Romina Mîrza, un pilot militar pe avionul supersonic MiG 21 LanceR
La numai 28 de ani, ea este una dintre cele două femei din România care știu să piloteze un avion supersonic. Află din interviul următor cum a ajuns să zboare cu un aparat care depășește 1200km/h.
Ți-ai imaginat vreodată că pilotezi unul dintre cele mai puternice avioane din lume? Că, pentru a-l duce printre nori, ai nevoie de o minte limpede și de cele mai rapide reflexe și că, pentru asta, te antrenezi continuu, zi de zi, psihic și fizic? Că, mai departe de dorința de a avea o astfel de meserie, trebuie să fii, în primul rând, născut pentru ea?
Romina Mîrza este un astfel de om. Ea este pilot operațional în cadrul Escadrilei 711 Aviație Luptă din Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii. Este una dintre cele două femei din România, alături de Simona Maierean, care azi locuiește în Ungaria, care știe să piloteze avionul supersonic MiG 21 LanceR.
Am vorbit cu Romina despre drumul ei într-o lume în care rigoarea, autodisciplina, sacrificiul și pasiunea sunt obligatorii pentru performanță.
Majoritatea dintre noi ne trezim dimineața, mergem la birou unde stăm opt ore, apoi revenim acasă sau ne petrecem seara făcând o activitate care ne relaxează. Cum arată o zi de muncă pentru tine și în ce constă, concret, meseria ta?
Ziua mea de muncă este strict legată de programul escadrilei din care fac parte. Activitățile sunt organizate în așa fel încât să asigure pregătirea permanentă și menținerea în barem a piloților.
În general, prima zi din săptămână este alocată pregătirii de specialitate, în cadrul căreia studiem aspectele teoretice ale misiunilor planificate, recapitulăm datele tehnice de exploatare ale aeronavei, punem accent pe rezolvarea cazurilor speciale, efectuăm antrenament în simulatorul de zbor și ne ocupăm de pregătirea fizică în sala de sport. Aceasta este, de asemenea, ziua în care fiecare își pune la punct documentele personale de evidență a zborului.
În celelalte zile este organizată activitate de zbor în funcție de obiectivele escadrilei. Putem începe de dimineață, astfel încât zborul să se desfășoare doar pe perioada zilei sau începem activitatea la o altă oră stabilită, astfel încât zborul să cuprindă perioada de zi și perioada de noapte – zbor mixt.
În linii mari, o zi de zbor începe cu un massbriefing, o adunare în cadrul căreia ne sunt prezentate aspecte esențiale pentru desfășurarea activității precum situația meteorologică, asigurarea logistică, activitatea celorlalte aerodromuri, planul de comunicații, aspecte de siguranță aeronautică etc. Tot în cadrul acestei adunări sunt evidențiate obiectivele zilei respective, pe baza cărora a fost elaborată, anterior, planificarea zborului.
Avionul supersonic MiG LanceR depășește viteza de 1200km/h
© Liviu Dnistran
După încheierea massbriefingului ne deplasăm în zona operațională, acolo unde se desfășoară efectiv activitatea. Prin zona operațională înțeleg zona aerodromului, pista de decolare și aterizare, hangarele, zonele de staționare ale aeronavelor, turnul de control și sălile noastre de pregătire și de echipare. În funcție de câte zboruri are planificate în ziua respectivă, fiecare pilot își organizează timpul și resursele pentru a rămâne concentrat și pentru a-și pregăti foarte bine misiunea.
Înaintea fiecărui zbor este obligatorie efectuarea unui briefing de misiune care presupune stabilirea în detaliu a tot ce urmează să execuți: tactici, proceduri, manevre, convorbiri, detalii, posibile cazuri speciale și rezolvarea lor, plan de comunicații, calcule de combustibil, gestionarea armamentului etc. La briefingul de misiune participă toți piloții care zboară efectiv în acea misiune.
