Muzică
Kitana Project cântă la un instrument muzical special, didgeridoo
Tu ai ascultat vreodată cum sună un didgeridoo? E un instrument muzical cu o vechime de peste 1.500 de ani. Iar artista Kitana Project e unul dintre cei care țin sunetul lui viu.
Deschide-ți bine urechile fiindcă ceea ce urmează să asculți e muzica creată de Iulia Grigorie cu ajutorul unui didgeridoo, un instrument de suflat, atribuit aborigenilor din Australia, care nu și-a pierdut deloc din popularitate nici în 2019.
Pe scenă, că vorbim de o sală de spectacole, un club, un studio de yoga sau în plină stradă, Iulia devine Kitana Project, un om-spectacol, care, pe lângă didgeridoo, stăpânește și alte instrumente muzicale.
La 33 de ani, Iulia, care e din București, dar locuiește la Viena, și trupa ei călătoresc prin toată lumea cu muzica lor. Însă lucrurile n-au stat mereu așa. Am vorbit cu ea înainte de-a ajunge în Franța, unde participă zilele acestea, pentru a treia oară, la battle-ul de didgeridoo, Didg to Didg, și am aflat povestea ei.
Când ai descoperit didgeridoo-ul și ce te-a atras la acest instrument muzical?
Prima oară când l-am încercat, în Portugalia, nu am fost foarte atrasă de el, pentru că mi s-a părut foarte dificil. După primul suflu, am zis că acest instrument nu este pentru mine. Întregul cap mi-a vibrat, iar cele două secunde de sunet mi s-au părut un abis necunoscut și etern pe care l-am putut înțelege, explora și aprecia mai târziu, la a doua întâlnire cu acesta, care avea să îmi schimbe percepția despre propriul trup și, ulterior, chiar și viața. Pentru a produce sunete, folosesc stomacul, gâtul, corzile vocale, limba, buzele și obrajii, dar și respirația circulară.
De ce ai simțit că este un instrument pe care ți-ar plăcea să-l cunoști?
Fiind născută și crescută în România, forma, dar și sunetele de trompetă îmi sunt foarte dragi și apropiate. La acestea se adaugă basul, ritmurile, armoniile și melodiile care răsar din mine, prin acest instrument.
Cum ai învățat să cânți la un didgeridoo și unde ai pus prima dată mâna pe unul al tău?
Atunci când l-am redescoperit, în Norvegia, am avut o altă abordare, mult mai nativă, privindu-l ca pe un bucium. Pornind de la acest concept neaoș, m-am putut apropia mai repede de alte tehnici de respirație și explorare a didgeridoo-ului. Mi s-a arătat ca o țeavă roșie de PVC, în verdele pădurii scandinave de la marginea orașului Oslo, pe care am șlefuit-o și transformat-o în primul meu didgeridoo.
Didgeridoo e un portal prin care poți transmite tot ce nu se poate reda prin vorbe
De ce este acest instrument interesant pentru tine?
Consider muzica instrumentală expresia necuvântătoare a emoțiilor și a trăirilor proprii, iar acest instrument fără corzi și clape reprezintă interiorul oricărui om care îl încearcă, metamorfozat în sunet, vibrații și frecvențe. Este, de fapt, un portal prin care poți transmite tot ce nu se poate reda prin vorbe.
Care este, pe scurt, istoria acestui instrument? Am citit că are o vechime de peste 1500 de ani...
Fiind o bucată de lemn, goală în interior, se poate găsi în multe culturi din jurul globului, dar cei care susțin și proclamă invenția și numele acestuia sunt aborigenii din Australia. Dacă săpăm mai mult și încercăm să înțelegem proveniența reală, didgeridoo-ul este de fapt invenția naturii, mai exact a termitelor care se hrănesc cu interiorul copacului, așa că vechimea lui poate data o dată cu apariția acestor ființe.
În jurul didgeridoo-ului există o comunitate globală – de la folosirea lui în clase sau workshop-uri de yoga și până la battle-uri de beatboxing sau breakdance, didgeridoo-ul e prezent în cultura urbană. În ce contexte l-ai folosit tu, unde ne putem aștepta să ne întâlnim cu un astfel de instrument?
Începând cu străzile centrelor turistice ale zecilor de orașe în care am călătorit, până la concerte în cafenele, baruri, capele, muzee, castele și diverse festivaluri, am fost cam peste tot cu didgeroo-ul. Contextele artistice au o diversitate largă, de la ansambluri și orchestre experimentale și de jazz, seri de literatură, lansări de cărți, expoziții până la demonstrații împotriva încălzirii globale sau pentru drepturile femeilor sau ale oamenilor, în general, și chiar nunți.
Că vorbeam de battle-uri, am văzut că și tu ai participat la unul, sub numele de scenă Didgiulia. Cum a fost această experiență pentru tine și ce înseamnă un battle de didgeridoo?
Am participat în 2016 și 2017 la Didg to Didg, în Franța. Battle-urile sunt experiențe pline de vibrații pozitive și originalitate, care provin dintr-un instrument simplu în construcția sa, dar transformat într-unul complex prin atașarea trupurilor unice ale participanților. Juriul ține cont de muzicalitate, originalitate și prezență scenică, printre altele. În acest an, battle-ul va avea loc din nou, la Lyon, pe 24 și 25 mai, iar participarea mea va aduce vibe-ul balcanic.
Ca femeie solo street performer, siguranța unui oraș este unul din punctele forte care îmi ghidează aparițiile ad-hoc
Călătorești în jurul lumii cu instrumentul tău, fie că e vorba de show-uri, concursuri sau performance stradal. Cum primesc oamenii un performance stradal cu un didgeridoo și care e locul în care ai simțit cel mai mare interes pentru el? În orașe din România ai cântat vreodată pe stradă?
