Cultură Urbană
The Bloodstained Hand: Arta lui Orhan îți arată lumea fără filtru
Orhan transformă pereții orașului în oglinzi ale adevărului: prin proiectul The Bloodstained Hand, Bucureștiul devine un spațiu al dialogului și rezistenței împotriva tăcerii.
Într-un oraș care se mișcă grăbit printre reclame și ziduri gri care nu spun nimic, Orhan, artist vizual și street artist, a transformat spațiul urban din București într-un loc de confruntare cu realitatea — fie că e vorba despre tăcerea complice, abuzurile cotidiene sau durerile sociale pe care alegem să nu le vedem. Cu o estetică directă și o semnătură vizuală recognoscibilă, Orhan construiește un limbaj care face pereții să „vorbească”.
Orhan lucrează între stradă și galerie, dar fără să se lase prins de convenții. Pe pereți, el lasă mesaje care incomodează și imagini care rămân în memorie. În spațiile de expoziție, artistul aduce aceeași energie brută, dar într-un alt limbaj: instalații, printuri, intervenții. Arta lui nu are scop estetic, ci etic: confruntă, întreabă, expune.
Proiectul lui, The Bloodstained Hand, e mai mult decât o serie de lucrări — e o declarație. Mâinile pătate de roșu nu sunt doar simbolul violenței, ci și al pasivității. „Dacă aleg să tac, devin părtaș”, spune Orhan, iar fiecare intervenție urbană e un act de rezistență împotriva uitării. Pentru el, orașul e participant la viața de zi cu zi — un loc unde fiecare perete poartă o poveste și fiecare trecător e invitat să simtă, să gândească sau să se enerveze.
Am vorbit cu Orhan despre libertatea și limitele artei stradale, despre confruntarea cu sistemul și despre rolul artei ca oglindă a unei societăți care se teme de propriile răni. Între București și Londra, între revoltă și reflecție, artistul construiește un manifest vizual care ne trezește la realitate.
Lucrările lui Orhan aduc alte persective asupra societății
© orhan
Trăind într-o societate disfuncțională (...) ajung, fără să vreau, să trec prin experiențe care mă marchează.
Cum ai început să faci graffiti şi artă urbană aici, în București, și ce te-a determinat să faci asta?
Am fost atras de arta urbană încă din adolescență. M-a fascinat ideea că poți desena un nume sau un personaj pe un perete. Determinarea mea s-a născut din contextul social al României. Am simțit mereu că trebuie să fac ceva pentru societate, iar desenul era singurul limbaj prin care știam să mă exprim și să transmit un mesaj. Mai târziu, la Londra, l-am întâlnit pe artistul Mr. Brainwash. Discuția cu el m-a ajutat să înțeleg mai profund anumite principii și să-mi clarific direcția artistică. Așa a luat naștere The Bloodstained Hand, o formă de expresie a ceea ce cred, simt și vreau să spun lumii.
Spui că arta ta „nu caută confort — caută confruntare”. Cum ai ajuns la acest principiu și există un moment concret din viaţa ta care l-a declanşat?
Nu caut să dau publicului senzația că totul e bine. Nu e. Și arta mea vorbește tocmai despre asta. Pentru mine, arta nu este un spațiu de evadare, ci o oglindă care reflectă lucrurile pe care, de multe ori, alegem să le ignorăm. Schimbarea vine când te lovește realitatea și nu mai ai cum să te prefaci că nu vezi. Trăind într-o societate disfuncțională, în care problemele sociale sunt prezente la tot pasul, ajung, fără să vreau, să trec prin experiențe care mă marchează. Am avut prieteni care au făcut supradoze, care s-au pierdut în jocurile de noroc sau care au fost afectați de corupția din jur. Toate aceste lucruri lasă urme adânci, iar eu simt că arta are datoria să le aducă la suprafață, nu să le ascundă sub covor.
,,Mâinile pătate de sânge’’ nu sunt doar ale celor care fac ,,răul’’, ci și ale celor care stau și se uită
Seria ta „The Bloodstained Hand” apare ca o metaforă a sângelui, a complicităţii, a tăcerii care ucide. Ce te-a inspirat să o porneşti şi cum alegi pereţii / spaţiile în care o plasezi?
Simțeam că, dacă aleg să tac, cumva devin părtaș. ,,Mâinile pătate de sânge’’ nu sunt doar ale celor care fac ,,răul’’, ci și ale celor care stau și se uită. De obicei aleg pereții în funcție de tema pe care o abordez. De exemplu, dacă un eveniment s-a întâmplat pe strada X, lucrarea mea va fi tot pe strada X, cât mai aproape de locul respectiv. Prin ceea ce fac, încerc să imprim o memorie în acel spațiu, ca oamenii care trec pe acolo să nu uite ce s-a întâmplat.
Personajele tale „nu sunt nici salvatori, nici victime, ci martori lucizi”. Cum definești acest martor lucid și care este rolul lui în societate?
Personajele din lucrările mele sunt, de obicei, copii. Copii care văd clar ce se întâmplă în jur, fără să se lase păcăliți sau să ignore realitatea. Rolul lor este să observe și să reflecte adevărul. Prin ei încerc să transmit imaginea prezentului, dar și a viitorului, a ceea ce lăsăm în urmă.