Urmează completarea documentelor necesare în timpul zborului, încărcarea misiunii pe suportul electronic, echiparea și deplasarea spre aeronave la un moment dinainte calculat, astfel încât decolarea să aibă loc exact la ora trecută în planificare.
Zborul în sine, de la legarea în chingi și până la oprirea motorului este concentrare maximă pe ceea ce ai de făcut, pe comenzi, manevre, elemente, convorbiri. Este focalizare pe obiectivele misiunii.
După aterizare este obligatorie efectuarea debriefingului de misiune, bazat pe analiza elementelor înregistrate de sistemele de la bordul aeronavei și pe discuții între piloții care au zburat și controlorii de trafic aerian. Ciclul acesta, pregătirea misiunii - briefing de misiune – zbor - debriefing, se repetă în funcție de câte zboruri ai planificate în ziua respectivă.
Întreaga activitate de zbor a escadrilei durează opt ore, iar la finalul ei are loc un debriefing general în care se analizează aspectele esențiale ale zilei încheiate. Abia după terminarea debriefingului ,,dezarmăm” și ne îndreptăm spre casă, la odihnă, ne refacem capacitatea pentru următoarea zi plină de activități.
Romina Mîrza se antrenează continuu alături de colegii ei
© Benedek Levente
În copilărie găseai atractivă ideea de ordine, disciplină și uniformă. Când ți s-a conturat clar în minte că vrei să devii pilot și de ce ai simțit că această meserie e pentru tine?
Am făcut cunoștință cu aviația în timpul liceului militar, în cadrul unor vizite de studiu la diverse unități militare din țară. În clasa a X-a am vizitat Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, locul unde îmi desfășor activitatea acum. Atunci am urcat prima dată în cabina unui MiG 21 LanceR. Apoi, în anul următor, am vizitat Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene de la Boboc, Buzău. Sigur, în timpul excursiilor am văzut puțin din ceea ce înseamnă aviație (simulatorul de zbor, aeronavele în expoziție statică), dar acest domeniu nou pentru mine, la vremea aceea, mi-a stârnit curiozitatea, m-a fascinat prin căldura, deschiderea și pasiunea oamenilor de pe aerodrom și, mai mult, a trezit în mine ambiția și dorința de a face parte, într-o buna zi, din această echipă de elită. Așadar, nu am făcut altceva decât să urmez, la finalul liceului, etapele normale de selecție și să ajung, în vara anului 2009, prima pe lista studenților admiși în Academia Forțelor Aeriene.
Ai fost prima în toate: ai absolvit șefă de promoție la Liceul Militar din Alba Iulia, ai intrat prima la Academia Forțelor Aeriene din Brașov, pe care, de asemenea, ai absolvit-o șefă de promoție. Ce înseamnă pentru tine să fii prima?
Se spune că cel mai greu nu este să ajungi în vârf, ci să te menții acolo, deoarece acest fapt presupune o permanentă concurență cu tine însuți. Faptul că am terminat atât liceul, cât și Academia ca șefă de promoție este doar rezultatul unei munci susținute și a dorinței de a face totul cât mai bine. Munca cinstită, perseverența, respectul și încrederea în forțele proprii sunt valorile în care am fost educată să cred și după ele mă ghidez în continuare.
Am auzit că atunci când te-ai înscris la Liceul Militar din Alba Iulia ai fost rugată să explici de ce vrei să-l urmezi și ai scris că ”din spirit de aventură”, motiv pentru care ți s-a dat formularul înapoi să-ți regândești răspunsul, fiindcă armata și aventura nu merg bine împreună. Cum te-ai simțit atunci și ce crezi azi despre spiritul de aventură când pilotezi?
