Social Innovation
Un jurnalist de investigație pune întrebările care schimbă în bine lumea
Paul Radu, fondatorul Rise Project, crede că orice om care este curios poate contribui la realizarea unei investigații care transformă în bine societatea în care trăiește. Am aflat care sunt pașii.
Schimbarea începe cu fiecare dintre noi! De câte ori nu ați auzit acest îndemn? Dar știți cu adevărat ce înseamnă el? Tot mai mulți oameni, ca tine și ca mine, refuză să mai aștepte ca schimbarea în bine să vină din altă parte și pun ei înșiși umărul la treabă să facă ce au crezut că, ani de zile, ar trebui să facă instituțiile statului, politicienii sau funcționarii publici.
Trei astfel de oameni, care sunt și cetățeni activi, au devenit recent un model de bune practici, atunci când Ashoka România, cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, i-a ales pe ei să facă parte din cea mai mare rețea de inovatori sociali din lume.
Primii trei români care au intrat în această rețea globală sunt Paul Radu, Director Executiv, Organized Crime and Corruption Reporting (OCCRP) și Rise Project, Dorica Dan, Președinte, Centrul NoRo, Alianța Națională pentru Boli Rare, Asociația Prader Willi România și Florin Stoican, Președinte, Asociația Kogayon; Fondator, Parcul Național Văcărești și Parcul Naţional Buila-Vânturariţa. Asta înseamnă că, timp de trei ani, fiecare dintre ei va primi, în funcție de context, o bursă individuală care le va permite să se concentreze pe ideile lor de inovare socială și acces la multe alte beneficii ale rețelei.
Paul Radu este Director Executiv al Organized Crime and Corruption Reporting (OCCRP) și Rise Project, poate cea mai cunoscută și complexă platformă de investigație din România. Însă, înainte de toate, el este un jurnalist de investigație care crede că implicarea civică a oamenilor și tehnologia folosită cu cap pot rezolva probleme precum corupția și crima organizată, care ne afectează pe toți. Viziunea lui este că orice om poate contribui la succesul unei investigații, căci, în mod natural, curiozitatea ne ajută să punem întrebările care contează și, deci, să obținem răspunsurile care pot ajuta la rezolvarea unor situații delicate.
Am vorbit cu Paul despre lucrurile în care crede și datorită cărora a construit o rețea de jurnalism de investigație în toată lumea, din Europa până în America Latină și Asia, și despre cum și tu, cel care citești aceste rânduri, poți să faci propria cercetare care poate schimba în bine lumea. Hai să afli cum!
Evenimentul de lansare a primilor trei Ashoka Fellows din România
© Ashoka România
Când și cum ți-a venit ideea că oricine poate face parte dintr-o investigație, indiferent de domeniul din care vine?
A venit din experiență. Fac jurnalism de investigație de aproape 18 ani. Și am lucrat în multe locuri din lume, pe câteva continente, în redacții. Am început să lucrez în jurnalismul de investigație alături de editori cu experiență, unii din SUA.
Sunt două lucruri importante. 1. Oamenii care au acces la informație într-o redacție nu sunt întotdeauna și oamenii care scriu. Sunt acei cercetători – researchers, librarians, au tot felul de denumiri, în funcție de locul în care muncesc – dar oamenii aceia au o capacitate mai mare decât jurnalistul să găsească și să proceseze date pentru public. Atunci a venit întrebarea: de ce nu scriu și oamenii ăștia, de ce stau în spatele unui birou, de ce, deși au acces la o bază de date uriașă, ei se activează doar când le cere jurnalistul câte ceva?
Oricine poate să facă prima parte a investigației, partea aceea de cercetare, de găsire, de descoperire. Orice om, prin firea lui, e curios
Să zicem că a avut loc un incendiu la o anumită adresă și jurnalistul cere documentaristului să afle cine locuiește la adresa respectivă, cine sunt victimele etc. Și documentaristul caută și găsește toate informațiile astea. Morala e că acel documentarist e mult mai obișnuit să manevreze și să colecteze aceste date decât jurnalistul. Jurnalistul are darul de a scrie și de a prezenta informațiile lumii, însă când e vorba de a le găsi, sunt oameni care pot avea acces mult mai bun la ele. Jurnalistul conectează lumile și pune piesele de puzzle cap la cap. Însa piesele de puzzle pot fi puse cap la cap și de alți oameni. De aceea, eu cred că jurnalismul de investigație e accesibil, până la un punct, pentru cetățean. Nu oricine poate să scrie, să facă un material de presă OK. Însă oricine poate să facă prima parte a investigației, partea aceea de cercetare, de găsire, de descoperire. Orice om, prin firea lui, e curios.
