Dr Chamorro-Premuzic lucrează pentru o mare companie de recrutări
© Red Bull
Productivitate

7 sfaturi de la experți pentru job-ul mult visat

Expertul de renume mondial Dr Tomas Chamorro-Premuzic îți spune ce caută angajatorii de la tine.
Scris de Paul Tierney
4 minute de cititPublicat pe
Să obții job-ul acela uimitor după absolvire - sau după schimbarea carierei - poate fi o experiență grea. Însă există direcții clare pe care le poți urma ca să ajungi în rolul potrivit, începând cu date concrete și răspunsuri de la unul dintre cei mai cunoscuți experți la nivel mondial.
Pe baza datelor adunate și a experienței, Dr Tomas Chamorro-Premuzic, unul dintre cei mai cunoscuți recrutori la nivel mondial, îți spune cum poți să obții job-ul mult visat. De asemenea profesor la Universitatea din Londra și la Universitatea din Columbia, Chamorro-Premuzic știe ce caută angajatorii de la tine. Iată în continuare răspunsurile pe care le așteptai de multă vreme.
1. Recrutorii întreabă adesea, ”Care e cea mai mare slăbiciune a ta?” Cum sugerezi să răspundă oamenii?
Încearcă să cauți cu adevărat răspunsul la întrebare, căci dacă simulezi, se va vedea. Evită clișee precum ”Sunt perfecționist” sau ”Sunt prea critic cu mine însumi.” Nu trebuie să fii nici complet onest. Ca la o primă întâlnire cu persoana de care-ți place, un interviu de angajare nu e momentul ideal să vorbești despre cele mai negre secrete ale tale, ci despre slăbiciuni pe care angajatorul e posibil să le fi identificat deja în CV-ul sau în background-ul tău profesional. Asta va arăta că ești conștient de propria persoană.
"Reputația e principala carte de vizită"
"Reputația e principala carte de vizită"
2. Ce îi așteaptă pe absolvenți?
Job-urile azi pot fi plătite foarte bine. Pot fi și interesante. Pot necesita și creativitate și pot împlini mai multe nevoi de viață. Competiția e dură și calificările pe care le ai sunt doar un filtru - fără ele, faci foarte puțin; însă fără a înțelege cine ești, fără a fi conștient cine ești, nu vei ajunge prea departe, în ciuda tuturor lucrurilor care te recomandă în CV. Trăim într-o economie a talentului și principalul talent, care e și pașaport, e propria reputație. Cum ești diferit și mai bun decât concurența? Dacă reputația ta nu se remarcă într-o economie competitivă sau dacă nu poți explica cum îți vei folosi talentul la muncă, o să reușești doar având noroc.
3. Care e cea mai importantă aptitudine pe care un absolvent de facultate o poate dezvolta?
Principalul avantaj competitiv constă în descoperirea propriilor abilități. Testele pe care le-am pregătit pe Wingfinder îți vor oferi un feedback personalizat despre cum poți să faci asta. Ce îți trebuie pentru fiecare rol în orice companie e ceea ce se numește elemente RAW ale talentului (Rewarding/ Răsplata - abilități interpersonale și intrapersonale; Able/ Competența - un fel de-a gândi sau inteligența potrivită pentru un anumit rol; Willing/ Dispoziția - determinare și motivație).
4. Dacă ai fi din nou în universitate, ce ai face diferit?
Aș petrece mai mult timp făcând activități extrașcolare, ca să-mi dau seama cum funcționează lumea reală. E important să te concentrezi pe studii, însă folosește timpul liber să creezi ceva, urmărește hobby-uri, internship-uri, proiecte și interacționează cu oamenii, ca să îți demonstrezi că îi poți influența pe alții și că poți lucra bine cu ei. Abilitățile interpersonale sunt cruciale în orice companie.
5. Care-s cele mai des întâlnite greșeli pe care un absolvent le face la începutul carierei?
Cred că-s mai buni decât sunt de fapt. Modestia, cunoașterea de sine, alegerile corecte și munca sunt cele care îți vor deschide ușile. Așteaptă-te la mai puțin și oferă mai mult. Ești la începutul perioadei de învățare, așa că această călătorie nu va fi o linie dreaptă. Nimic nu te va ajuta mai mult decât să-ți faci treaba bine acolo unde ești și să fii apreciat de oamenii cu care lucrezi.
6. Ce ți-ai fi dorit să știi când ai absolvit?
Că, de acum înainte, viața va deveni mai grea și mai complexă, dar și că răsplata va fi pe măsură. Într-un fel, nu termini școala niciodată - e un flux continuu de învățare, adaptare și reflecție. Învățarea celor mai bune modalități de a-ți valorifica curiozitatea și creativitatea, motivația și cum să lucrezi cu alții, va fi cea mai grozavă modalitate de a avea succes.
7. Care e sfatul cel mai important pentru cineva care vrea să facă următorul pas în carieră?
Cunoașterea de sine e cu bătaie lungă. Cu cât oamenii înțeleg mai bine ce puncte forte au, ce limitări, ce-i interesează cu adevărat, cu atât vor fi mai deștepți în alegerea carierei. Job-urile pe care le au le vor plăcea mai mult, vor munci cu mai mult drag și vor avea rezultate mai bune. Cunoașterea de sine e momentan un talent subevaluat, dar el îi poate ajuta pe oameni să identifice job-urile care se potrivesc cu aptitudinile și valorile lor.