin răcit. Chiar și la startul cursei, la Gaisberg, eu, care ajungeam primul de obicei, am început să urc panta și m-am așezat puțin jos. Treceau sportivi pe lângă mine și mă întrebau dacă sunt ok. Am început apoi să recuperez. Cursa nu a fost ușoară, dar având în vedere problemele pe care le-am avut, consider că nu a fost o cursă haotică pentru noi, ca și echipă. Ne-am adaptat strategic.
Toma Coconea mai vrea o participare la Red Bull X-Alps 2023
© fisheye.ro
Îmi mai doresc o singură participare, cu finiș și o aterizare pe saltea la Zell Am See, apoi pot să îmi anunț retragerea. Vreau o retragere cu demnitate, ca un luptător, cum am fost toată viața, și cu fruntea sus!
Practic, lumea ar trebui să înțeleagă că tu ai parcurs întreaga cursă cu această problemă care ți-a dat târcoale și care, în cele din urmă, ți-a și pus capac ...
Da! Eu mi-aș fi dorit un finiș la Zell Am See. Acum negociez cu familia și, ca să nu mă învinovățesc toată viața pentru cum s-a încheiat ediția de anul ăsta, îmi mai doresc o singură participare, cu finiș și o aterizare pe saltea la Zell Am See, apoi pot să îmi anunț retragerea. Asta e ce îmi vine acum în cap și ce îmi doresc sufletește, să nu mă condamn toată viața pentru o retragere care nu mă reprezintă. Vreau o retragere cu demnitate, ca un luptător, cum am fost toată viața, și cu fruntea sus!
Cu siguranță vei avea parte de ceea ce-ți dorești și toată lumea e alături de tine! Cum a fost reîntâlnirea cu organizatorii și cu sportivii la începutul celei de-a 10-a ediții?
M-am simțit și mă simt flatat, foarte familiar și respectat de organizatori și de sportivi. Am schimbat reguli, am făcut istorie în această cursă și simt acest lucru. Asta m-a motivat foarte mult și m-a făcut să mă bucur de cursă, chiar și cu acele probleme pe care nu am vrut să le spun nimănui, crezând că o să trec peste ele. Poate nu se afla nici până în ziua de astăzi despre problema mea, dacă eu zburam până la capăt în ultima zi.
După ce am aterizat forțat în Italia, am sunat directorul de concurs ca să anunț că mă voi mișca cu GPS-ul ca să nu fie considerat abandon ce am făcut. Am vrut să termin cursa în clasament și am terminat pe poziția a 13-a. Am zburat 1400km, am alergat aproape 700km și am fost printre cei care au urcat cei mai mulți kilometri într-o singură zi, peste 70 (n.red. 73.8km). Deci nu consider că am abandonat.
Toma a avut o echipă de suport care i-a fost alături la fiecare pas
© fisheye.ro
Cum ți s-a părut traseul de anul ăsta?
Cursa a fost foarte lungă, foarte tehnică, s-a schimbat vremea în momentul în care am ajuns în Franța, în zona Mont Blanc. M-am rugat de acasă, „Doamne, să prind în Mont Blanc vreme frumoasă”. La antrenament am făcut Mont Blanc într-o oră în zbor, însă pe vreme urâtă îți ia o zi întreagă, cu multă chinuială, ceea ce s-a și întâmplat. Am prins în Franța trei zile legate de vreme urâtă și asta ne-a pus tuturor capac. Acela a fost punctul-cheie al finișului. Toți cei de pe locul 6 până pe locul 15 aveau șanse reale, dacă ar fi continuat vremea bună. Să ajungă la finiș.
Eu am făcut niște statistici la începutul cursei, în care am spus că în cursa asta vor termina maxim 7-8 inși (n.red. au ajuns la finiș cinci sportivi). Dacă trei zile nu poți zbura în cursă, e aproape imposibil de terminat ca distanță. Au fost niște puncte prin Germania unde a trebuit să tragem tare fizic, era mai greu de zburat, dar eu m-am încadrat bine ca timp. Am avut șansa să ajung seara acolo, iar dimineața să merg la un punct de decolare în Bavaria, unde am și recuperat 10 - 12 locuri. În afară de câteva puncte strategice, cursa a fost pe o rută frumoasă și zburabilă. Fiecare sportiv și-a testat limitele!
Bucuria unui nou punct de control
© fisheye.ro
A trebuit să zbor foarte mult fără mânuși ca să pot lucra pe touch, să mă uit foarte bine la spațiile aeriene, să zbor pe plafoane. Au fost și sportivi cu experiență care au fost depunctați și descalificați din cauza unor mici neatenții. Trebuia să te concentrezi unde aterizezi, la vânt, la zbor, dar și la telefon, la GPS, ca să nu intri în vreun spațiu aerian interzis. În Franța, de exemplu, când zburam de pe un munte, veneam către aterizare și am văzut un aerodrom foarte mic. Părea dezactivat. Noroc că am schimbat repede aplicația, fiindcă intram într-o zonă interzisă de aterizare, care ar fi însemnat 48 de ore penalizare sau 24 de ore, în cel mai fericit caz.
Echipa mea de suport și-a făcut foarte bine treaba. S-au împărțit foarte bine, s-au adaptat, s-au ținut cu moralul sus și au fost încrezători până la capăt. Vreau să le mulțumesc foarte mult pe calea asta!
Tibi Ușeriu a fost încă o dată alături de Toma Coconea la Red Bull X-Alps
© fisheye.ro
Comunitatea de susținători online a fost puternică și alături de tine la fiecare pas. Ce poți să-mi spui despre susținătorii din teren? Am văzut că Tibi Ușeriu a fost iar alături de tine pentru o anumită perioadă.
E un sentiment fantastic! Încă de la start, au fost alături de mine românii care trăiesc afară, iar pe traseu, unii plecau de la serviciu de la ora 16.00, apoi conduceau 100-200km ca să vină să mă întâmpine unde eram. În Elveția ieșeau oamenii din case să mă aplaude și am avut și câțiva belgieni cu steagul României care s-au ținut după mine două-trei zile, asta însemânând că parcurgeau 200-300km până unde aterizam doar ca să-și facă o poză cu mine, să mă încurajeze sau să meargă puțin pe lângă mine.
Am avut o experiență deosebită și în Italia, în ultima zi, când un copil de 13-14 ani, împreună cu tatăl lui, îmi făcuse o pancartă foarte mare cu un portret cu mine. La ora 22.00, când am aterizat, i-am căutat o șapcă și i-am pus-o pe cap, iar el a început să plângă, așa că l-am luat în brațe, au fost momente extrem de frumoase. Știam că toți oamenii care au fost alături de mine apreciază foarte mult acele câteva secunde de atenție, pentru o fotografie sau că stau și mă bucur cu ei. Am apreciat ceea ce au făcut pentru mine, nu am ignorat pe nimeni, indiferent cât de grăbit am fost, le-am apreciat efortul. Am un album foarte mare cu fotografii, dintre care 80-90% sunt cu fanii cu care mi-am făcut selfie-uri, și vreau ca pe pagina mea de Facebook să le postez pe toate.
Cu zâmbetul pe buze la competiția lui de suflet
© fisheye.ro
Ai vreo informație despre cursa din 2023?
Nu se face așa ceva, nu zice nimeni nimic, totul e strategic! La prezentarea de la festivitatea de premiere, când au vorbit foarte frumos despre mine și am avut parte de aplauze calde, am zis, „După 20 de ani, sper să ne mai vedem o dată în 2023!”. Am simțit îmbrățișarea foarte sinceră și aprecierea organizatorilor.