2. Când ai ceva experiență în munca de investigații, ești mândru de munca ta, ești mândru de munca colegilor tăi, însă, în cele din urmă, tot ce poți să investighezi e puțin în marea schemă a lucrurilor. Noi, de exemplu, investigăm crima organizată și corupția. Și e atât de multă crimă organizată și corupție în jurul nostru încât, când vorbim despre România, de exemplu, ar trebui să fie cel puțin o mie de Rise Project aici ca să putem să fim mai eficienți.
Așa că e nevoie de mai mulți oameni care să fie implicați în procesul investigației, care să își poată dedica un pic mai mult din timpul lor pentru așa ceva și care au și curiozitate, și acces la date, și pot să și coopereze cu alți oameni. Eu cred că mulți oameni au aceste calități și pot face această muncă.
Cineva care citește acest interviu ar putea întreba: OK, Paul, ce pot eu să fac să te ajut pe tine sau Rise Project sau alte proiecte similare cu acea cunoaștere pe care eu sunt stăpân?
O să-ți dau un exemplu din multele pe care le-aș avea. Un cetățean, să spunem din orașul Baia Mare, merge pe stradă și vede c-a apărut un nou șantier la colțul străzii și că au mai fost tăiați câțiva copaci mari și omul se supără și-și pune niște întrebări: cum a început șantierul ăsta aici, are autorizație, nu are, care e situația? În cazul unui șantier, legea spune că trebuie să afișezi un panou pe care să scrie cine e beneficiarul, cine e executantul și alte câteva date despre construcția respectivă, astea sunt lucruri comune. Asta e observația directă și ea face parte din procesul de investigație. Adică cetățeanul observă locul ăla, eventual face poze, dar nu-mi trimite pozele la Rise Project, că noi și așa primim o grămadă de astfel de imagini, pe care nu le putem prelucra, că suntem puțini.
Însă cetățeanul poate lua de pe panou numele firmei care execută lucrarea, numele beneficiarului și poate să facă o cerere la primăria din Baia Mare, în baza legii 544/2001 (n.red. privind liberul acces la informațiile de interes public), care permite oricărui cetățean să pună întrebări cu privire la ceea ce se întâmplă în orașul său, de exemplu, să ceară autorizația de construcție acordată firmei care apare pe panou și care execută lucrarea. O astfel de acțiune e la îndemâna oricui. Apoi, acel cetățean poate folosi unealta pe care noi am construit-o – Investigative Dashboard – unde noi avem mulți cercetători, inclusiv din România, unde îți poți face cont gratuit și unde poți adresa tot felul de întrebări.
Paul Radu la decernarea Premiului ”Ion Rațiu” pentru Jurnalism, iunie 2018
© Mircea Roșca
Una din ele, în cazul exemplului nostru cu Baia Mare, e ”cine sunt acționarii firmei X?” Cercetătorii noștri vor afla răspunsul si-ți vor trimite documentele firmei în câteva zile și vei putea să afli ce vrei, nume de persoane, nume de alte firme care sunt acționare juridic și așa putem continua cercetarea pentru a afla cine sunt oamenii din spatele acelor tăieri de copaci și a construcției. Sunt câțiva pași elementari pe care îi poate face oricine. Acum că ai aflat numele acelor oameni, ce poți face? Azi toată lumea folosește Facebook, LinkedIn și alte rețele sociale. Cauți profilele acelor oameni și vezi, de exemplu, cine face mai departe parte din lista lor de prieteni, poate primarul din localitate sau șeful biroului care a dat autorizația. Pe scurt, ideal e să afli cât mai multe despre cine se află în spatele tăierii de copaci și a construcției. Și, dacă primăria respectă legea, va veni și răspunsul prin legea 544, și vei afla și de acolo câteva date. În momentul în care ai făcut pașii ăștia, trei sferturi din investigație e gata.
Siguranța trebuie să fie pe primul loc. Nimic nu merită viața unui om
Și ce poate face omul apoi cu informațiile pe care le-a obținut?