Într-adevăr, aveam 14 ani când am mers la Biroul de Informare - Recrutare Cluj pentru a obține informații despre admiterea la liceul militar. Pe lângă alte documente cu date personale, trebuia să completez și un chestionar cu titlul ,,De ce vrei să urmezi liceul militar?”. Erau peste 20 de răspunsuri, de genul ,,îmi place uniforma”, ,,am pe cineva în familie”, ,,consider că îmi oferă un venit stabil” etc. Am citit cu atenție toate răspunsurile și nu consideram că mi se potrivește nici unul. Așadar, am ales ultimul item, ,,spirit de aventură”! Evident, ofițerul mi-a citit chestionarul, a zâmbit și mi-a dat altul, să mai completez o dată. Era singurul item care nu se potrivea deloc, deoarece nu ai putea asocia ,,aventura cu armata”, nici ,,spiritul liber cu rigoarea și disciplina militară”.
Nu știu exact ce a fost în capul meu la vremea respectivă, cred că puțină confuzie, deoarece eu chiar îmi doream să urmez liceul militar, simțeam o motivație interioară, dar nu reușeam să exprim un motiv în sensul acela. Nici acum nu vă pot spune clar de ce am ales cariera militară – pur și simplu, așa am simțit.
Raportat la acel răspuns ,,spirit de aventură”, înțeleg acum nepotrivirea în contextul general al mediului militar, unde ordinea, disciplina și controlul sunt definitorii. Dar la nivel individual consider că exact acel ,,spirit de aventură” m-a determinat să îndrăznesc și să aleg aviație.
Să zbori pe avionul supersonic MiG 21 LanceR înseamnă ani de zile de muncă
© Romulus Oprișan
Meseria ta presupune exercițiu continuu, la fel ca în cazul medicilor, nu există un prag în care să poți spune: ”gata, am învățat tot ce era de învățat!” În ce constă această pregătire constantă, atât teoretică, cât și fizică, și psihică?
Într-adevăr, pentru a face față prezentului și standardelor ridicate impuse de calitatea noastră ca membri NATO, trebuie să ne instruim continuu. În acest sens, fiecare își alocă timp pentru menținerea proaspată a cunoștințelor teoretice, în paralel cu menținerea antrenamentului în zbor. Acestea cuprind atât partea de cunoaștere a aeronavei, cât și a tehnicii de pilotaj. De asemenea, există proceduri standard pentru fiecare tip de misiune care trebuie cunoscute. Un aspect deosebit de important este repetarea cazurilor speciale, a procedurilor de acțiune în cazul apariției în zbor a unei situații dificile. Pentru a face față unei astfel de situații, ne antrenăm permanent în simulatorul de zbor.
În ceea ce privește pregătirea fizică, este recomandat un stil de viață sănătos, cu sport moderat și odihnă suficientă. Nu putem neglija importanța pregătirii fizice, deoarece organismul unui pilot de supersonic este supus unor forțe și presiuni foarte mari. Vă dau un exemplu, suprasarcina. Aceasta este o forță care, în timpul unei manevre, apasă pilotul în scaun cu o forță de ”n” ori mai mare decât greutatea proprie, iar efectele acesteia se controlează printr-o tehnică de respirație corectă și prin încordarea mușchilor abdomenului și picioarelor.
Misiunea de bază a escadrilei este Serviciul de Luptă Permanent Poliție Aeriană, efectuat sub comanda NATO. Aceasta presupune faptul că, în permanență, sunt pregătite o echipă de comandă – control, o echipă de tehnici, două aeronave și doi piloți, gata să decoleze în cel mai scurt timp pentru asigurarea integrității spațiului aerian național. Avem capabilitatea de a respinge orice agresiune din partea oricărei aeronave care pătrunde neautorizat în spațiul aerian național și, de asemenea, suntem capabili să acordăm asistență aeronavelor civile aflate în dificultate. Se înțelege așadar importanța pregătirii permanente, a antrenamentului continuu în zbor, dar și a pregătirii psihice, deoarece atunci când ești în serviciu, totul se întâmplă în dinamică, misiunile sunt reale, imprevizibile, trebuie să fii permanent în alertă și pregătit mental pentru a acționa corect și în cel mai scurt timp.
