Stan Turcu a trecut linia de finiș la UTMB la 74 de ani
© Flash-Sport
Ultra-alergare

La 74 de ani, Stan Turcu a încheiat cursa UTMB după ce a alergat 170km

Din 2016, de când s-a modificat traseul cursei (de la 160km cu 9000m diferență de nivel la 170km cu 10.000m diferență de nivel), nimeni de peste 70 ani nu a terminat aceasta cursă.
Scris de Andreea Vasile
8 minute de cititPublicat pe
Dacă vrei, poți! A demonstrat-o românul Stan Turcu în luna august când a luat startul la UTMB, una dintre cele mai râvnite și mai grele curse de alergare montană din lume. După 170km, el a trecut linia de sosire victorios. Cu performanța sa, a emoționat comunitatea de alergători de pretutindeni și ne-a inspirat pe toți să ne urmăm visurile, oricare ar fi ele.
Până în acest moment, Stan Turcu a alergat:
  • 40 de semimaratoane
  • 80 de maratoane
  • 40 de ultramaratoane
Stan Turcu a început să alerge la vârsta de 60 de ani: ”Mai aveam cam patru ani până ieșeam la pensie și mă îngrozea că nu o să am ce face cu atâta timp liber. Când munceam, mă trezeam, mă spălam, mâncam și plecam la treabă. Când m-am gândit că nu o să mai am unde să plec, am zis că dacă nu fac ceva, într-un an - doi, organsimul meu se va duce. Eu, de felul meu, sunt un tip foarte activ. Așa că, încă din ultimii ani profesionali, am început să mă trezesc la cinci dimineața, alergam o oră în parcul IOR, veneam acasă, mă spălam, mâncam și ajungeam printre primii la serviciu.”
Am aflat de la Stan Turcu cum a făcut cunoștință cu alergarea, de ce și-a dorit să participe la UTMB și cum primesc familia și prietenii pasiunea lui pentru alergare.
Stan Turcu a inspirat o lume întreagă cu performanța sa

Stan Turcu a inspirat o lume întreagă cu performanța sa

© Flash-Sport

Cum ați devenit interesat de UTMB?
Anul acesta a fost a doua oară când am mers la UTMB. Din 2014 am tot încercat să ajung acolo, de când am început să alerg. În acel an, aveam 60 de ani și un alt compatriot de-al nostru, Chiurlea Cristian, care avea 69 de ani la acel moment, termina UTMB. Atunci cursa avea 160km și 9000m diferență totală de nivel. Mi-am zis, “Dacă omul ăsta poate, eu de ce să nu pot?” Așa că în 2016, m-am înscris la UTMB, am fost selectat să particip, am mers acolo, dar am reușit să parcurg numai 31km. Nu știam prea multe atunci despre alimentație, odihnă, recuperare. Acum, că am devenit mai experimentat, am reușit să termin cursa.
În ce fel v-ați pregătit mai bine astfel încât a doua încercare la UTMB, de anul acesta, să fie un succes?
Anul acesta, de exemplu, din martie și până în august, am făcut în fiecare săptămână câte două alergări la munte, deci mi-am îmbunătățit, cât de cât, urcarea. Pe coborâre sunt destul de bun, în sensul că merg destul de bine pentru vârsta mea. (râde) Cu urcarea aveam probleme. În cursă, totuși, am mers mai constant pe urcare și nu m-am oprit atât de mult. A mai contat că la start nu a fost cald și nici pe prima porțiune a cursei, vreo 8km. Aceea este o porțiune în care toată lumea aleargă, ești cu mulțimea, și dacă e foarte cald, obosești repede. Data trecută aici a fost greu pentru mine. Am stat o oră și jumătate în soare înainte de plecare, erau peste 30 de grade, apoi am mers destul de tare pe această porțiune de 8km, m-am încălzit, stomacul s-a supărat pe mine și când a început urcarea, n-am mai putut să beau, n-am mai putut să mănânc nimic, am ajuns la km 31 cu două minute înainte de timpul limită și a trebuit să abandonez.
Acum am mers mai ponderat, nici nu am mai obosit așa tare că n-a fost cald, am mers destul de bine pe prima parte a cursei și am reușit să mă îndepărtez destul de mult de timpii limită, în sensul că aveam suficient timp mereu până la următorul timp limită, deci am putut să îmi fac cursa relaxat. De aceeea, pe la kilometrul 130 - 140, mi-am permis să dorm o oră. Când m-am trezit, m-am simțit foarte bine și am continuat, fără presiune, aveam suficient timp. Am făcut cursa totală în 45 de ore.
Victorios la UTMB

