Mountainboarding
Campioana mondiala la mountainboarding
E Sonia Nicolau din Romania.
Fost medic chirurg, actualmente medic rezident in medicina sportiva, Sonia Nicolau este si o pasionata de sporturi alternative, de la snowboarding si pana la mountainboarding, disciplina in care, anul acesta, la Novi Sad, in Serbia, a devenit campioana mondiala. Am vorbit cu Sonia despre performanta ei intr-un sport aproape necunoscut in Romania, unde numai 2 oameni participa la competitii internationale, amandoua fete.
Cum a inceput pasiunea pentru sporturile alternative?Ma bucur ca le numesti sporturi alternative si nu extreme. Pana la urma orice sport practicat la nivel de performanta poate fi extrem, sigur, cu exceptiile de rigoare.
Cum adica orice sport practicat la nivel de performanta poate fi extrem?Snowboarding-ul, de exemplu, poate fi sport de agrement foarte putin periculos spre deloc, ca si schiul, sau kitesurfing-ul, de care te poti apuca si la 50 de ani si pe care poti sa-l duci la un nivel la care sa devina periculos si, mai departe, extrem. Insa ce fac eu, mountainboarding, poate fi considerat extrem avand in vedere ca nu folosim, desi exista, frane si se intampla pe teren accidentat (rade). Exista modalitati de a frana, dar ele se fac prin derapaj controlat, iar rotile nu derapeaza la fel de usor precum cantul in zapada, asa cum se intampla la snowboard ori la schi. Insa, altfel, mountainboarding-ul e un sport ceva mai violent, inclusiv aceasta proba la care am participat la Campionatul Mondial si care se numeste boardercross, adica 4 sportivi in paralel care se dau pe acelasi traseu, care are tot felul de obstacole si care se ingusteaza si unde, la un moment dat, se mai intalnesc doua roti, doua capete, mai venim unii peste altii prin boscheti, pe langa traseu (rade).
Sonia Nicolau la Campionatul Mondial
© Connor Smout
Cand ai inceput mountainboarding-ul ?In vara lui 2007 am cunoscut aceasta gasca care m-a introdus in lumea snowboarding-ului si, ulterior, a mountainboarding-ului. Mountainboard-ul e ca un skateboard mare, cu roti de teren, cu camera, cu suspenii si cu niste legaturi, ca niste slapi, cu barete in fata, unde iti bagi picioarele si care in spate au niste straps, cum le zicem noi, pentru siguranta, ca sa nu-ti iasa piciorul cand te dai la vale. Am avut norocul sa-l cunosc pe Dan Marcu care avea un prieten bun, pe George, care a adus prima placa de mountainboarding din tara si asa m-am dat si eu cu ea prima data. Nu stiam cum se procedeaza, ne uitam pe YouTube la filmulete, ne dadeam drumul la vale, n-aveam protectii, ne intorceam acasa vineti, cu julituri peste tot, dar era asa, o satisfactie si, in timp, am invatat ca e important sa purtam macar o casca, o protectie de spate si manusi, ca-s sfinte, mai ales pentru julituri, ca daca e sa mearga ceva prost si sa se rupa, se rupe oricum, cu protectii sau fara ele (rade).
Ce iti place cel mai mult la mountainboarding?De fiecare data cand vorbesc despre asta, spun ca familia care s-a format datorita acestui sport, care e inca unul nisat, e foarte pasionata, toti sunt oameni uniti, care sunt alaturi de tine cand ai nevoie, sufletisti si saritori si foarte iubitori. Eu asta nu am mai intalnit in niciun alt sport! Poate ca si datorita sportului s-a intamplat asta, ca e un sport de impact, mai violent si atunci grija e mai mare. Sau poate e doar un liant invizibil care ne uneste. Toti asteptam saptamana asta din an, cand ne intalnim in Serbia, chiar si dupa cea mai tare vacanta in care am fost, poate, in anul respectiv. E cel mai asteptat moment al anului!
Sonia Nicolau la Campionatul Mondial
© Mihailo Bogdanovic
Cum a fost trecerea asta in mountainboarding, de la un simplu hobby la un sport in care faci performanta?In primii 3 ani in care ne-am dat, aveam cel putin o luna pe an in care practicam. Si mergeam pe dealuri, neavand nimic amenajat, si efectiv, la plesneala, incercam toate variantele si posibilitatile. Insa, apoi, pentru ca ne-am imputinat, am cam inceput sa ne lasam pe tanjala. A fost o explozie la un moment dat, ca multi si-au luat placi, dar dupa al treilea contact cu povestea asta, au lasat-o mai moale. Din cei 12 practicanti din tara care ne dadeam cand apucam, am ajuns 8, apoi 6 si acum mai suntem doar 2 fete care ne dam in concursuri, eu cu Erica. Mai e un tip la Piatra Neamt, care e in Salvamont si care se da, dar e singur si spune ca nu este la fel de fain sa te dai solo. E placut sa ai oameni dragi aproape, pasionati, ca tine, de sportul asta! Si nici eu nu prea am mai avut timp sa ma antrenez, de aceea concursul de anul asta a fost asa stresant pentru mine.