Azi pilotezi un MiG 21 – LanceR. Vorbește-mi, te rog, despre caracteristicile deosebite ale unui astfel de aparat și despre cele mai mari provocări când pilotezi un supersonic ca acesta. În plus, care este viteza cu care zbori cu un astfel de aparat?
MiG -ul 21 LanceR este un avion de top, care necesită o pregătire riguroasă și concentrare maximă. Este un avion supersonic de vânătoare și interceptare, care execută o mare varietate de misiuni, precum:
- misiuni reale de Poliție Aeriană
- exerciţii de antrenament în zbor – lupte aeriene și interceptări – atât în cadrul pregătirii proprii a escadrilei, cât și în cooperare cu partenerii NATO
- exerciţii de trageri aer-aer şi aer-sol în diverse poligoane din țară
- exerciţii întrunite cu alte categorii de forţe ale Armatei Române
- misiuni de reprezentare a ţării noastre la mitinguri internaţionale din Europa
- evoluţii la mitinguri aeriene autohtone.
Fiind un avion supersonic, poate atinge viteze care depășesc 340 m/s, adică peste 1200 km/h și ajunge la înălțimi de 14000 – 16000 m. Din punct de vedere al armamentului, transportă rachete aer – aer ghidate infraroșu, diferite tipuri de bombe, proiectile reactive nedirijate și un tun de calibru 23 mm.
Zborul în sine este o provocare permanentă, o sincronizare continuă între pilotarea aeronavei și gestionarea obiectivelor misiunii, este un efort continuu de a fi prezent și de a menține SA-ul (Situational Awareness).
Înainte să pilotezi un supersonic, lucru care s-a întâmplat în urmă cu doi ani de zile, ai fost testată în fel și chip. Unul dintre cele mai dificile teste a fost în barocameră. Ce se întâmplă acolo, de ce e un test greu și cum a fost acest test pentru tine?
Aceste teste pe care le-ați menționat s-au desfășurat în cadrul vizitei medicale pentru admitere în Academia Forțelor Aeriene, specializarea personal navigant –piloți supersonic. Toate probele au durat o săptămână și s-au desfășurat la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială București. Au fost o serie de analize medicale de specialitate, testări psihologice și de personalitate, teste de echilibru și motricitate și această barocameră, în care este evaluată rezistența organismului la presiune scăzută. Sunt probe care definesc aptitudinea fizică a pilotului de supersonic și pentru care nu există o pregătire în prealabil. Pur și simplu ești sau nu ești apt, te încadrezi sau nu într-un anumit tipar psihologic etc. Majoritatea acestor probe medicale sunt repetate o dată pe an pentru a menține sub supraveghere starea de sănătate a piloților militari.
Barocamera este o cameră de câțiva metri pătrați care simulează variația de presiune corespunzătoare unei urcări rapide la o altitudine de 5000 m. Stai 15 minute la această presiune scăzută, iar la jumătatea timpului faci și câteva exerciții fizice. Ritmul cardiac este urmărit în permanență, fiind foarte important timpul de revenire al organismului după efort. La terminarea timpului se simulează coborârea, pe parcursul căreia variația de presiune se resimte efectiv prin dureri la nivelul urechilor. Pe parcursul acestei probe pot apărea simptome de amețeală, senzații de vomă sau puls mărit, semnale că respectivul organism nu este pregătit să facă față mediului aeronautic.
Trecerea acestei probe a însemnat pentru mine un impuls și o încurajare că drumul pe care l-am ales este cel corect.
Mulți oameni se întreabă cum arată și se simte un zbor cu un supersonic. Ne poți reda în cuvinte o astfel de experiență, de la momentul la care te urci în avion și până când cobori din el?