Poate trimite ceva mult mai conturat la media locală. Poate spune ”uite, sunt cetățeanul cutare, am făcut pe cont propriu partea asta de investigație” și apoi poate încerca să ia legătura cu un jurnalist local. Uneori, e greu însă să pasezi subiectul unui jurnalist local fiindcă publicația la care acesta lucrează s-ar putea să fie aservită politic. Atunci omul poate încerca la o publicație dintr-un alt oraș. Sau poate posta, pur și simplu, pe Facebook, în cercurile de cunoscuți și prieteni, unde poate spune ce a făcut. Se creează astfel o comunitate în jurul acestui subiect, o mișcare, iar informația circulă. Și, de acolo, s-ar putea să aibă un ecou. Cu toate acestea, dacă omul descoperă că în situația asta există mafioți locali sau alți oameni periculoși, e de dorit să nu acționeze singur, ci să dea informația unor oameni care știu cum să procedeze în astfel de situații, care au sisteme de protecție pe care le pot folosi. Siguranța trebuie să fie pe primul loc. Nimic nu merită viața unui om.
Corupția, a cărei victime suntem zilnic, e o corupție foarte simplu de oprit, e o corupție rudimentară
Viziunea ta vorbește despre democratizarea investigațiilor. Adică, în mod ideal, o viziune care ar duce la un viitor fără corupție. Nu sună utopic?
(Râde) Bine, atunci o să-i zic viitor cu mai puțină corupție. Corupția, a cărei victime suntem zilnic, e o corupție foarte simplu de oprit, e o corupție rudimentară. Când te uiți cum fură politicienii locali, când te uiți cum fură primarii, consilierii, îți dai seama că ei aplică aceleași scheme de furt, care pot fi oprite. Când începi să îți dai seama de tipar și vezi că așa se fură banii, poți să acționezi. În România, oamenii fură prin firme cu acțiuni la purtător. Câte firme cu acțiuni la purtător sunt în România? Aproape 400. Câte din astea au accesat bani publici sau fonduri europene? Să zicem că 35% dintre ele. Și e ușor să le oprești. Interzici firmele astea cu acțiuni la purtător când vezi că-s multe exemple de fraudă cu astfel de firme și atunci le-ai luat instrumentul de corupție celor care furau din bani publici. Sunt exemple de situații în care poți să acționezi ca un chirurg, nu e nevoie să tai tot corpul pentru o chestiune minoră. Astea sunt exemple de corupție stupidă, proastă și noi suntem victimele ei. E absurd!
Și oamenii totuși spun că nu au ce să facă, cei care fură sunt prea mari, prea puternici. În plus, aceiași oameni nu prea au încredere nici în instituțiile care, teoretic, ar trebui să îi sprijine în oprirea unor astfel de fapte de corupție. Ce e de făcut?
De multe ori spunem ”Guvernul e corupt” sau ”Poliția e coruptă” sau chiar ”Presa e coruptă”. Însă modul acesta de-a vedea lucrurile nu e neapărat unul bun, oricare ar fi domeniul despre care vorbim. Căci, în fiecare dintre aceste domenii, există oameni buni și foarte bine intentionați. E bine ca oamenii să fie informați, căci altfel văd atunci lucrurile, altfel identifică pericolul și corupția. Remarcile de tipul ”Poliția e coruptă” sau ”Instituția aia e coruptă” există fiindcă nu sunt suficiente informații sau nu e o comunicare bună între cetățeni și instituții sau chiar între instituții sau între instituții și presă. De aceea, e important ca oamenii să vadă și să înțeleagă că fiecare dintre noi poate să facă ceva. E vorba ca tu să pornești acțiunea care produce schimbarea, fără să te expui la risc.
Ce e Open Global Intelligence Agency?
Vorbeam mai devreme despre inițiativa Investigative Dashboard, prin care oamenii pot să pună întrebări despre tot felul de lucruri, o idee la care lucrez de la începutul lui 2010, când eram la Universitatea Stanford. Acolo am început proiectul ăsta, iar ulterior a intrat și Google pe fir și m-a ajutat, la fel și mulți alți colegi, de la programatori la jurnaliști și tot felul de alți oameni.
Investigative Dashboard e primul pas în sensul că, pe lângă oamenii ăștia care pot răspunde cererilor de informații, noi avem un sistem în spate care colectează informație și utilizează informația asta și o aranjază într-o manieră care e folositoare jurnaliștilor de investigație, activiștilor, oamenilor din bănci, care investighează spălările de bani și altele. E un sistem care zilnic colectează informații de peste tot, de la articole de presă până la procese, și le pune pe categorii.