Temele alese de Orhan sunt inspirate din viața de zi cu zi
© orhan
Arte vizuale, graffiti, intervenţii urbane — cum împaci libertatea de exprimare cu limitările (legale, estetice, sociale) spaţiului public din București?
Libertatea de exprimare în oraș e o glumă dacă o iei literal. Pereții nu-ți aparțin, legea te urmărește, oamenii te judecă. Spațiul public? Exact acolo se întâmplă arta adevărată… când te stresează limitele, începi să gândești mai creativ. Tocmai acesta e farmecul, limitele fac arta mai inteligentă și mai șmecheră. Eu încerc să las ceva care să te facă să zâmbești, să gândești sau să te enervezi.
Ce influenţe (artistice, politice, sociale) îţi modelează acum abordarea — ce artişti, mişcări sau experienţe consideri fundamentale pentru tine?
Deși consider că mi-am definit propriul stil artistic, acesta e puternic influențat de Londra. Îmi plac Banksy, Shepard Fairey și Mr. Brainwash, iar arta mea combină aceste influențe cu teme sociale și politice. Experiențele prin care am trecut mi-au modelat felul de a crea lucrări care deranjează, fac oamenii să zâmbească sau să simtă ceva atunci când trec pe lângă lucrările mele.
În contextul în care „roșul este peste tot – e sânge, e complicitate, e tăcerea care ucide”, care sunt mesajele pe care vrei să transmiţi prin lucrările tale aici, în România?
Roșul pe care îl las peste tot nu e doar sânge sau tăcere, e semnalul că trebuie să privim adevărul în față. Prin lucrările mele încerc să ajung la oameni, nu doar la cei pasionați de artă, ci la oricine trece pe lângă ele, să îi fac să simtă și să observe nedreptățile din jur.
Cum vezi mobilizarea prin artă — adică cum poate intervenţia ta urbană să transforme atitudini, să creeze dialog sau să stârnească schimbare concretă?
Mobilizarea prin artă poate părea greu de realizat, mai ales într-o lume copleșită de informații false. Totuși, lucrările mele pot aduce adevărul în fața oamenilor, să-i oprească pentru câteva momente și să le ofere o perspectivă diferită. Când un subiect social este pus în fața oamenilor prin artă, chiar dacă nu le schimbă imediat percepțiile, stârnește dialog și reflecție, iar adevărul devine mai greu de ignorat.
Ești între Bucureşti şi Londra, între est și vest. În ce fel influențează timpul petrecut acolo felul în care faci artă aici?
Este mult mai greu aici. În Vest, oamenii sunt deja obișnuiți cu acest stil de artă, au o altă mentalitate și o deschidere mai mare pentru artă în general. În schimb, aici totul e încă ceva nou, iar libertatea de exprimare nu e chiar atât de „liberă”. Consider că mulți artiști din diverse medii nu au curajul să-și exprime cu adevărat propriile convingeri în public.
Lucrare inspirată dintr-un reportaj Recorder
© orhan
Care a fost cea mai riscantă sau provocatoare lucrare stradală de până acum (din punct de vedere logistic, moral sau public) şi ce ai învăţat din acea experienţă?
Când încerci să spui un adevăr, simplul fapt că exiști poate deveni riscant și provocator. Pot să-ți povestesc despre o lucrare care m-a marcat emoțional și care apare într-un documentar realizat de Recorder, era o fetiță oarbă într-un leagăn din perioada comunistă, cântând „Ole, ole, Ceaușescu tot mai e”. Acea imagine mi-a rămas adânc în minte și m-a făcut să conștientizez cât de puternică poate fi exprimarea adevărului, chiar și prin gesturi aparent simple.
Cum reacţionează trecătorii la lucrările tale? Ai vreun fel de feedback în acest sens?
Majoritatea trecătorilor se opresc și fac poze, dar mai există și situații în care anumite persoane distrug lucrările din diverse motive. Online, feedback-ul este cel mai vizibil, unii apreciază ceea ce fac, alții mă critică sau mă înjură. Fiecare percepe arta cum vrea, și tocmai asta o face interesantă.
Dacă arta ta este despre „răni” şi expunerea lor, vezi și vreo vindecare în toată povestea asta?
Arta mea are ca scop expunerea unor răni și probleme sociale pentru ca societatea să le vadă și să devină conștientă. Vindecarea nu depinde doar de mine, scopul meu este să deschid ochii oamenilor, ei aleg dacă îi vor deschide sau îi vor ține închiși.
Dacă ar fi să alegi un singur perete din Bucureşti care să devină simbolul „The Bloodstained Hand”, care ar fi acesta şi de ce?
Sincer, nu m-am gândit niciodată la un perete anume. Până acum totul a decurs natural și mi-ar plăcea să rămână în continuare așa, lăsând proiectul să se manifeste în felul său propriu.
Seria „The Bloodstained Hand” arată ce vrea Orhan să spună lumii
© orhan
Care sunt next steps pentru tine —ce teme îţi propui să abordezi în următorul an? Pe termen lung — ce impact vrei să lase arta ta în spaţiul urban şi în discursul social?
Vom vedea ce teme va crea societatea în următorul an; nu ține de mine. Eu voi fi prezent doar atunci când simt și rezonez cu tema respectivă. Pe termen lung, sper ca arta mea să ajungă, să ajute și să încurajeze cât mai mulți oameni să se exprime liber.
Află mai multe despre Orhan aici.