De câte ori încerc să redau în cuvinte zborul, am senzația că efectiv îi diminuez complexitatea. Este un efort de concentrare continuă, care se îmbină cu atâtea trăiri, senzații și emoții. Zborul e matematică, fizică, e concentrare, prezență, circumspecțiune, atenție distributivă, focalizare pe mai multe sarcini, decizii rapide și control.
Imaginați-vă zborul unui pilot de vânătoare ca un efort continuu de a gândi mereu cu un pas înaintea avionului, de a anticipa fiecare manevră. Și vorbesc de un avion care zboară cu mai mult de 1200 km/h.
Imaginați-vă complexitatea unei misiuni în care, pentru a deține controlul, pilotez urmărind performanțele aeronavei: viteză, altitudine, direcție; urmăresc datele de navigație, gestionez soluțiile de urmărire, ochire și tragere, mențin circumspecțiunea radio, caut vizual ținta sau coechipierul, iau decizii.
De cele mai multe ori cobori transpirat, muncit și obosit, dar mulțumit că ai făcut ce trebuia, ai luat deciziile corecte, ai îndeplinit cu succes misiunea. Alteori cobori dezamăgit, ai fi putut face mai bine, trebuia să alegi altă tactică, să execuți altă manevră – sunt zile bune și altele mai puțin bune. Important este însă să înveți ceva din fiecare zbor și să își consolidezi antrenamentul.
Zborul cu un avion supersonic îmi oferă satisfacție, orice misiune îndeplinită cu succes îmi dă entuziasm și dorința de a merge mai departe, de a-mi dovedi în permanență că pot mai mult.
Împreună cu colegii americani
© Adela Oltean
Care este cea mai importantă calitate a unui pilot de supersonic?
Consider că un pilot trebuie să fie determinat, disciplinat, perseverent și hotărât, să accepte provocări, să se adapteze prezentului, să își respecte meseria. Dar, mai presus de toate, acestea sunt motivația intrinsecă și pasiunea, deoarece din pasiune faci sacrificii, iar sacrificiile aduc performanță și satisfacție.
De patru ani lucrezi la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii. Ce ți-ai dori să faci profesional în continuare?
La fel ca până acum, îmi propun obiective realizabile, pe care să le ating pas cu pas. Următorul plan este finalizarea programului de întrebuințare în lupta pe timp de noapte, pentru a efectua Serviciul de Poliție Aeriană complet. Apoi, pe parcursul carierei, îmi doresc să obțin toate calificările unui pilot de vânătoare.
Ai numai 28 de ani și ai o meserie unică, inedită, de înaltă performanță. Se întâmplă să te uiți în oglindă și să-ți spui: ”wow, eu chiar fac asta?”
De la 14 ani am intrat în liceul militar, apoi, la 19, în Academia Militară. La 20 de ani am efectuat primul zbor și am parcurs treptat toate etapele de pregătire ale unui pilot de vânătoare. Nimic neobișnuit pentru un tânăr sau o tânără care alege această meserie. Practic, am crescut în acest mediu, m-am format ca adult, am fost înconjurată de la început și până în prezent de profesioniști pe care îi respect și îi admir pentru performanțele lor. Acesta este normalul pentru mine, este ceea ce fac zilnic, natural, firesc.
Când nu zbori și nu te gândești la muncă, cu ce îți place să îți ocupi timpul liber?
Viața personală și cea profesională sunt echilibrate, încerc să îmi aloc timp pentru toate. În afara programului de muncă, am timp pentru mine, pentru familie și prieteni. Îmi place să călătoresc, ies cu bicicleta, fac sport, citesc.
Pentru tinerii care vor citi acest interviu și vor fi inspirați să îți calce pe urme, ce mesaj, sfat sau recomandare ai pentru ei?
I-aș sfătui să îndrăznească, să creadă în forțele lor, să se informeze și să muncească pentru a-și îndeplini dorințele, deoarece rezultatele și satisfacțiile unui astfel de job sunt pe măsură.