De exemplu, în acest sistem poți să imporți numele tuturor parlamentarilor din România, vreo 500, cam atâția sunt, nu? Sistemul păstrează aceste 500 de nume și-n fiecare zi caută numele astea pe toate datele care vin în sistem. Deci poți vedea, de exemplu, că un parlamentar și-a deschis o firmă în Elveția, așa că poți afla ce e cu firma aia. E, dacă vrei, un sistem live de investigație, automatizat. În momentul în care tu ți-ai importat lista în sistem și spui ”uite, vreau să mă uit la oamenii ăștia” și-s 500 de oameni, în momentul în care apare o informație nouă despre unul dintre ei, primești o alertă care-ți spune ”ar fi bine să mergi în sistem, fiindcă a apărut un document din Brazilia, cu numele ăsta.”
Ce e fain la sistemul ăsta e că în momentul în care tu faci cerere să accesezi anumite informații, sistemul învață, adică vede niște tipare și observă că există multe cereri de firme în Cipru și se întreabă care e problema cu Cipru. Înseamnă că, poate, Cipru e folosită de beneficiari corupți și atunci sistemul începe și verifică potențiale legături între oricare alți politicieni din alte părți ale lumii și Cipru. E un început de AI (inteligență artificială) care îți poate da informație. Ideea e să pună mai multă știință la îndemână, astfel încât, când jurnalistul de investigație își dă seama că vrea să se apuce de lucru la un subiect, să primească de la computerul respectiv o listă cu subiecte care ar fi de interes public. Și să aleagă de acolo. Deci, în loc să pornească investigația de la un pont, de la un leak (n.red. scurgere de informații), de la o valiză sau de la altceva, pornește investigația de la un sistem bazat pe tipare care îi găsește imediat ceea ce caută.
În plus, jurnalistul de investigație are tendința de a căuta crima organizată, corupția în locurile știute. Cum anchetezi însă situații de care nu ai habar? Computerul mixează tiparele astea de corupție pe care tu le-ai identificat și găsește noi tipare de care tu probabil nu știi și spune ”a apărut un nou model de corupție sau s-ar putea să apară.” E cooperarea asta între om și mașină, dar asta nu înseamnă că, dintr-o dată, mașina va înlocui omul și va face investigația completă (râde). Rămâne la latitudinea jurnalistului, activistului, cetățeanului să meargă mai departe după ce mașina găsește tipare și moduri de operare. Va fi mereu un zoom in/ zoom out între computer, munca de teren, offline, online. Așa se face și-n momentul acesta jurnalismul de investigație. Însă felul în care începi o investigație poate fi schimbat complet, astfel încât să fim mai eficienți. Adică în loc să investigăm o tăiere de copaci la o margine de stradă, o organizație ca Rise Project poate investiga, de pildă, o pădure care a fost tăiată pe un versant de munte.
Eu fac munca asta pentru public, vreau să văd oamenii că sunt informați
Ce înseamnă pentru tine că ai devenit Ashoka Fellow, mai ales că, și până acum, ai avut acces la oameni și organizații care au susținut munca ta?
Îmi aduce acces, în primul rând, la mult mai mulți oameni, care sunt lideri în domeniile lor, iar printre Ashoka Fellows sunt o grămadă de astfel de oameni. Ca jurnalist, rolul tău e să legi lumile între ele, dar și să înveți de la fiecare lume în parte. Și atunci asta e o șansă pentru mine să învăț mult mai multe și să învăț lucruri diferite, să văd și care sunt posibilitățile, și care sunt limitele. Un jurnalist de investigație asta face mereu, învață și se lasă surpins de ceea ce descoperă și apoi aplică ce a învățat în propriul domeniu.
De ce faci tu ceea ce faci?
Jurnalismul de investigație e un stil de viață. Îl faci tot timpul. Și noaptea te gândești la ultimul subiect și la soluții. Eu fac munca asta pentru public, vreau să văd oamenii că sunt informați, vreau să am feedback de la ei și cred că poți face bine prin jurnalismul de investigație. Și am văzut până acum de câte ori materialele făcute de mine sau de colegii mei au avut un impact mare, oamenii s-au folosit de informațiile alea, s-au recuperat bani furați, sunt rezultate care se întâmplă și care sunt bune pentru public.
Despre Rise Project
RISE Project este o comunitate de jurnaliști, programatori și activiști. Investighează crima organizată și corupția care afectează România și țările din regiune. Urmărește-le investigațiile pe pagina de Facebook și pe site.
Ashoka România crede că fiecare om poate genera schimbarea în bine
© Arhivă personală
Despre Ashoka România
Ashoka, cea mai importantă organizație de antreprenoriat social din lume, și-a deschis porțile și în România în anul 2017. Urmărește-le proiectele și inițiativele pe pagina de Facebook și pe site.