Victorios la UTMB

© Flash-Sport

Niciun concurent de vârsta mea nu a terminat cursa asta în toată istoria concursului.
Stan Turcu
Cum v-ați simțit când ați trecut linia de sosire pe primul loc la categoria dvs. de vârstă?
Știam că dacă termin, voi fi pe primul loc. Doi dintre concurenți depășiseră timpul limită încă de pe la începutul cursei, iar un al treilea pe la jumătate. În plus, în ultimii șapte ani, niciun concurent peste 70 de ani nu mai încheiase cursa. Am aflat că niciun concurent de vârsta mea nu a terminat cursa asta în toată istoria concursului. Așa că sunt bucuros!
Când am trecut linia de sosire, au început să-mi curgă lacrimile, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Era acolo și Robert Hajnal, care participase de asemenea la cursă, și o altă alergătoare, Alexandra Ungureanu, și am plâns pe umerii lor. Și Robert a plâns...
De ce credeți că ați impresionat comunitatea de alergători de pretutindeni?
În primul rând, datorită vârstei. În al doilea rând, am terminat pe locul 1477 la general, din peste 1789 de alergători, deci e și asta o chestie. (râde) Mă gândesc că asta apreciază oamenii. În plus, mulți alergători au părinți mai tineri ca mine, care nu fac deloc mișcare, și atunci exemplul meu i-ar putea impulsiona.
Alergați de 14 ani. Cum v-ați apucat de acest sport?
Fiica mea și-a dorit să dea Bacalaureatul la sport, așa că am început să ies cu ea pe Lacul Morii, să se antreneze acolo. Era o zonă mai dubioasă la acel moment, deci o însoțeam pentru siguranță. După ce a dat Bacalaureatul, eu am continuat să ies o dată, de două ori pe săptămână, până când, după un control medical în care doctorul a vrut să-mi dea nu știu ce medicamente, mi-am zis, “Dacă lumea aleargă, hai să încep și eu!” (râde) Pe urmă am cunoscut oameni din Ro Club Maraton, erau puțini atunci, vreo 20 de persoane, țin minte că am fost al 25-lea când m-am înscris; la vremea aceea, a fost cel mai mare club de alergare pentru amatori din țară, cu vreo 300 de persoane înscrise. Cu ajutorul lor, am început să alerg și așa am mers mai departe. În plus, urma să ies la pensie și mă îngrozea perspectiva că, dintr-o dată, nu o să mai am nicio activitate.
Stan Turcu a fost mereu o persoană activă

Stan Turcu a fost mereu o persoană activă

© Flash-Sport

Cum a primit familia pasiunea dvs. pentru alergare?
Soția mea vine cu mine de câte ori poate când am vreo cursă, în țară sau străinătate. Mergem ca în vacanță și prelungim șederea mai departe de cursă. Însă mai sunt ”probleme”: mă duc la antrenament, dar soția vrea să mă duc la alimentară să cumpăr ceva. Zice:“ Tocmai acum ți-ai găsit.” Dar îi spun, “Dragă, stai liniștită, că-ți aduc și mâncarea.” (râde)
Dar prietenii care sunt de vârstă cu dvs.?
Recent, am avut o întâlnire cu colegii de liceu, 60 de ani de la înființarea liceului din Făurei, noi am fost prima promoție. Pe urmă, am avut întâlnirea de 51 de ani de la terminarea facultății, Politehnică - Electronică și Telecomunicații. Toți colegii mei se mândresc cu mine. “Mergi înainte că noi suntem cu tine, dacă ești tu acolo, ne simțim și noi bine,” mă încurajează ei.
De la alergare ați trecut la ultra-alergare. Cum ați făcut acest pas?
Am făcut 24 de ore pe un circuit de asfalt în 2016, când m-am înscris la “24 de ore Timișoara”. Am vrut să văd dacă sunt în stare să alerg 24 de ore. Am reușit, totuși, am alergat 153km și n-am ieșit ultimul. (râde) În cursele foarte lungi, în cea mai mare parte ești cu tine însuți și gândurile tale. Dar mă prinde această situație.
Fără presiune, cu bucurie: Stan Turcu de bucură de energia pe care o are

Fără presiune, cu bucurie: Stan Turcu de bucură de energia pe care o are

© Flash-Sport

Care este rutina dvs. de antrenament?
Greu de spus, nu sunt habotnic în privința asta. În principiu, de 4 - 5 ori pe săptămână alerg cam 10km și cam 20 - 30km dacă sunt în mijlocul perioadei de pregătire. Nu fac antrenamente foarte științifice. În sensul că, pentru ultra-alergare, ar trebui să fac antrenamente de viteză, deși nu îți trebuie viteză, dar organismul se obișnuiește cu greul și își îmbunătățește viteza în anumite momente ale cursei, când ai nevoie de ea. Eu nu le fac pe astea, n-am făcut niciodată.
În ceea ce privește alimentația, mănânc ce mănâncă și soția. Iar cu odihna, dacă m-am antrenat astăzi 30km, pe urmă, teoretic, ar trebui să mă odihnesc și să mă refac. Dar nu fac asta că am treabă și, deci, nu-s strict nici în privința asta. Poate că, dacă aș fi mai strict, rezultatele ar fi puțin mai bune, dar eu mă mulțumesc cu ce reușesc și, dacă sunt sănătos în continuare, e perfect.