Fiecare oraș are farmecul său, dar aș spune că în Neuchatel, Ljubljana, Oslo și Praga, trecătorii sunt mai fascinați și relaxați. Performance-ul stradal înseamnă foarte mult pentru mine. Este șansa de a oferi oamenilor de toate culorile și vârstele o surpriză muzicală în aer liber și de a-i aduce împreună în uimire. Este ca și când le oprești timpul și spațiul, preocupările și stresul cotidian.
Muzica stradală este controlată, chiar și interzisă în câteva orașe. Brașov, unul dintre orașele mele preferate e un astfel de loc, unde autoritățile m-au oprit după doar 10 minute, chiar dacă în jurul meu erau peste 50 de persoane zâmbind sau dansând. Ca femeie solo street performer, siguranța unui oraș este unul din punctele forte care îmi ghidează aparițiile ad-hoc.
În 2017, am câștigat un casting în Viena, organizat de compania de transport vieneză Wiener Linien, în proiectul U-bahn Stars, din care fac parte și azi. U-bahn Stars este un proiect care înfrumusețează stațiile de metrou datorită celor 60 de muzicieni aleși, care pot susține concerte zilnic, între orele 15.00 si 23.00
Compania de transport Wiener Linien a sărbătorit acest proiect prin înregistrarea compilației U-bahn Stars la studiourile Sae, în care se pot asculta compozițiile a 22 de muzicieni, printre care m-am aflat și eu.
Ești un artist polivalent – ești compozitoare, producătoare, performer, artist vizual. Cum ai ajuns să dezvolți toate aceste laturi alte tale, cum se îmbină ele și de ce fiecare rol e important pentru tine?
Pasiunea pentru muzică se pare ca am moștenit-o genetic. Mama și bunica au un auz foarte fin, dar, din păcate, neexplorat sau cultivat. În copilărie și adolescență, ascultarea unui program de muzică clasică la radio, a unei casete sau a unui CD erau considerate de familie un capriciu sau o rebeliune, deci, de cele mai multe ori, era interzisă.
La bazele persoanei care am devenit, încă mai stă călătoria mea nomadă, cu rucsacul și instrumentele în spate, în cei cei 1000km de mers pe jos, și multe alte mii cu autostopul și întâlnirea unor oameni deosebiți, câțiva dintre ei devenind profesori și îndrumători de excepție: compozitorul și instrumentalistul Valentin Martins, dansatoarea, coregrafa și activista Aiko Kazuko Kurosaki, compozitorul și inventatorul de instrumente Hans Tschiritsch, ca să-i amintesc doar pe câțiva. Și, bineînțeles, toate miile de persoane pe care le-am întâlnit și care s-au oprit să îmi asculte muzica, m-au transformat. Aceste laturi artistice sunt dependente unele de altele și se hrănesc unele pe altele.
Vorbele unei cântărețe indiene, Aruna Sairam, descriu foarte bine viziunea mea, "Muzica este o parte intimă și vulnerabilă a unui muzician, o expresie de iubire și încredere, iar atunci când oferi această parte, fără inhibiții, publicului, acesta o îmbrățișează și o înapoiază înzecit. E ca un pahar din care torni dragoste, iar apoi acesta se umple la loc."
Orice ființă umană are abilitatea de a deveni ce își dorește, dacă renunță cu desăvârșire la ceea ce a fost, măcar pentru o perioadă
Care sunt mesajele pe care le transmiți prin identitatea ta artistică, Kitana Project, și care sunt valorile în care crezi? Cum a luat, de fapt, naștere Kitana Project? Kitana îmi aduce aminte de numele personajului din jocul Mortal Kombat …
Orice ființă umană are abilitatea de a deveni ce își dorește, dacă renunță cu desăvârșire la ceea ce a fost, măcar pentru o perioadă. Înainte de a începe să cânt, am studiat șah, matematică, informatică, turism, jurnalism, comunicare, relații publice și filozofie și am avut numeroase job-uri care nu au avut de-a face cu creativitatea.
Prin identitatea mea artistică încerc să dizolv barierele și preconcepțiile care încă mai țin oamenii separați. Kitana Project a luat naștere când am decis să îmi împărtășesc creațiile și în spațiul virtual. A pornit de la Chitara, Gitana și a ajuns la Kitana Project (râde). Chitara, un instrument pe care îl iubesc și pe care îmi place să îl combin, în același timp, cu flautul sau didgeridoo-ul. Gitana, cuvântul spaniol pentru țigancă și care le reprezintă pe cele două străbunici ale mele de etnie rromă, sugerând totodată supraviețuirea minorității și culturii rroma, în ciuda asupririi nedrepte și îndelungate a acestei etnii. Kitana, într-adevăr, o luptătoare a unui joc de playstation vechi, care îmi amintește cât de diferită am fost atunci când îl jucam și ce pot deveni când lupt pentru ce îmi doresc.
Ești un artist DIY. Ce este creativitatea pentru tine și cum o hrănești?
Creativitatea e ca apa. Necesară, lină, curgând în neantul timpului sau turnând-o într-o compoziție, foaie de hârtie sau un dans efemer. Pentru a compune ritmuri sau melodii, las această apă să-mi inunde gândurile .
La ce alte instrumente mai cânți?
La instrumente de percuție, la flaute slovace și, câteodată, la chitară.
Iulia cântă la mai multe instrumente de suflat
© Mawa Kellner
Ce le spui oamenilor despre tine?
În străinătate, e de ajuns să spun că sunt din România, iar în România, faptul că fac muzică atrage după sine curiozitatea.
