Știți poveștile acelea de succes care încep, aproape întotdeauna, într-un garaj? Fie că vorbim de trupe care ajung să concerteze în toată lumea sau de aplicații pentru telefoane mobile care devin indispensabile, garajul e locul care a găzduit, de-a lungul timpului, multe start up-uri din diferite domenii.
La fel stau lucrurile și-n cazul qwertykey.ro, un business românesc care a debutat în social media în urmă cu doi ani. O idee de marketing originală, gândită și aplicată via TikTok de co-fondatorul Lorin Druță, a propulsat, brusc, afacerea. Azi, qwertykey.ro primește comenzi din toată lumea și se pregătește să deschidă al treilea său magazin fizic, de data aceasta în București.
Am vorbit cu Lorin și-am aflat cum au contribuit platformele sociale - și mai ales TikTok (cu peste 680K de urmăritori) - la dezvoltarea qwertykey.ro.
Datorită TikTok-ului am reușit să fim unde suntem acum, pentru că ne-a oferit o vizibilitate foarte mare, ceea ce a contat inclusiv la conversie în vânzări, brand awareness, absolut tot.
De unde începe povestea qwertykey.ro?
În urmă cu doi ani, un prieten de-al meu, gamer înfocat, aștepta de peste o lună de zile, din afară, o tastatură mai specială, care nu exista în România. Așa că am zis: „Dacă nu este în România, hai să vedem ce putem face noi în privința asta.” Am cumpărat niște tastaturi și, într-un garaj gol, am început să punem pe un raft tastaturile care au venit, imprimanta 3D la care am făcut noi niște taste, după ce am lucrat cu un designer, un alt prieten m-a ajutat cu un website și așa am dat drumul poveștii. Investiția a fost minimă, sub 1000€. De-acolo, totul s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă.
Cum te ajută o tastatură mecanică în experiența de gaming?
Din punct de vedere tehnic, nu te ajută atât de mult. Dacă ai un echipament mai bun, nu înseamnă că joci mai bine. Însă, dacă tot petreci mult timp la calculator, de ce să nu ai instrumente care te fac să te simți mai bine cu ceea ce faci? Acesta e un răspuns pe care l-am trăit prin propria experiență, pentru că în momentul în care am început business-ul, nu eram cel mai mare fan al industriei gaming-ului sau al industriei tastaturilor. Dar cu trecerea timpului mi-am dat seama că, dacă am o tastatură care arată mai bine, care sună mai bine, care se simte mai bine, dacă am un mouse care îmi place mai mult, orele petrecute în fața unui PC sunt mai satisfăcătoare, sunt mai motivat să lucrez, am good vibes.
Și ați pornit business-ul. Ce-a urmat?
Aici a intervenit TikTok-ul. La început, am avut o comandă pe săptămână, deci n-a fost nimic booming. Până când am hotărât să împachetez o comandă de-a unui client și să arăt pe video cum fac asta: cum pun tastatura în cutie, cum pun stickerele etc. Am postat clipul pe TikTok și a devenit viral; a ajuns undeva la 500K views. Am încheiat acel video spunând: „Dacă vrei și tu să-ți împachetez comanda, lasă numărul comenzii în comentarii.” Așa au apărut foarte multe comentarii cu numere de comenzi și, implicit, comenzi noi. A fost o chestie nouă în România – să împachetezi o comandă și să arăți cum faci asta. Oamenilor le-a plăcut și uite-așa s-a creat o comunitate. De aici, am tot început să împachetez, să prezint produsul, am reinvestit toți banii, am adus încă un produs, un accesoriu, o tastă, un mousepad, un mouse, și tot așa.
Ce crezi că i-a atras pe oameni să urmărească cum le împachetezi comenziile?
Factorul de originalitate. Să-și vadă comanda împachetată a fost suficient încât să-i facă pe oameni să-și dorească și ei să le împachetez comanda. Dar sunt sigur că le-a plăcut și produsul în sine, pentru că acel produs nu exista în România în acel moment. În mod normal, când îți cumperi o tastatură, îți cumperi o tastatură și-atât. Mergi într-un magazin, iei una și o folosești până se strică. Însă tastaturile pe care le-am avut la început - și încă le avem - sunt niște tastaturi customizabile, personalizate.
Ce înseamnă asta?
Diferența între o tastatură simplă și una mecanică e că tastatura mecanică are switch – e un accesoriu peste care vine tasta. Tastatura normală nu are acest switch. Tastaturi mecanice existau și înainte de noi. Dar ne-am evidențiat cu faptul că inclusiv aceste switch-uri se pot schimba ca să sune diferit, să se simtă diferit. Practic, schimbi „inima” tastaturii. Așa am avut posibilitatea și șansa să avem clienți recurenți, pentru că își cumpărau o tastatură care le plăcea foarte mult ca design, dar după 5-6 luni voiau să schimbe sunetul tastaturii, de exemplu. Își luau switch-uri sau schimbau tastele cu totul și arăta complet diferit. Acesta a fost factorul de originalitate în ceea ce privește produsul.
Cum a contribuit TikTok la dezvoltarea qwertykey.ro?
Toată lumea știe că e greu să devii viral, dar e și mai greu să rămâi viral. Am început cu împachetarea comenzilor, dar am continuat și cu alte serii care au ajutat brandul să crească. De exemplu, la câteva luni distanță după ce am creat business-ul, am lansat propria tastatură, QwertyKey 61, o tastatură exclusivă, a noastră, făcută de noi. Acum avem cinci modele proprii.
Ca să promovăm acea tastatură, am făcut un vlog în care am luat 10 bucăți și-am plecat cu ele în turul României, cu echipa și cu o cameră de filmat. Ne-am dus în Satu Mare și am făcut un TikTok în care ascundeam o tastatură, apoi invitam urmăritorii să o caute. Cine o găsea, o păstra. La final, spuneam: „Satu Mare, mulțumim! Ne vedem în Oradea.” Apoi am mers în Oradea, Alba Iulia, Cluj, Târgu Mureș, și-am repetat povestea. Turul acesta a adunat foarte multe vizualizări, tastatura a fost văzută și, implicit, imaginea Qwerty a crescut. Datorită TikTok-ului am reușit să fim unde suntem acum, pentru că ne-a oferit o vizibilitate foarte mare, ceea ce a contat inclusiv la conversie în vânzări, brand awareness, absolut tot.
Ce planuri mai aveți?
Suntem în discuții cu un mall din București să deschidem și acolo un magazin. Vom continua seria video cu tastaturi pe care le ascundem în orașe din România. Și, recent, am început să vindem și-n afară. Noi n-am avut niciodată obiective pe termen scurt și lung, ci am lăsat mereu ca lucrurile să meargă de la sine. Așa că vrem să fim în continuare surprinși de oportunități!
Ți-a plăcut povestea qwertykey.ro? Urmărește-i și pe YouTube.
Vrei o tastatură mecanică sau alte accesorii cu haz? Intră pe site-ul qwertykey.ro.