De ce?De ani de zile lumea pune presiune pe mine, ca sunt cea mai buna, ca trebuie sa ma antrenez, ca trebuie sa ma dau, ca alte fete castiga, desi nu sunt la fel de talentate. Si am luat-o asa, ca si cand nu vorbeau serios. Eu ma dau cand ajung acolo, in Serbia, o data pe an, deci doar 4 zile inainte de concurs am timp sa exersez. A mai contat si faptul ca inainte eu am facut chirurgie si chiar nu aveam timp, plus ca nu prea imi permiteam sa ma accidentez.
Sonia Nicolau la Campionatul Mondial
© Andy Rolfe
Unde ai devenit campioana anul asta?Initial, a fost un Campionat Balcanic care a luat nastere intre sarbi, romani, bulgari si sloveni, vorbind pe net, fiecare se dadea in tara lui si am zis hai sa facem un concurs, hai sa ne cunoastem, suntem asa putini fiecare in tara lui, ar fi pacat. S-a organizat un concurs in Serbia, pe un teren improvizat, s-au chinuit mult oamenii, erau implicati si faceau mai multe ca noi, noi ne adaptam la ce aveam, ne dadeam unde se putea, ei si-au facut si traseu, tehnic era gresit facut, ca si ei erau la inceput, nu stiau prea bine, insa l-au modificat in timp, au studiat, l-au imbunatatit. In 2009 a fost prima editie. Numele a fost dat de comun acord, caci nu exista vreo asociatie oficiala, nici acum nu stiu sa existe inca o Federatie, insa, in urma cu 3-4 ani s-a infiintat oficial Asociatia Mondiala de Mountainboarding (IMA) sau Internatioonal Mountainboard Association. Apoi, din 2010, au inceput sa vina participanti si din Polonia, si din Germania, si altii, si altii, si altii, si la sugestia mai multor rideri, unde sportul asta este mai puternic, s-a zis hai sa organizam un Campionat European si, daca iese bine, facem si la anul si tot asa. Si asa s-a ajuns la Campionatul Mondial si anul asta am avut participanti inclusiv din Panama, SUA, toata Europa, de peste tot. De la joaca aia din 2009 s-a ajuns la Campionatul Mondial, care exista deja de 4 ani, care are loc de regula in Serbia, la Novi Sad, unde a si inceput. Riderii din SUA si Marea Britanie, care sunt sponsorizati, deci fac sportul asta ca pe o meserie, au spus ca traseul de la Novi Sad e cel mai tehnic si mai dificil pe care s-au dat pana acum.
Ce face ca un traseu de mountainboarding sa fie dificil?Inclinatia care se modifica pe parcurs, la inceput e mai flat, sunt niste galme mari, viraje tot mai stramte, apoi jos devine tot mai abrupt, virajele sunt mai legate si tot mai apropiate unele de altele. Ca skills, cand faci sportul asta, trebuie sa ai conditie fizica. Eu am facut sport dintotdeauna, chiar daca nu m-am tinut de unul de la un cap la altul, m-am miscat mereu. Conditia fizica e necesara pentru rasuflare, caci este vorba de un efort intens, apoi concentrare, ca daca te pierzi pe un astfel de traseu, te faci bucati. Accidentele sunt la ordinea zilei pentru ca, pe langa viteza, trebuie sa te feresti si de ceilalti concurenti, sa gandesti ce ai de facut si sa te adaptezi repede la ce se intampla in fata ta. Sunt abilitati la care se lucreaza.
Cum se desfasoara concursul?Sunt doua zile de concurs. In prima zi sunt calificarile, la fete categoria a fost doar una ca suntem 12 de peste tot. As zice ca avantajul meu e ca am crescut cu baieti si toata viata am fost baietoasa, eu nu plec de la start cu teama de lovituri, de impact, dar psihologic e un prag pe care incerc sa-l depasesc, ca in concurs e important sa-ti urmaresti interesul, insa nu pot lovi o fata, nu pot intra in ea, chiar daca poate asta e calea mai usoara. Cu baietii n-as avea nicio problema, de la anul as vrea sa ma inscriu la baieti, la Pro, din cauza asta, pentru ca se poate, e un sport cu reguli de safety si fair play, iar sa concurez cu baietii e ceva ce pot sa-mi asum, ma simt mai provocata. Plus ca atunci cand eram putini in sportul asta, ma antrenam aproape numai cu baieti si am progresat mai repede. La baieti exista categoriile Pro si Open, la fete categoria e comasata, Girls Open se numeste. Mai exista o categorie de copii si Masters, baietii peste 35 de ani. Deci, repet, la fete am fost 12 la start, la baieti au plecat 32 dupa mansa de calificari. Au fost multi anul asta si la Masters. Sportul asta creste!
In Romania unde te dai?N-avem unde sa ne dam, d-aia s-au lasat toti!
Ce inseamna sa fii campioana mondiala la mountainboarding?Ma bucur eu la mine in sufragerie! (rade) Chiar ma gandeam zilele trecute ca, de cand s-a intamplat concursul, in afara de eliberarea de final care a fost fenomenala, ca abia atunci am realizat stresul si presiunea psihica, si ca in ziua aia am fost ranjita, ca un copil prost, ca a fost un vis devenit realitate, in rest totul a reintrat in normal.
Vrei sa ramai la curent cu cel mai tare continut de pe RedBull.ro? Aboneaza-te la singurul newsletter care iti da aripi!